Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 15 decembrie 2023
Primăria Braşov a semnat miercuri, 13 decembrie, contractul pentru proiectarea şi execuţia centralei fotovoltaice a municipiului Braşov, investiţie pentru care municipalitatea a obţinut o finanţare nerambursabilă în valoare de 40 milioane de lei prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Lucrările vor fi realizate de către Synergy Construct - în calitate de lider, Else Enerji Anonim Sirketi – terţ, Graphein Topo – subcontractant; ZOORK – subcontractant; Eds Electric SRL – subcontractant.
Durata de implementare a investiţiei este de 120 de zile, din care 30 de zile etapa de proiectare şi 90 de zile execuţia lucrărilor. Valoarea acestei investiţii este de 75.167.796 lei fără TVA.
Suma contractată este cu mult mai mică decât cea estimată, respectiv 90.007.802 lei (fără TVA), diferenţa fiind de 14.840.006 lei.
Parcul fotovoltaic se va construi pe un teren aflat în proprietatea municipiului Braşov, cu o suprafaţă de 22 de hectare din cartierul Stupini.
Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20 MW în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, şi de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor. Centrala va fi formată dintr-un număr de 30.770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă. De asemenea, pentru realizarea investiţiei, vor mai fi folosite 120 invertoare solare on-grid, trifazate, de putere 150 kW, 3 echipamente de management al datelor şi un echipament de măsurare a energiei.
Ţinta Braşovului:până în 2050 să atingă neutralitatea climatică
„Parcul fotovoltaic pe care îl construim la Stupini, care va aproape 90% din consumul de energie public, reprezintă unul dinte primele proiecte ale autorităţilor publice locale, la nivel european, de producerea de energie verde. Am făcut paşi importanţi în a transforma oraşul nostru într-unul prietenos cu mediul, iar în ultimii ani am reuşit să demarăm şi să implementăm o serie de proiecte pentru ca Braşovul să devină un oraş sustenabil. În 2021 ne-am asumat o ţintă ambiţioasă: până în 2030, să reducem emisiile de dioxid de carbon cu 55%, iar până în 2050 să atingem neutralitatea climatică”, a declarat primarul Braşovului, Allen Coliban.
Cum va ajunge Braşovul la „independenţa energetică”
Punerea în funcţiune a parcului fotovoltaic va acoperi 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 de colegii şi licee, 16 şcoli gimnaziale, 29 grădiniţe, 8 creşe, instituţiile de cultură, primărie şi serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centrale şi puncte termice, pieţe, parcări multietajate, baze sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).
La acestea se adaugă şi programul municipalităţii de dotare a 27 de unităţi de învăţământ cu panouri fotovoltaice, pentru care s-a solicitat finanţare.
Cumulând cele două proiecte, la care se adaugă unităţile de învăţământ dotate deja cu astfel de panouri, municipalitatea va putea asigura peste 90% din necesarul de consum din surse proprii, regenerabile.
'Soare'
2023-12-14 19:45:40
'Ok, bade ! În Franța panourile se dau gratis de către stat cu o singură conditie: să fi proprietar .'