Poveştile războiului

19 ani şi un copil care încă nu şi-a văzut tatăl
Vlada Yushchenko este o refugiată ucraineană în vârstă de 19 ani. Ea era încă în adolescenţă şi era însărcinată în aproape trei luni când şi-a îmbrăţişat soţul la graniţă, s-a întors şi a intrat în Moldova. Acum se află în România şi este una dintre milioanele de ucraineni, care au fost forţaţi să fugă de invazia Rusiei în ţara lor. Copilul ei, Daniel, s-a născut acolo în urmă cu opt luni şi încă nu şi-a întâlnit tatăl Yaroslav, care are 21 de ani şi căruia i-a fost interzis să părăsească Ucraina.
Separarea forţată a tinerei familii este o poveste prea obişnuită printre cei 110.000 de refugiaţi ucraineni estimaţi din România, aproape toţi femei şi copii.
Tânăra s-a stabilit deocamdată în oraşul Braşov, unde împarte un apartament cu două camere cu Daniel, mama ei şi bunica ei bolnavă în fază terminală. „Nimeni nu se aştepta să vină războiul şi că nu vom fi împreună”, a spus fata.
Amintindu-şi despărţirea cuplului la graniţă, Vlada spune că a înţeles că trebuie să facă asta pentru sănătatea ei şi a copilului, dar şi pentru a fi în siguranţă.
Pe măsură ce războiul intră în al doilea an, lipsa contactului fizic dintre copil şi tatăl său, un student la Programare Computere din Kiev, se încurcă. Cu toate acestea, smartphone-urile le permit un sentiment de conexiune.
„Uneori izbucnim în lacrimi, dar suntem foarte fericiţi când ne vedem video. L-am sunat pe soţul meu şi i-am trimis o fotografie de îndată ce am putut, în ziua în care s-a născut Daniel. A fost foarte emoţionant, a fost foarte fericit, a fost de neuitat”, a adăugat Vlada.
Dar nici măcar legătura virtuală nu este întotdeauna acolo. În ultimele luni, atacurile ruseşti au vizat infrastructura energetică din zone mari din Ucraina, ceea ce uneori a îngreunat comunicarea. Iaroslav încearcă să-şi liniştească îngrijorările, a spus Iuscenko, avertizând-o cu privire la potenţiale întreruperi şi spunându-i să nu intre în panică în momentele de linişte.
Totuşi, văzând multe clipuri video din răbzoi şi ştiind că soţul ei este acolo, nu face decât să-i crească îngrijorările. „Este foarte greu să urmăreşti ştirile şi să vezi toată mizeria, loviturile cu rachete, decesele. Mă rog în fiecare zi ca totul să fie bine… în oraşul în care (Iaroslav) locuieşte”, a spus tânăra.
Fata are grijă de copil şi, între timp, îşi continuă studiile de matematică şi fizică de la distanţă la Institutul Politehnic din Kiev. Credinţa ei, printre altele, o ajută să treacă prin calvar.
Când Daniel avea şase luni, ea a decis să-l boteze la o biserică ortodoxă, de un preot care locuieşte în blocul lor şi a renunţat la taxa obişnuită pentru ceremonie. Ei participă la slujba de duminică ori de câte ori pot.
În viaţa ei de zi cu zi, ea face adesea „plimbări foarte lungi, uneori toată ziua” cu Daniel în jurul Braşovului, un oraş de patrimoniu pitoresc cuibărit în arcul munţilor Carpaţi. De asemenea, se întâlneşte şi cu alte mame ucrainene, care trăiesc la nivel local, şi cu care spune că poate vorbi despre bebeluşi.
Fata speră ca Ucraina să câştige războiul, astfel încât să poată pleca acasă şi, în sfârşit, să fie împreună ca familie, iar Daniel să-şi poată întâlni tatăl. „Va fi o întâlnire de neuitat, copilul nostru este fericirea noastră”, a spus ea.
Întrebată pentru ce se roagă la biserica din Braşov, Vlada Iuscenko nu ezită să răspundă. „Mă rog pentru sănătatea familiei şi a prietenilor mei şi pentru un cer liniştit în ţara noastră şi cer puterea de a suporta toate acestea”, a încheiat ea.

Psiholog în marele Kiev, meşteşugar în micul Făgăraş
Până în acest moment, aproape 6.000 de ucraineni s-au angajat în România, de la declanşarea războiului, potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi. Însă, nu este uşor pentru toată lumea, mai ales pentru femeile care trebuie să aibă grijă şi de copii sau de părinţii în vârstă alături de care au trecut graniţa.
Cu toate astea, multe dintre ele se reinventează sau apelează la talentele pe care le au pentru a încerca să facă bani în plus, promovându-şi produsele pe grupurile de Facebook. HotNews a stat de vorbă cu câteva dintre femeile artiste sau talentate din Ucraina despre cum se descurcă în România.
Nataliia Afanasieva a venit în România în martie, alături de cei doi băieţi, de 9 şi 15 ani, dintre care cel mic suferă de autism.
„Am venit cu propria noastră maşină şi am călătorit timp de patru zile. La graniţă am stat 28 de ore, dar în România am fost primiţi de o familie din Făgăraş, unde locuim şi acum. Este un oraş micuţ, faţă de marele Kiev, dar mă simt confortabil aici, copiii au început să meargă la şcoală, iar soţul meu lucrează într-o fabrică”, spune ea.
În Ucraina, Nataliia a fost psiholog de copii şi a lucrat cu cei cu nevoie speciale sau dizabilităţi, dar după naşterea fiului ei cel mai mic a început să coase jucării.
„Multă vreme, meseria mea a fost şi cea care mi-a adus un mic profit. După ce Denys a fost diagnosticat cu autism, am lucrat ca psiholog şi să aprofundez tema autismului. Nu am cusut timp de patru ani, dar apoi m-am reapucat de pasiunea asta care s-a transformat dintr-un hobby într-o meserie”, adaugă Nataliia.
Din fericire, românii au fost receptivi la talentul ei, iar ucraineanca povesteşte cum mulţi au cumpărat de la ea, mai ales de Crăciun, când „a vândut un lot mare de decoraţiuni din pâslă”, iar aşa a reuşit să-şi cumpere o maşină de cusut.
„Păpuşile mele costă 100 şi 250 de lei. Este o muncă minuţioasă (îmi ia între trei şi şapte zile să fac o păpuşă), iar toate accesoriile le fac tot eu. Mă simt susţinută de români”, continuă femeia. Ea susţine că nu poate lucra cu normă întreagă, deoarece trebuie să aibă grijă de fiul cel mic şi planul ei este să-şi dezvolte afacerea handmade.

8.000.000 ÎN LUME, 110.000 ÎN ROMÂNIA, 4.000 – LA BRAŞOV
De la începutul războiului, peste opt milioane de ucraineni au fugit în alte ţări europene, în cel mai mare exod de refugiaţi pe care l-a cunoscut continentul de la al Doilea Război Mondial. Peste 110.000 sunt în România, peste 4.000 s-au înregistrat la Centrul de Integrare a Migranţilor din Braşov, potrivit Astrid Hamberger, fondatoarea organizaţiei neguvernamentale care i-a ajutat pe mulţi dintre ei.