banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 22:17

Prima lor tabletă

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 22 martie 2017

Prima lor tabletă

Foto: Andrei Paul

Actriţa Crina Matei, preşedintele Asociaţiei Culturale „Arta pentru copiii României”, a donat ieri copiilor din Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc „Astra” 15 tablete electronice, în cadrul primului parteneriat pe care asociaţia îl desfăşoară cu Primăria Braşov. „Am venit cu mare bucurie în întâmpinarea nevoilor copiilor de la acest centru, pentru a-i ajuta să se simtă asemeni celorlalţi şi să poată învăţa prin intermediul jocurilor de pe tablete. Sper ca momentele acestea prin care ei trec să fie o lecţie benefică pentru ei să treacă prin aceste momente cu înţelepciune, să înveţe numai lucrurile bune, iar în viitor să fie marii oameni ai ţării˝, a declarat Crina Matei. Copiii au fost foarte entuziasmaţi când au primit tabletele, mai ales că unii dintre ei nici nu ştiau cum arată o tabletă, ce să mai vorbim de cum se foloseşte.
Proiectul Centrului de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc „Astra” a fost iniţiat în 2008, iar centrul a devenit funcţional în anul 2012. De serviciile sale beneficiază copii aflaţi în situaţii de risc care provin din familii cu părinţii plecaţi în străinătate sau cu situaţii speciale. Aceştia beneficiază de consiliere psihologică, au parte de activităţi recreative precum pictură, lucru manual sau modelaj din plastilină, excursii, activităţi culturale (inclusiv participare la spectacole). „Mă bucur că această domnaţie a vizat Centrul pentru copiii aflaţi în situaţii de risc, pe de o parte pentru că le oferă acestor copii accesul la tehnologia din ziua de azi şi pe de altă parte pentru că acest centru este proiectul meu de suflet, pe care l-am iniţiat atunci când eram consilier local. Beneficiarii acestui serviciu sunt copii care au nevoie de sprijinul nostru pentru a se integra în comunitate şi a avea aceleaşi şanse şi facilităţi ca şi cei din familii fără probleme. Ne bucurăm dacă putem atrage şi sprijinul altor organizaţii în acest proiect. Cu siguranţă, aceasta nu va fi şi ultima colaborare cu Asociaţia Culturală Arta pentru copiii României˝, a precizat Costel Mihai, viceprimar al Braşovului.
De la înfiinţare şi până în prezent au beneficiat de serviciile centrului un număr de 160 de copii. Capacitatea centrului este de 20 de copii, iar în medie sunt prezenţi în fiecare zi 13 copii.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie