Presă sub acoperire

Inițiativa CIVIC MEDIA, de dare în vileag a jurnaliștilor care, înainte de 1989, au avut o relație de colaborare frățească cu „odioasa” instituție, este prima care se bucură de succes în acești ultimi ani. Culmea ironiei este că succesul este strâns legat de publicația de la care a plecat această inițiativă și care iată că deja își trece la activ nu mai puțin de patru informatori activi, surclasând net o publicație rivală care până la ora actuală nu se poate mândri decât cu un singur informator, care însă i-a fost și redactor șef. În atmosfera de suspiciune aproape generală se vehiculează nume mai grele sau mai ușoare, nefiind însă deloc sigur că ele vor ajunge și la cunoștința publicului cititor. Pur și simplu pentru faptul că jurnaliștii nu fac parte dintre categoriile a căror deconspirare poate și trebuie să fie făcută publică. Există, deci, posibilitatea ca CNSAS să stabilească cine a mai fost cu musca pe căciulă; dar rămâne la latitudinea acestora să recunoască public acest lucru. Situație în care demersul amintitei organizații emanată de publicația cu resurse informative remarcabile devine, practic, inutil. Problema informatorilor dintre noi e veche și deloc spectaculoasă. Pe vremea când lucram ca reporter la un cunoscut ziar bucureștean, știam cu destul de mare precizie cine sunt cei care „ciripeau” pe la organe. După revoluție, când am dat peste „documentele secrete” din fișetul fostului redactor șef, am avut și confirmările necesare. N-am organizat atunci ședințe de analiză sau demascări. Ni s-a părut mult mai important să ne facem treaba și să scriem așa cum nu o putusem face până atunci. Ulterior, unii dintre turnători s-au transferat pe la alte ziare, iar alții au rămas, ieșind la pensie când le-a venit sorocul. Unul mi se pare, mai e și astăzi, în funcție. Interesant mi s-a părut doar faptul că dintre ei s-au ridicat cele mai ferme și mai necruțătoare voci anticomuniste și - bineînțeles - antisecuriste, alimentând rândurile unei societăți civile pestrițe și lipsite de credibilitate. Iată că acum ni se oferă, pe tavă, tema „noilor” informatori. A sereiștilor infiltrați de instituția de specialitate prin redacții. Cât de similară este această operațiune cu cele desfășurate de Securitate? Tema este interesantă și ar merita o dezbatere cel puțin teoretică. Pentru că, practic, mi-e greu să cred că serviciul dlui Timofte și-ar fi asumat un asemenea risc fără să aibă justificările și prevederile legale. Cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că unele publicații n-au fost deloc străine de teme aflate la limita siguranței naționale, în care s-au implicat până dincolo de limitele interesului profesional. Iar în cazul în care astfel de aspecte nu există, sau nu se manifestă, chiar nu văd vreun motiv de îngrijorare că printre colegii de redacție s-ar afla și unii sub acoperire. Care ar putea să toarne, ce? Că înjurăm guvernul sau președintele?