Primul „jos comunismul” s-a auzit de la Braşov

Prima revoltă de amploare împotriva regimului comunist a fost declanşată la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută pe 14 noiembrie 1987, noaptea, în schimbul III şi continuată a două zi dimineaţă cu un marş, până în centrul oraşului, în faţa Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român. În timpul marşului au intervenit forţe ale pompierilor şi detaşamentului antiterorist al trupelor speciale, pentru a dispersa mulţimea. Tot atunci au fost efectuate şi primele arestări în rândurile demonstranţilor.  Dacă în anii ‘70 revendicările minerilor din Valea Jiului au fost de ordin economic şi social, la Braşov ele au devenit politice, iar ruperea pactului social a făcut criza de sistem şi maivizibilă. Revoltă de la Braşov reliefează într-adevăr trecerea de la cererile economice la contestarea politică a sistemului comunist, chiar dacă scandările anticomuniste („Jos Ceauşescu!”, „Jos cu epoca de aur!”, „Jos Dictatorul!” şi „Jos Tiranul!”) nu s-au ridicat la statutul de revendicări politice coagulate şi fundamentate într-un program. Conştientizarea crizei de sistem şi revolta împotriva acestuia impun revolta de la Braşov că fiind una anticomunistă.

 

Era o zi de „mare sărbătoare” comunistă

15 noiembrie 1987 a fost o zi de duminică, lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua” pentru plata datoriei externe. În plus, era şi un „nou prilej de sărbătoare”, pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale. Braşovul întreg era împodobit cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Pe fondul acestor iritări şi frustrări colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la „Steagul Roşu”. Oamenii au ieşit pe porţile fabricii, au dat foc steagurilor roşii ale partidului şi au înălţat tricolorul. Pe protestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente prohibite cetăţeanului de rând: salam, fructe exotice sau ciocolată. 

 

 

Intervenţia brutală a forţelor de ordine

Au existat informări ale Securităţii privind starea de spirit a populaţiei, dar nu au fost luate măsuri de prevenire a unei revolte, fapt ce pare astăzi surprinzător. Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de către mulţimea adunată. Portretul dictatorului Ceauşescu a fost doborât de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. Au urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de securitate, arestările şi anchetele. După ce iniţial se anunţase pedeapsa capitală pentru muncitorii arestaţi, sub presiunea opiniei publice mondiale, comuniştii au revenit asupra hotărârii lor, deportând, în urmă unui proces regizat, un număr de 61 de muncitori şi schimbând locurile de muncă ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate şi anchetate în sediile Miliţiei şi Securităţii din Braşov şi Bucureşti.

Ca urmare, au fost pornite procese publice pentru infracţiuni de drept comun. Declaraţiile au fost dictate sau redactate de anchetatori şi semnate de inculpaţi, conţinutul lor trebuind să reliefeze caracterul „huliganic” al manifestării, prin pagubele pe care le-au produs. Nu au existat contraziceri în ceea ce declarau inculpaţii, pentru că punerea de acord a declaraţiilor era necesară în scopul prezentării în faţă instanţei a unei singure versiuni.

 

Pedepsele celor 61 de condamnaţi

În cazul protestelor de la Braşov din 15 noiembrie 1987, prin Sentinţă penală nr. 2823 din 3 decembrie 1987 dată de Judecătoria Braşov, 61 de muncitori au fost condamnaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, conform art.321, alin.2 Cod Penal, la pedepse cuprinse între 6 luni şi 3 ani şi li s-a desfăcut contractul de muncă de la uzinele din Braşov cu art.130, privitor la indisciplină.

Dintre cei condamnaţi, pedepsele a 26 de muncitori au fost înlocuite cu muncă corecţională în alte organizaţii socialiste, unde trebuiau să desfăşoare activităţi direct productive, iar cei condamnaţi cu pedepse privative de libertate cu suspendare condiţionată. În general, cei condamnaţi au fost „deportaţi” în judeţele de origine (33 de persoane), cei din Braşov (19 persoane) şi alţi 9 trimişi în alte judeţe ale ţării, reîncadraţi în muncă şi „daţi în supravegherea colectivelor de muncă, pentru a se asigura reeducare”. Totodată, 21 de persoane (în afară celor condamnate) au fost anchetate, dar puse în libertate: 5 elevi (exmatriculaţi, apoi reînmatriculaţi), 9 muncitori (avertizaţi şi reprimiţi la Întreprinderea de Autocamioane Braşov), iar 7 muncitori trimişi în localităţile de origine. La Braşov, deşi au fost anchetate 183 de persoane, la proces au fost doar 61 de acuzaţi, dintre care 53 de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov. După evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportaţi s-au reîntors în Braşov.