Pripeala lui Vadim

Fără îndoială că rezultatul cel mai surprinzător al alegerilor europarlamentare este situarea partidului România Mare sub prag, deși un asemenea curs era previzibil prin prisma ultimelor evoluții ale formațiunii. România Mare este, din 1992, o prezență neîntreruptă pe scena parlamentară. Încă de la primul său mandat, a făcut parte din coaliția care a susținut guvernul Văcăroiu, obținând chiar și o serie de funcții în eșalonul doi al administrației. Foarte activ în opoziție, în perioada guvernării CDR, partidul lui Corneliu Vadim Tudor s-a bucurat de un sprijin deosebit din partea unui electorat radical, liderul său intrând chiar în turul doi al prezidențialelor, ca opozant a lui Ion Iliescu. A fost momentul de vârf al partidului, prezența sa în parlament ca ce-a de-a doua formațiune politică consolidând o structură destul de aproximativă, bazată în totalitate pe statura președintelui său. Alegerile din 2004 au marcat un recul, condiția de partid de opoziție, indiferent de cine este la putere, reflectându-se asupra calității unui electorat interesat nu doar de împartășirea unor opțiuni radicale. Apariția în scenă a lui Gigi Becali și a PNG-ului său, și evoluția acestora într-un registru apropiat, a părut să rupă un important eșalon de electorat, transferându-l într-o zonă mai vizibilă. Deosebirile dintre cei doi au rămas și rămân importante, publicul văzând - oricât ar părea de paradoxal - în Vadim un personaj mai ponderat și mai adaptat la rgulile jocului. Chestiunea creșterii PNG-ului a fost un fenomen de scurtă durată, urmat de o descreștere la fel de rapidă, confirmată de scrutinul europarlamentar. Nimeni nu se aștepta însă ca PRM-ul să coboare sub prag, cu atât mai mult cu cât în ultimele luni Vadim marcase o revenire spectaculoasă, pe fondul crizei din Italia. Este probabil însă ca nucleul radical să nu fi împărtășit tocmai acest gest de rupere de axa radicală-extremistă europeană. Reacția lui Vadim din seara votului a fost una emoțională. Și nerealistă. Era puțin probabil ca ordinul său să fie urmat de parlamentarii care mai au, totuși, mai bine de un an în față. Retragerea în schimbul a ce? Apoi, un calcul logic spune că după acest duș rece ar exista resursele necesare refacerii, dar numai printr-o acțiune limpede și rațională, utilizând beneficiile logistice ale condiției de partid încă parlamentar. Rezultatul de la europarlamentare nu reprezintă o sentință definitivă. Actuala configurație marchează un dezechilibru determinat de avansul dreptei. Replica stângii poate fi semnificativă, mai ales într-o țară ca România unde electoratul scăpătat rămâne predominant.