banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8684 - 19 iun 14:44

Prima creşă de la sat, gata în iunie

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 20 martie 2026

Tot la Hărman: o nouă cale de acces în comună din DN 11

Prima creşă de la sat, gata în iunie

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a analizat miercuri, 18 martie, împreună cu primarul din Hărman, Onoriu Velican, stadiul proiectelor aflate în implementare la nivelul comunei. 

70 de locuri, livrată la cheie
Astfel, la Hărman este în construcţie prima creşă nouă din judeţul Braşov realizată în mediul rural, care va asigura 70 de locuri. „Cu un progres al lucrărilor de 80%, creşa pe care Compania Naţională de Investiţii o construieşte cu fonduri PNRR în valoare de 5 milioane de euro, urmează să fie finalizată în luna iunie şi livrată la cheie cu toate dotările necesare”, a declarat Adrian Veştea. 
Totodată, reprezentantul Consiliului Judeţean Braşov a precizat că Primăria Hărman a ajuns în fază finală cu lucrările de modernizare a Aleii 14, o nouă cale de acces în comună din drumul naţional DN 11, care va degreva traficul de pe DJ 112 – actuala intrare principală în localitate. Aleea 14 conectează DN 11 cu DJ 108 Hărman - Sânpetru şi va fi terminată în următoarea perioadă. 

Implicare de la „Judeţ”
„Comuna Hărman va avea o mobilitate sporită, graţie proiectului de modernizare a drumurilor din zona metropolitană a Braşovului, cu o lungime de 53 de km, pe care Consiliul Judeţean îl implementează cu fonduri europene. Modernizarea acestor tronsoane este în sarcina noastră, însă Primăria Hărman va contribui la proiect prin execuţia lucrărilor de amenajare a unui sens giratoriu în centrul comunei”, a mai spus Adrian Veştea. 
Conform sursei citate, sunt două segmente care, odată reabilitate, vor facilita accesul locuitorilor spre principalele căi de transport, respectiv DJ 112 (km 0+000–1+489), de la intersecţia cu DN 11 până la intersecţia cu DJ 112A şi DJ 112A Hărman - Bod - Hălchiu - Codlea - Vulcan - DN73A.



 

+7 -0

Comentarii

'Sauta Liliana '

2026-03-20 18:35:26


'Buna ziua,suntem recent veniți în Harman,str.Ciprian Porumbescu puteți să ne spuneți strada noastră când va fi modernizată...că e păcat să ieșim din casă ,direct in noroi.Va mulțumim în numele tuturor vecinilor.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie