Primul bolid de formule, produs la Brașov
Autor: Liviu CIONEAG
Publicat la 01 octombrie 2009
„BlueStreamline”, primul monopost de curse 100% conceput și produs în România, a fost realizat de 11 studenți de la Universitatea Transilvania
„BlueStreamline”, primul monopost de curse 100% conceput și produs în România, a fost realizat de 11 studenți de la Universitatea Transilvania. Mașina, capabilă să atingă 100 de km/h sub 4 secunde, a rulat pe circuitul de la Silverstone și valorează 60.000 de euro
S-au apucat de proiect de licență și le-a ieșit un bolid de formulă. Acesta este BlueStreamline, primul monopost de curse din România, realizat de o mână de studenți și absolvenți de la Universitatea „Transilvania”. „Este prima mașină de curse 100% românească. Este primul monopost competițional românesc care a participat la o competiție internațională. Suntem primii care am făcu așa ceva. Au mai fost încercări, chiar și la universitatea noastră, însă au început cu țeava, nu au găsit-o și au lăasat –o baltă. Au mai încercat și la Cluj, însă tot așa - s-au lăsat păgubași”, a declarat Horia Platona, liderul echipei.
Din echipă fac parte Ciprian Păltinișanu, Doriana Moldovan și Angela Stănescu, care s-au ocupat de marketing, Alexandru Pătrunjel, Zorgel Zoltan și Vlad Totu – responsabili de design, Marius Bogdan Petricica și Marius Moldovan – cei care au făcut simulările. Suspensiile au fost realizate de Robert Pândaru, caroseria de Mihai Marinescu , iar Andrei Tudosia s-au ocupat de roți.
Au lucrat, mâncat și dormit lângă mașină
Studenții brașoveni au reușit să facă în mai puțin de un an ceea ce studenții străini fac în doi ani, dacă nu mai mult. „A durat 8 luni să realizăm mașina. Au fost trei faze: de proiectare, de confecționare, respectiv de asamblare și testare. Am fost sprijiniți de sponsori și de universitate: unii ne-au dat numai bani, alții ne-au ajutat la confecționarea pieselor”, a declarat liderul echipei.
Șasiul e făcut din aliaj de molibden, motorul este preluat de la un Honda CBR modificat, transmisia a fost preluată tot de la motocicletă. Caroseria este un sandwich de fibră de sticlă, kevlar și carbon. „Șasiul a fost comandat din afară. Matrițele pentru șasiu le-am confecționat noi, caroseria a fost realizat la Sighișoara”, mai spune Horia Platona. „A fost o muncă enormă. Lucram încontinuu, mâncam și băgam un energizant în timp ce munceam, uneori chiar dormeam în hala unde am realizat proiectul. Am dormit chiar și 4 ore pe noapte”, ne spune Ciprian Păltinișanu, absolvent de Automobile Rutiere. Proiectul a fost coordonat de două cadre didactice universitare – Alexandru Popa și Mihai Comșiț.
A devansat aproape jumătate din competitori
Munca lor a dat roade. Mașina poate accelera de la 0 la 100 de km sub 4 secunde, iar viteza maximă a fost restricționată la 160 de km/h. În plus a fost admisă în Formula Student, o competiție internațională
de inginerie ce are loc in 8 locații diferite din întreaga lume. Organizată de asociația de ingineri mecanici Imech, acest concurs dă oportunitatea studenților de a își începe o carieră prin testarea cunoștințelor în design-ul, construcția și managementul unui nou produs - un monopost de curse. Studenții români au mai prins ultima cursă din sezon – cea de la Silverstone, desfășurată între 16 –19 iulie, pe celebrul circuit din Anglia. Pentru prima încercare, echipa brașoveană a luat locul 78, devansând alte 52 de echipe din totalul de 130. „A fost foarte bine pentru prima încercare, dar și eforturile au fost mari. În timp ce ceilalți studenți chefuiau noaptea, noi șurubăream la mașină, în camionul cu care ea a fost transportată”, mărturisesc studenții. Ei speră să participe și la anul. „În fiecare an se schimbă regulamentul și implicit și mașina. La anul intrăm din nou în garaj”, a declarat liderul BlueStreamline.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu