banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8739 - 04 sep 14:57

Presa: "Beneficiar și turnător" de evenimente

Autor: Octavian Andronic

Publicat la 30 iulie 2009

Parcă în nicio altă guvernare de până acum nu s-a abătut urgia comisiilor parlamentare de anchetă ca în cazul Cabinetului Boc. Nu mai puțin de “2+1” dintre titularii de portofolii au intrat deja sau intră în vizorul DNA pentru presupuse fraude și deturnări de fonduri

Parcă în nicio altă guvernare de până acum nu s-a abătut urgia comisiilor parlamentare de anchetă ca în cazul Cabinetului Boc. Nu mai puțin de “2+1” dintre titularii de portofolii au intrat deja sau intră în vizorul DNA pentru presupuse fraude și deturnări de fonduri. Și asta abia la început de mandate, când ai zice că personajele nici nu știu prea bine cu ce se ocupă. Dacă la Ridzi și Nemirschi schema e simplă - încredințarea de contracte fără licitații unor firme prietenoase prin care se drenează o bună parte din sumele dedicate “unor evenimente” - în cazul Elenei Udrea situația e nițel mai complicată, pentru că aceasta a însoțit “drenajul” de unele măsuri de prevedere, chiar dacă aflate la limita legii. În ce o privește pe șefa de la Turism, principala ei problemă este cheltuirea aiuristică a unor sume enorme, pe căi extrem de puțin folositoare domeniului pe care-l păstorește. În toate cele trei cazuri - și în cele care vor mai urma - este vorba, de fapt, de altceva: pe afișul piesei care se joacă în culise scrie: ”Bani pentru partid”! Fie ei pedeliști, fie pesediști, miniștrii au fost mandatați de conducerile lor superioare să scoată, pe orice căi, bani pentru cea mai importantă campanie electorală a sezonului, pe lângă cele de mai mică amploare. În cazul miniștrilor versați, cu stagiu în Executiv, se simte și se vede că aceștia nu s-au lansat orbește în îndeplinirea sarcinilor. Novicii, însă, n-au fost capabili să dea dovadă de aceleași precauții și au ales cele mai simple - și mai vulnerabile - căi de sifonare a banilor. Acuma să nu facem eroarea să ne imaginam că Guvernul Boc ar fi cel mai corupt dintre cele care s-au perindat până acum pe la Palatul Victoria. Nicidecum! Este doar cel mai “neomogen și mai flămând” dintre toate. Jaful la banul public s-a declanșat devreme, încă din primele ore ale democrației, numai că opinia publică în general și presa în special n-au fost atât de atente și de... competente, aș spune. Lecția tehnicilor de devalizare a fost un secret bine păstrat și transmis, adeseori din om în om, încât a fost nevoie de ani buni pentru ca mass-media să poată ridica un colț al valului de discreție care le acoperă. De acum, însă, se cam știe, și conform principiului “domino”-ului este de așteptat o reacție în lanț, cam pe la toate ministerele și instituțiile care practică astfel de metode. Este, dacă vreți, o dovadă a rolului preponderent pozitiv pe care îl joacă presa într-o societate cu pretenții democratice. Aceeași presă care a fost, în general, beneficiarul “evenimentelor” pe care le-a oglindit contra-cost, este și cea care dă în vileag incorectitudinea și necinstea celor puși să gospodărească tot mai puținul ban public.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie