Prima nuntă din Cetățuia Râșnovului
Autor: Liviu CIOINEAG
Publicat la 22 iunie 2009
După 350 de ani de când foștii locuitori au coborât din cetate, cavalerii moderni și domnițele care încă mai respiră aerul medieval al poveștilor cu prinți și prințese au renăscut un vechi obicei
După 350 de ani de când foștii locuitori au coborât din cetate, cavalerii moderni și domnițele care încă mai respiră aerul medieval al poveștilor cu prinți și prințese au renăscut un vechi obicei. Dacă strămoșii lor erau nevoiți să se căsătorească între zidurile cetății de teama invadatorilor, sâmbătă, doi tineri și-au spus „Da” de bună voie și nesiliți de nimeni. Nunta lor a fost anunțată cu surle și trâmbițe
Nuntă mare în Cetatea Râșnovului! Cetățeanul Rares Felder - cavaler de Mediaș, a luat-o în căsătorie pe roaba lui Dumnezeu, Lorena Vasile, domniță de Brașov, reluând astfel, după 350 de ani, obiceiul căsătoriilor în cetate. Mirii s-au pregătit temeinic și au tocmit trâmbițași să anunțe intrarea oaspeților în cetate. Ca în povești, oaspeții de soi au venit de peste mări și țări - și nu exagerăm când spunem asta, pentru că erau în mare parte cetățeni germani. O parte din invitați au fost cavaleri și domnițe „închiriate” de la Centrul „Reduta” din Brașov, cetatea de baștină a domniței. După oficierea ceremoniei religioase, însuși stăpânul urbei, primarul Adrian Veștea, le-a înmânat certificatul de căsătorie cu nr. 1 din Cetățuia Râșnovului. „A fost un eveniment emoționant și pentru noi, întrucât ei reprezintă reînvierea unui vechi obicei, care datează de pe vremea când cetatea era locuită. Tocmai de aceea noi nu am perceput nicio taxă, mai puțin biletul de intrare”, ne-a declarat Veștea. Mirii nu au plecat înainte să semneze în cartea de onoare a cetății, iscălitura lor fiind a treia, după cea a Principesei Irina de România și după cea a ambasadorului Italiei în România.
Certificat din 1904
Povestea certificatului onorific de căsătorie este una aparte. „Pe vremea când am lucrat la albumul istoric al orașului Râșnov, am dat peste un certificat de căsătorie superb. Data din 1904 și era desenat de mână, după romantismul La belle epoque. Noi l-am scanat și l-am reîmprospătat, făcându-i o actualizare după 105 ani”, ne-a declarat istoricul Nicolae Pepene, directorul Cetății Râșnov.
Nunțile, botezurile, înmormântările
se țineau în cetate
Istoricul ne spune că nu se cunoaște data exactă a ultimei căsătorii găzduite în cetate. „În documente nu apare o anumită perioadă, însă știm că în secolul al XVII-lea, până la 1683, a fost o perioadă zbuciumată. Atunci, localnicii s-au refugiat în cetate. S-a construit o școală, a fost construită o capelă evanghelică, exista și un cimitir. Probabil că în vremea aceea, acum 350 de ani, nunțile se țineau în cetate”, a subliniat Pepene.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu