Prezumţia de vinovăţie

Ce are corupţia cu controalele la frontieră – s-au întrebat nu puţini dintre aceia care sunt excedaţi de ideea fixă a cancelăresei germane de la intrarea noastră în spaţiul Schengen de reformarea justiţiei. Mai ales că, la o privire superficială, valul de arestări şi de condamnări în dosarele făcute de DNA demnitarilor poate să însemne şi lupta împotriva corupţiei şi justiţie reformată.
La o privire mai atentă nu poţi însă să nu-i dai dreptate Angelei Merkel. Pentru că justiţia română nu numai că nu s-a reformat, dar a făcut serioşi paşi înapoi pe stadiul de la care a plecat în vremea dictaturii comuniste, când rolul părea să se reducă la validarea juridică a intereselor politice. Însăşi structura încremenită a schemei juridice o dovedeşte: de o parte, la nivelul solului, se află cetăţeanul, de regulă prezumtiv vinovat, iar pe podium în deplină frăţie procuratura şi instanţele. Însuşi simplul fapt că în sala de judecată magistratul se află la acelaşi nivel şi de aceeaşi parte cu procurorul spune ceva. Rolul magitratului se reduce, în mult prea multe cazuri, la a valida concluziile trase în dosar de procuror de a pronunţa pepeapsa cerută de acesta! Mai mult, însuşi Consiliul Superior al Magistraturii a fost confecţionat de aceeaşi schemă, convocând laolaltă judecători inamovibili şi procurori numiţi de către autoritatea administrativă. Ba s-a ajuns chiar la situaţia absurdă ca Consiliul să fie condus în anumite perioade de câte doi procurori  - în funcţie de preşedinte şi vicepreşedinte.
O idee de reformare a justiţiei a apărut din 2004, când s-a decis ca numirile pentru funcţiile de conducere , atât în magistratură, cât şi în procuratură să nu mai fie făcute de către autoritatea administrativă – recte ministrul – ci de către Consiliu. A intervenit însă „reformatoarea„ Monica Macovei  şi a întors lucrurile la nivelul la care au rămas până astăzi.
Pe ce se bazează cei care acuză justiţia de subordonare politică? Pe câteva lucruri de certă notorietate. Unul este amestecul sistematic al lui Traian Băsescu, vreme de aproape un deceniu, în activitatea parchetului şi a justiţiei - începând cu numirea lui Daniel Morar la DNA pentru a proteja mafia portocalie, iar altul ar fi reprezentat de manevrele grosolane ale preşedintelui ICCJ, Livia Stanciu în procesul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis când acesta a devenit preşedinte datorită amânărilor abile ale termenelor.
Culmea este că aceste modele de justiţie abuzivă au primit sistematic binecuvântarea unor state străine prin emisarii lor diplomatici care au devenit veritabili îndrumători ai justiţiei şi ai parchetelor.
Marca de nereformare a justiţiei stă în principiul de bază care călăuzeşte majoritatea soluţiilor: prezumţia de vinovăţie! Acest sindrom s-a instalat atât de temeinic în mentalul colectiv încât aproape nimeni nu-şi mai pune problema că persoana dusă cu mascaţii la audieri ar putea fi nevinovată. Acesta poartă deja eticheta de infractor, iar instanţa nu va avea tupeul să dispună o soluţie contrară...