Premierul Liniuță

Cel de al zecelea premier al României democratice, pe mâinile căruia Traian Băsescu dă țara pentru următoarele 9 luni, este unul foarte tânăr. Are doar 44 de ani și face parte din generația decretului „antiavort”. A fost student silitor – lucru care l-a propulsat în organigrama utecistă din Centrul Universitar Iași la un nivel de conducere – și s-a dedicat descifrării sensurilor istoriei. Între cei câte trei juriști și economiști și doi ingineri care l-au precedat, Mihai-Răzvan Ungureanu este primul reprezentant al disciplinelor umaniste, însărcinat să conducă un guvern, în vremuri de criză profundă. Probabil că aici stă și cheia numirii sale: ce n-au reușit economiștii și juriștii, ba nici chiar inginerii, poate că reușește un dascăl de istorie. Nu prea știm ce calități manageriale are noul premier, pentru că activitatea sa la cârma unui serviciu secret nu este public cuantificabilă (nu vom ști niciodată câte secrete au aflat spionii săi și ce avantaje a avut țara de pe urma acestora). Știm doar că în precedenta sa funcție de conducere (a fost Secretar de Stat la Externe, în guvernul Isărescu, unde s-a remarcat printr-o circulară care interzicea angajaților să-i înscrie numele fără liniuță între cele două prenume) a fost remarcat de Bodo Hombach reprezentantul pactului de stabilitate care i-a făcut rost de o slujbă bună la Viena, pentru perioada de restriște pesedistă. Aceeași protecție l-a propulsat în guvernarea lui Tăriceanu în scaunul de ministru de Externe, în care a excelat prin serviciile unidirecționate spre președintele Băsescu, lucru care l-a nemulțumit atât de tare pe Tăriceanu, încât la prima ocazie l-a dat afară. Atunci a ieșit și un mic scandal, stins rapid, când în ultimele zile și cu ultimele puteri a promovat o hotărâre de guvern prin care își dubla salariul de la SECI, unde intenționa să se întoarcă, într-o funcție pe care și-o rezervase cu grijă. A stârnit o oarecare nedumerire numirea sa ulterioară la Serviciul de Informații Externe, pe scaunul încă cald, tras de sub fundul lui Claud Săftoiu. Cei care căutau explicații s-au mulțumit să considere că a fost o recomandare, din partea unui Mare Licurici, ce nu putea fi refuzată. Ce a făcut MRU la SIE în ultimii 4 ani probabil că nu vom afla. E secret. De stat. Ce va face la Palatul Victoria știm deja: va aplica propriul său program de guvernare ce i-a fost servit la pachet, odată cu numirea și cu lista miniștrilor ce vor forma noul-vechi cabinet. Pentru că mă îndoiesc, în primul rând, că noul premier ar putea avea o echipă civilă și, în al doilea rând, că în condițiile dure ale coaliției, ar putea impune vreun om. Dintr-un anumit punct de vedere, absența apartenenței sale politice (în 2005 a devenit liberal peste noapte, ca să poată fi numit ministru) nu-i afectează sprijinul, care vine de deasupra partidelor și îl scutește de obligațiile curente ale unui șef de partid, de a satisface cererile clientelei. Orice cerere va trece, de acum, prin filtrul Cotrocenilor, iar noul premier își va folosi funcția ca o trambulină personală pentru următorul pas ce i-a fost trasat: candidatura la președinție, din 2015, din partea unui partid care nu prea are candidați proprii.