Prințul Charles: agent de turism?

Prințul Charles a venit din nou în România. Se pare că nu-l impresionează nimic. Nici faptul că un comisar european (german) afirmă ritos că România e neguvernabilă. Nici campania dusă de tabloidele din insulă pe tema invaziei hoardelor de barbari români. Nici faptul că o șatră de țigani “made in România” se instalează cu puradei și cu bulendre într-una din zonele de lux ale capitalei britanice. Nici măcar bășcălia lui Jeremy Clarkson de la Top Gear, care vede în patriarhalismul iubit de prinț, un semn de lipsă de civilizație. Prințul vine, implacabil, își vizitează gospodăriile pe care le-a cumpărat și restaurat din buzunarul propriu punându-le la dispoziția unor vizitatori de marcă, iar beneficiile trecându-le în contul unei fundații caritabile. Cum a nimerit prințul în inima Transilvaniei rămâne un mister. Este însă limpede ce l-a cucerit acolo: frumusețea peisajului, tihna vieții unor oameni simpli și primitori. În general, lucruri pe care noi, cei de pe aceste meleaguri nu prea le vedem. Sau le vedem cu ochii celor copleșiți de obsesia globalizării și a alinierii la standardele mai mult sau mai puțin europene. S-ar putea spune că prințul Charles a înțeles ceea ce n-am înțeles noi. Că brandul României acesta este: nici curvele din cluburile lui Mazăre, nici sporturile de iarnă, aflate mereu sub spectrul lipsei zăpezii și în stațiuni greu accesibile, nici aiurelile promovate de studiul făcut de Elena Udrea pe un milion de euro din care a rezultat celebra frunză menită să acopere rușinea unor hoteluri inconfortabile și a unor servicii private. Această Românie profundă, descoperită și pusă în valoare de prințul Charles poate să răspundă, pe termen lung, nevoii de a oferi o alternativă viabilă celor care doresc să ne cunoască și să ne înțeleagă mai bine. Noi ar trebui să avem doar inteligența de a folosi această excepțională oportunitate, de a face din Charles principalul vector al unei campanii care să îmbine legendele cu o realitate ce poate fi pusă la punct într-un mod incomparabil mai eficient. Iar astfel de zone exploatabile turistice aveau nu doar prin Harghita și Covasna, pe unde-l plimbă contele Kalnoki pe prinț, ci și în Bucovina, în Banat, în Maramureș, în Muntenia și chiar și în Dobrogea. Trebuie doar să le redescoperim și să le ajutăm să devină, pe măsura potențialului, zone de veritabilă atracție turistică.