Primul PCR: Dobrogea să fie dată Bulgariei, Ardealul Ungariei, iar Basarabia „măreţei Uniuni Sovietice”

Istoria socialismului din ţara noastră a început în anul 1893, când s-a înfiinţat primul partid al muncitorilor din România, Partidul Social Democrat al Muncitorilor (PSDMR). În luna mai a anului 1921, are loc desprinderea facţiunii comuniste, care formează Partidul Comunist din România (PCdR).
Pionierul socialismului românesc a fost Constantin Dobrogeanu Gherea. „El îl citise pe Marx, dar în acelaşi timp era mai atent la specificul social al României de atunci – el s-a ocupat de problema iobăgiei, de situaţia ţăranului român. Deci nu este marxismul din Occident care se ocupa de muncitorii de la oraşe. Aşa era specificul românesc – 80% din populaţie locuia la sat la finalul secolului al XIX-lea. În 1893 ia naştere un partid social democrat al muncitorilor din România. Mai târziu, acest socialism va pierde din influenţă – mai ales după revoluţia bolşevică din Rusia – şi va sparge partidul social democrat care se mai modernizase. În mai 1921 se rupe o aripă din partid – rebelii merseseră la Lenin, la Sankt Petersburg şi acceptaseră cele 21 de condiţii puse de bolşevic“, spune istoricul Adrian Cioroianu.
Partidul comunist nu a avut timp să se organizeze prea tare întrucât în 1924 a fost scos în afara legii, fiind acuzat de acţiuni anti-româneşti – mai întâi printr-o ordonanţă militară dată de comandantul Corpului II de Armată din Basarabia, apoi în decembrie prin Legea „Mârzescu”, ministrul liberal al Justiţiei.
Rebeliunea de la Tatar-Bunar, din 15-18 septembrie 1924, orchestrată de Soviete cu sprijinul comuniştilor români, a făcut ca existenţa legală a acestui partid să devină un risc major pentru siguranţa naţională. Era vorba despre un partid care îşi propunea în mod oficial dezmembrarea României, afirmând în documentele sale programatice că Dobrogea trebuie restituită Bulgariei, Ardealul, Ungariei şi, evident, Basarabia, „măreţei Uniuni Sovietice”, scrie Dan Falcan în Historia.
În anul 1927 a avut loc reunirea mişcării socialiste din România în cadrul Partidului Social-Democrat (PSD), însă în anul 1938, dictatura carlistă interzice toate partidele politice
După 23 August 1944, se reînfiinţează oficial atât PSD, cât şi PCR. În anul 1948, PSD şi PCR fuzionează şi se naşte Partidul Muncitoresc Român (PMR). În 1965, PMR redevine Partidul Comunist Român (PCR).
„Toate partidele comuniste din Europa au luat calea stalinismului după 1945. De abia ulterior se va produce o diferenţă, în sensul că Iugoslavia, Albania, China, România, după anii ’60, încep să meargă într-o direcţie naţională, încearcă să adapteze comunismul la anumite tradiţii naţionale şi să iasă de sub influenţa sovietică. Tito se ceartă cu Stalin – este primul comunist fără a fi stalinist“, spune istoricul Adrian Cioroianu.
Comunismul, crede el, a fost o utopie care nu s-a realizat. „România nu a fost niciodată comunistă, ci «comunizată» – adică sub stăpânirea unui partid care îşi spunea comunist. România nu a ajuns niciodată la comunism, nici China de astăzi nu are pretenţia că a ajuns – comunismul e un ţel. De ce nu s-a împlinit? Tocmai pentru că este o utopie, se bazează pe o negare a naturii umane. Când spui că toţi oamenii sunt egali, greşeşti – clasa conducătoare înlocuise vechea nobilime, nomenclatura erau un fel de nobili de partid, ce erau ţarii în Rusia au ajuns conducătorii sovietici, la noi Ceauşescu era un fel de faraon care făcea ce dorea. Asta arată diferenţa dintre teorie şi practică. Omul îşi apără proprietatea – comunismul i-o ia. Omul vrea să aibă cât mai mult – comunismul spune că trebuie să iei doar cât ai nevoie. Şi, deseori, ştim prea bine: nu se prea dădea nici ce aveau nevoie oamenii”.