Primarii au fost instruiți pentru alegerile europarlamentare
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 01 martie 2007
Ieri, la sediul Instituției Prefectului - județul Brașov a avut loc instruirea primarilor din județ în vederea organizării alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în data de 13 mai
Ieri, la sediul Instituției Prefectului - județul Brașov a avut loc instruirea primarilor din județ în vederea organizării alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în data de 13 mai. În județul Brașov au fost numerotate și stabilite secțiile de votare, 475 la număr. Tot ieri, primarii au fost atenționați ca până la data de 14 martie să-i anunțe pe toți cetățenii din țările Uniunii Europene, că au dreptul de a vota în România și că pot depune pentru aceasta câte o cerere la primăriile localităților unde domiciliază.
„Trebuie să aveți mare grijă ca în cererea depusă să fie menționat consimțământul său cu privire la prelucrarea datelor sale cu caracter personal de către Autoritatea Electorală Permanentă și de către alte autorități publice cu atribuții electorale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date”, le-a spus prefectul Aurelian Danu primarilor aflați la ședință.
Sub consemn în primării
Până la începerea campaniei electorale, cel mai târziu la data de 12 aprilie, primarii vor stabili, prin dispoziție, locurile speciale de afișaj electoral. Iar din 13 aprilie, începe campania electorală. O altă obligație a primarilor este ca până în data de 2 mai să amenajeze și să utileze toate secțiile de votare. Cu trei zile înainte de alegeri, trebuie depuse listele speciale cu alegători, iar cu o zi înainte de alegeri vor primi ștampilele și celelalte materiale necesare votării.
Iar în ziua alegerilor, primarii și viceprimarii trebuie să fie prezenți la sediul Primăriei, pentru a asigura permanența funcționării compartimentelor și serviciilor din aparatul propriu în vederea soluționării oricăror probleme care pot apărea în derularea votării. „Pe data de 27 martie ne vom reîntâlni aici, în aceeași formulă, pentru a pune la punct toate problemele ce pot apărea pe parcurs”, a mai spus prefectul Aurelian Danu.
Fără morți pe listele de alegători
Membru al grupului de lucru în vederea organizării alegerilor, directorul executiv al Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor, Gabriela Ungureanu, le-a cerut primarilor să aibă mare grijă la întocmirea listelor permanente pentru a nu exista trecute foarte multe persoane decedate. „Vreau să atrag atenția primarilor să facă aceste comunicări cât mai repede posibil. Avem în evidențele noastre aproximativ 1.500 de persoane cu vârste cuprinse între 90 și 100 de ani. Încercăm acum să vedem dacă aceste persoane mai sunt în viață. De aceea avem nevoie cât mai repede de comunicările primarilor. Să nu avem multe situații cu persoane decedate pe listele de vot. Oricum vor exista unele, pentru că avem perioada înghețată între tipărirea listelor și votul. Dar să nu fie mai multe asemenea cazuri”, a spus Gabriela Ungureanu, care a mai atras atenția și asupra faptului că mai sunt multe persoane care trebuie să își reînnoiască actele de identitate, iar primarii ar putea să îndemne lumea să facă acest lucru.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu