Prestigiu și tiraj

Demisia lui Cristian Tudor Popescu de la conducerea cotidianului „Gândul” a fost ridicată la rangul de eveniment de popularitatea de care se bucură jurnalistul. Altminteri, ea n-ar trebui să fie altceva decât un episod în cadrul relațiilor contractuale din interiorul unei societăți economice care produce ziare. Când e schimbat - sau își dă demisia - directorul unui combinat agricol nu se dărâmă mapamondul. Nu se dărâmă, deci, nici când se schimbă un director de ziar. Cristian Tudor Popescu este unul din șirul de jurnaliști pe care economia de piață i-a împovărat cu atribuții manageriale. Acest proces a început încă din 1990, pe fondul dorinței de a o rupe cu o tradiție prin care în fruntea gazetelor se aflau mai degrabă funcționarii de partid decât jurnaliștii. Cu elanul timpului s-a considerat că expresia cea mai demnă nu poate fi alta decât instalarea la cârma gazetelor-uneori prin alegeri (?!), alteori prin decizii colective - a celor considerați a fi cu adevărat profesioniști. Învățând din mers că nu doar scriitura vinde ziarul,unii s-au poticnit și i-au lăsat pe alții să facă o treabă care nu li se potrivea. A fost etapa în care s-au creat vedetele presei scrise, al căror statut a fost consolidat cu concursul nemijlocit al televiziunilor care multă vreme nu s-au putut baza pe resurse proprii în acest domeniu. Pe măsură ce presa a căpătat caracteristicile unui autentic business, lucrurile au început să se schimbe. Noii patroni au căutat mai degrabă oameni disciplinați și capabili de efort susținut pentru a le încredința conducerea efectivă a gezetelor, aceștia fiind și mai ușor de controlat decât vedetele cotidianului. Schimbarea s-a produs aproape pe nesimțite, impulsionată în special de trusturile străine de presă, intrate pe piața românească cu experiența și tehnicile de acasă. Vedetele media au migrat apoi masiv spre o piață în plină efervescență-cea a televiziunii - unde au sfârșit prin a nu mai face „artă pentru artă”, exersându-și talentele de prezicători sau analiști într-o presă tot mai diluată și mai conformă cu opțiunile patronale. Presa scrisă nu mai e ce-a fost în urmă cu zece ani. Și nici jurnaliștii nu mai sunt aceiași. Este un proces în evoluție spre găsirea unei noi identități. Procesul acesta face victime. Cristian Tudor Popescu poate fi considerat una dintre ele. Probabil, însă, și cea mai rezistentă. În CV-ul său se mai află și „repetiția” de la „Adevărul”. Cauzele sunt aceleași și vor continua să se manifeste. Pentru Sârbu, performanță înseamnă doar ceea ce-i întoarce banii pompați în ziar pentru a scoate mai mulți. Prestigiul scrisului lui Cristian Tudor Popescu este, în zilele noastre, mai puțin important decât tirajul. Nimeni - sau aproape nimeni - nu-și mai permite prestigii mari la tiraje mici...