Principiul lui „10%”

După Voiculescu şi Niculae, Urdăreanu este cel mai important om de afaceri român care intră în malaxorul DNA. Acuzaţiile care i se aduc sunt de tip clasic: contracte cu statul contra şpagă. Şpagă serioasă: 10%. Pentru un contract de 10 milioane de euro cu primăria din Iaşi, Urdăreanu a scos din buzunarele companiilor sale aproape 10. Care este sursa acestui procent? Simplu ca bunăziua: costurile efective sunt majorate din capul locului cu acest procent. Procedeul este clasic şi putem face chiar o socoteală: 10% din valoarea tuturor contractele cu statul reprezintă şpaga care se vehiculează între prestatori şi beneficiari, sub diferite forme (contracte de consultanţă, servicii, bunuri etc.).
Deşi nu se vorbeşte pe faţă, pare aproape imposibil ca un contract important să poată fi încheiat fără a include acest procedeu ilegal. Ceea ce este greu de imaginat că s-ar putea întâmpla între firme private, este la ordinea zilei când este vorba de stat şi de bani publici. Explicaţia constă în faptul că beneficiarul – cel care reprezintă statul – are libertatea de a aprecia şi a decide cui să încredinţeze un contract. Licitaţia este o formalitate, ea poate fi manipulată extrem de simplu prin caiete de sarcini dedicate, cu clauze ce pot fi îndeplinite doar de un anumit concurent – cel care trebuie să câştige. Câteva dintre companiile româneşti importante şi-au constituit platformele în acest fel. Supravieţuirea multora a depins de găsirea canalelor de comunicare şi tranzacţionare ilicită. Posibilitatea de a oferi mită a devenit, pentru majoritatea, o condiţie de supravieţuire. Competiţia se derulează pe palierul mărimii şpăgii, nu al calităţii prestaţiei, care este în mod direct afectată. Cei care se încăpăţânează să lucreze corect sunt victime din capul locului. Nu au nici o şansă într-un mediu în care concurenţa vizează existenţa.
Compania UTI a lui Urdăreanu este, probabil, cea mai puternică din domeniu. O companie implicată în operaţiuni complexe care vizează chiar securitatea naţională. S-ar fi putut spune că prestigiul pe care l-a căpătat în timp ar fi fost suficient pentru a câştiga noi contracte. Urdăreanu însă ştia foarte bine că lucrurile nu stau aşa. Că fără şpagă şi fără protecţie politică nu poţi să rezişti. Şi atunci s-a făcut membru de partid (la UNPR) şi a cotizat conform regulilor nescrise pentru fiecare contract. De aici înainte lucrurile vor merge prost pentru compania sa. Acţiunea DNA-ului elimină din competiţie încă o companie locală, deschizând drumul pentru cele străine. Cărora, însă, nu le trebuie prea mult timp pentru a-şi autohtoniza metodele. Un exemplu este APA NOVA.
Cheia problemei continuă să rezide în modul în care se fac achiziţiile publice. În instrumentele care le pot securiza, scoţându-le din capcana bunului plac al celor care reprezintă statul. Drumul este însă lung şi anevoios şi trece pe la DNA, unde vor poposi nu puţini dintre cei care şi-au constituit brandurile pe seama clasicului 10%.