„Primul pas ar fi să postim de prostie”

Mi-ar fi plăcut să spun în atât de puţine cuvinte tot ce înseamnă credinţa. A spus-o însă Sf. Grigorie de Nyssa în comentariul său „La titlurile Psalmilor”, cu sute de ani înainte. A nu exista întru Tine este a nu exista defel… Şi-i spunea aceasta lui Dumnezeu. Curajos om, curajos glas. Unde am pierdut cuminţenia celor ce scriau odinioară pentru contemporani? Înconjuraţi de războaie şi plăgi, răniţi de împăraţi împovăraţi cu moartea supuşilor lor, încercuiţi de griji pe care astăzi doar ni le putem închipui, ţineau, în inima şi scriitura lor, o căldură umană fără sfârşit. Citeau altele decât noi, trăiau altfel, respirau alt aer şi o altă hrană le sătura foamea? Sigur.
Dar nu era numai aceasta. Nu batjocoreau cuvintele, le cântăreau şi le aşezau asemeni unor pietre transparente într-o construcţie egală în frumuseţe şi lumină.
Urau şi iubeau, plângeau şi râdeau ca noi? Visau aceleaşi vise ca noi ori scriau la aceeaşi lumină din ochi? Zilele ce au trecut am înţeles odată în plus câtă responsabilitate apasă pe scriitura ta atunci când spui cu voce tare ce gândeşti în nopţile de frământare. Texte tari au rupt ştirile, au agresat piaţa de vorbe şi cuvinte a unei Românii desfigurate de vrajba unei ierni sufleteşti ce pare fără sfârşit. Batjocura ca scriitură nu poate naşte decât ură, frânge dialogul şi transformă literele în teribile năluci care te bântuiesc. Uneori o viaţă. Tonuri, jumătăţi de frază, semne ale unei alte punctuaţii decât a celei gramaticale… Ura suspendă scriitura ori realismul, naşte fracturi de gândire ucigătoare, răneşte oameni. Uneori copii. Alte ori vârstnici. Loveşte crunt în liniştea, puţină, care ne-a mai rămas. Răneşte demnităţi şi răpeşte demnitatea.
Pentru cei care cred în Evanghelia lui Iisus Hristos „se vede” Postul Mare. A început Triodul, perioada de pregătire a întâmpinării Paştelui. Prilej de atenţie sporită la ceea ce sunteţi. Ca oameni. Ce planuri de viaţă aveţi. Sigur că nu e uşor să-ţi iei un astfel de exerciţiu în serios. Să cauţi să rămâi cu Hristos chiar când simţi că totul pare că surpă liniştea din jur.
Acolo unde te frământă demonii neputinţei, unde se scurtcircuitează memoria, oricât de antrenată ar fi. Unde eşti singur. Un examen pentru care nu te poţi pregăti la nesfârşit. Care nu are catalog şi nici carnet de note. De aceea nu se posteşte cu frică şi nici cu obstinaţie pentru rezultat. Postul este exerciţiu de încurajare între noi, ca oameni. Pentru a posti avem nevoie să ne încurajăm în bine, în căldură sufletească, în luciditate roditoare. Aşa este cu postirea.
Sarcasmul, manipularea, răutatea căutată şi convingerea că pururea ai dreptate nu te cresc în exerciţiul acesta. Primul pas al unei Românii noi ar fi să postim de prostie, de răutate, de cabotinism şi false democratizări. De multa ură care ne face să scrâşnim din dinţi, fără să mai avem timp să respirăm. Să nu furi, iar când o faci să recunoşti că ai făcut-o. Să nu minţi, iar când o faci să recunoşti că ai periclitat adevărul. Să nu ucizi, iar când o faci să nu te ascunzi după formule eliptice sperând că ceilalţi îţi mai acordă încă circumstanţe atenuante. De aceea Postul e un exerciţiu de curaj şi asumare. A nu exista în Tine, Doamne, înseamnă a nu exista defel, spuneau cei de demult. Când ne-am pierdut cuvintele?
Pentru cei care cred în Evanghelia lui Iisus Hristos începe Postul Paştelui. Pentru ceilalţi, care nu se raportează la Scriptură, e începutul primăverii. Şi unii şi alţii avem de dăruit unii altora enorm. Împreună putem învăţa că nu putem exista decât în iubire unii pentru alţii. Unii altora primăvară. Adică, mereu, un nou început…

De luni, în marele post
Luni, 18 martie, începe Postul Paştelui, cel mai aspru dintre toate. Este ţinut şi în zilele noastre de foarte multe credincioşi, din motive religioase, dar şi de cei care cred în beneficiile postului asupra sănătăţii.
În diferite tradiţii spirituale şi filozofii orientale, postul alimentar este adesea asociat cu purificarea trupului şi a minţii. Pentru creştini, postul este o modalitate de a se smeri în prezenţa lui Dumnezeu şi de a-şi reafirma credinţa. Deşi postul nu este o parte obligatorie a creştinismului, finalizarea unui post poate aduce un mare sentiment de împlinire şi un sentiment de conexiune cu Dumnezeu.
Înainte de Paşte, creştinii ţin Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile şi 40 de nopţi pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ţinut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei. Postul de 40 de zile aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Postul reprezintă reţinerea totală de la anumite alimente şi băuturi în scop religios şi moral. Mai mult, creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri dăunătoare, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.