Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 12 noiembrie 2018
Pentru fiecare bebeluş adus pe lume, părinţii vor primi tichete valorice în valoare de 1.500 lei
În şedinţa Consiliului Local din data de 15 noiembrie, aleşii locali braşoveni vor avea pe masă un proiect de hotărâre privind acordarea unor tichete în valoare de 1.500 de lei locuitorilor municipiului Braşov care devin părinţi începând cu 1 ianuarie 2019.
Conform primarului Braşovului, George Scripcaru, această măsură va veni în sprijinul părinţilor timp de trei luni, având în vedere că cei 1.500 de lei reprezintă „necesarul pentru primele 3 luni de viaţă ale unui bebeluş”.
Mai exact, potrivit calculelor reprezentanţilor municipalităţii braşovene, timp de trei luni, cei 1.500 de lei vor ajunge pentru achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte, a scutecelor absorbante dar şi a laptelui praf de care are nevoie un micuţ.
Anual, pentru plata „primelor” pentru nou-născuţi, municipalitatea braşoveană estimează că de la bugetul local va fi alocat suma totală de 3 milioane de lei, în condiţiile în care s-a luat în calcul o medie de 2.000 naşteri anual.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească părinţii pentru a beneficia de „prima de naştere”
Conform Primăriei Braşov, stimulentul financiar se va acorda în cazul în care cel puţin unul dintre părinţi (sau, după caz, părintele singur) are domiciliul stabil în municipiul Braşov. Totodată, naşterea trebuie să fie înregistrată într-o maternitate din oraş, excepţie făcând persoanele care, din motive de forţă majoră, au născut în altă localitate.
Pentru a beneficia de cei 1.500 lei, solicitanţii trebuie să prezinte un dosar la Direcţia de Asistenţă Socială Braşov în termen de 60 zile de la data naşterii copilului sau copiilor. Stimulentul financiar se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut, iar plata se va face începând cu luna următoare depunerii cererii.
Obiectivul programului: să fie stopat declinul demografic
„Rata natalităţii la Braşov, din păcate este în continuă scădere, dacă analizăm strict numărul braşovenilor care devin părinţi. Am făcut o analiză pe ultimii 3 ani, 2015, 2016, 2017 şi am constatat că numărul de naşteri din 2015 până în 2017 a scăzut cu aproape 12%. Dacă am extinde analiza pe şi mai mulţi ani am constata că procentul este mult mai mare. Este evident că această scădere afectează, pe termen lung, într-un mod negativ dezvoltarea oraşului nostru. Tocmai de aceea voi propune Consiliului Local ca, începând cu 2019, să sprijinim toţi braşovenii care vor deveni părinţi începând cu 1 ianuarie 2019, cu un tichet în valoare de 1.500 de lei. Sper ca prin această măsură să reuşim să oprim această scădere a numărului de naşteri şi să avem tot mai mulţi braşoveni care devin părinţi sau care au mai mulţi copii”, a explicat primarul Braşovului.
Sub 2.000 de braşoveni născuţi în anul 2017
Analizând situaţia natalităţii la nivelul municipiului Braşov, s-a constatat că numărul copiilor născuţi vii, ai căror părinţi au domiciliul pe raza municipiului şi care au solicitat acordarea unor beneficii/prestaţii sociale (constând în acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a alocaţiei de stat pentru copii), a scăzut, de la an la an.
Astfel, în anul 2015 au fost 2.205 nou născuţi cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.156 de naşteri în maternităţile din oraş. În anul 2016 au fost înregistraţi 2.121 nou născuţi cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.350 de naşteri, iar în anul 2017 – 1.969 nou născuţi cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.350 de naşteri.
Acuzaţii de „plagiat”
Imediat după ce primarul Braşovului a anunţat lansarea programului pentru nou născuţi, social-democraţii au transmis un comunicat de presă prin care în acuză pe edil că a „furat” ideea PSD-iştilor. „Braşovul are nevoie de iniţiative care să îmbunătăţească viaţa locuitorilor ei. Aceste idei pot veni chiar de la cetăţenii ei sau de la cei pe care i-au ales să-i reprezinte. Între aceşti aleşi ar trebui să existe o strânsă colaborare pentru ca iniţiativele care pot avea efecte pozitive să fie aplicate. Colaborare nu înseamnă, însă, furt de idei. Să fi rămas domnul primar fără idei, sau fără memorie? George Scripcaru a anunţat azi (vineri, n.r.) că s-a gândit că natalitatea în Braşov este în declin, aşa că va propune o primă pentru nou născuţi. Exact ceea ce a propus public preşedintele Organizaţiei Municipale Braşov a PSD, Lucian Pătraşcu”, se arată în comunicatul transmis de PSD Braşov.
DanaBv
2018-11-12 10:09:36
Da' ce, pesedistii au omologat ideea la OSIM?! O idee, daca e buna, n-are voie sa fie preluata si de altii?! DAR aceasta idee e una proasta, dupa parerea mea. Haida de, cine face un copil de dragul a 1500 lei?! Ei, hai sa fim seriosi! Daca vrem sa creasca demografia, trebuie sa facem mult mai mult decat acordarea a 1500 lei. Crearea de locuri de munca atractive, un mediu economic stabil si previzibil, o educatie mai eficienta, un sistem de sanatate mai sanatos (pun intended!). Si, poate, reintroducerea unui spor salarial pentru parinti, cum a mai fost candva. Astia 1500 lei sunt pur si simplu praf in ochi.
Biroul Naţional al USR a votat în unanimitate, duminică, o rezoluţie prin care refuză să susţină un guvern cu PSD. Premierul desemnat a reacţionat luni la decizia USR de a nu susţine viitorul[...]
2026-06-16 citeste mai multPrimăria Braşov a anunţat luni, 15 iunie, că de sâmbătă, 20 iunie, se deschide bike-park-ul Postăvarul. În aceste zile se extrag arborii căzuţi În aceste zile angajaţii[...]
2026-06-16 citeste mai multLiderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj public pe reţelele de socializare în care le cere susţinătorilor să intre în dialog cu alegătorii preşedintelui Nicuşor Dan, întrebându-i[...]
2026-06-16 citeste mai multImediat după ce a fost nominalizat pentru a forma Guvernul, Adrian Veştea a devenit ţinta unor atacuri verbale. De altfel, în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL de luni, 15[...]
2026-06-16 citeste mai multPremierul desemnat al României, Adrian Veştea nu vrea să aştepte 10 zile pentru a cere votul de învestitură în Parlamentul României. Practic, în şedinţa Biroului Politic[...]
2026-06-16 citeste mai mult
OSIMistul
2018-11-12 18:17:32
Pentru a se aloca Casei Regale 860.000 de euro anual,trebuiesc eliminate alte plati. De unde ? De la mamele care au nascut un copil, carora li se refuza la plata concediul medical, cica nu au cotizat la CASS 6 luni complet, conform unui O.U.G. nr. 158/2005 cu modificarile ulterioare, art.2 alin. (1) lit. a)-d). Bine ca senatorii isi voteaza ce vor muschii lor. Acum vine si PNL,PSD iar de maine si alti plagiatori, cica vor aproba ei, plata banilor pentru scutece, dar de la anul, inainte de alegeri. Se apropie cumva ceva alegeri ? Pai, la 2000 de nasteri pe an, inseamna 4000 de voturi de la parinti. Merita? De asta , nu cred ca ideea cu ajutorul va fi votata. Membrii Casei Regale nu vor pute sa stea in frig, gazele se scumpesc, curentul, cartofii...