Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 20 august 2025
Preşedintele american Donald Trump va „începe pregătirile” pentru o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin, care a respins până acum o astfel de reuniune, în urma unei întâlniri „foarte bune” la Casa Albă cu liderul de la Kiev şi mai mulţi lideri europeni, relatează AFP.
Preşedintele rus a acceptat această viitoare întâlnire, care ar trebui să aibă loc în următoarele două săptămâni, în timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său american, a anunţat cancelarul german Friedrich Merz, unul dintre oficialii europeni invitaţi la Casa Albă.
„Suntem pregătiţi pentru o întâlnire bilaterală cu Putin şi după aceea ne aşteptăm la o întâlnire trilaterală”, cu participarea lui Donald Trump, a declarat, la rândul său, şeful statului ucrainean pentru presă. Eventualele concesii teritoriale cerute Ucrainei de către Rusia sunt „o problemă pe care o vom lăsa între mine şi Putin”, a adăugat el.
Donald Trump a precizat pe reţeaua Truth Social că întâlnirea, care se va desfăşura într-un loc ce urmează să fie stabilit, va fi urmată de o trilaterală, prin participarea sa, având scopul de a pune capăt celor trei ani şi jumătate de conflict, declanşat de invazia rusă.
Luni, preşedintele american şi invitaţii săi „au discutat despre garanţiile de securitate pentru Ucraina, garanţii care ar fi oferite de diverse ţări europene, în coordonare cu Statele Unite ale Americii”, potrivit preşedintelui american.
„Garanţiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noştri şi vor exista din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi pus pe hârtie şi oficializat (...) în termen de o săptămână până la zece zile”, a precizat Zelenski, la rândul său.
Moscova refuză orice garanţie de securitate care trece prin NATO şi mecanismul său de apărare colectivă, celebrul Articol 5.
Înainte de întâlnirea extinsă cu liderii europeni, cei doi lideri avuseseră o discuţie bilaterală în Biroul Oval, unde au răspuns la câteva întrebări ale jurnaliştilor pe un ton cordial, în contrast total cu umilirea publică suferită de Volodimir Zelenski în acelaşi loc, la sfârşitul lunii februarie.
„Mulţumesc pentru invitaţie şi vă mulţumesc foarte mult pentru eforturile dumneavoastră, eforturile personale de a pune capăt măcelului şi a opri această război”, a spus preşedintele ucrainean, care data trecută a fost acuzat de nerecunoştinţă.
Europenii s-au unit în jurul lui Zelenski
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că Ucraina nu ar trebui să fie constrânsă la concesii teritoriale în cadrul unui posibil acord de pace. „Cererea rusă ca Kievul să renunţe la părţile libere din Donbas corespunde, ca să fiu sincer, unei propuneri ca Statele Unite să renunţe la Florida”, a declarat el.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut „amplificarea sancţiunilor” împotriva Rusiei dacă viitoarele discuţii eşuează, precizând că eventualele concesii teritoriale, fără îndoială cea mai dificilă chestiune, nu au fost abordate luni.
Donald Trump a reiterat luni că, în opinia sa, nu este necesar să se ajungă la un armistiţiu înainte de un acord de pace definitiv, în contextul în care cel mai sângeros conflict din Europa de după Al Doilea Război Mondial continuă, cu atacuri cu drone şi rachete balistice ruseşti.
Înainte ca discuţiile cu europenii să înceapă, preşedintele american i-a spus omologului său francez, Emmanuel Macron, într-o conversaţie aparent surprinsă de un microfon fără ştiinţa lui, şi vorbind despre Vladimir Putin: „Cred că el vrea să facă o înţelegere pentru mine. Înţelegi? Oricât de nebuneşte ar părea asta”.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-ministrul britanic Keir Starmer, premierul italian Giorgia Meloni, preşedintele finlandez Alexander Stubb, cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele Emmanuel Macron s-au unit în jurul lui Volodimir Zelenski luni, la Casa Albă, într-o manifestare de solidaritate diplomatică fără precedent.
nu este nici un comentariu
Persoanele care folosesc Chat GPT pentru a obţine răspunsuri despre orice ajung în cele din urmă să imite replicile şi chiar formulele de exprimare folosite de chatbot-ul bazat pe inteligenţă[...]
2025-08-20 citeste mai multCântăreaţa şi soţul ei au cerut ordin de protecţie
2025-08-20 citeste mai multA dispărut pentru o zi
2025-08-20 citeste mai multUnii şoferi din Uniunea Europeană vor putea să apese mai tare pedala de acceleraţie. Începând de la finalul lunii septembrie, limita de viteză pe o porţiune de autostradă în[...]
2025-08-20 citeste mai multDiana Munteanu nu-şi arată deloc vârsta şi impresionează la fiecare apariţie cu frumuseţea sclipitoare cu care l-a cucerit şi pe Claudiu Niculescu, pe vremea când era jucător la Dinamo. Fosta[...]
2025-08-20 citeste mai mult
Adaugă un comentariu