banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8761 - 06 oct 22:59

Povestea unui meci nebun!

Autor: Istvan DEAK

Publicat la 02 octombrie 2007

Ieri seară, FC Brașov și FCM Bacău au oferit în orașul lui Bacovia un meci frumos, cu multe goluri, cu faze spectaculoase și cu răsturnări spectaculoase de situații

Ieri seară, FC Brașov și FCM Bacău au oferit în orașul lui Bacovia un meci frumos, cu multe goluri, cu faze spectaculoase și cu răsturnări spectaculoase de situații. Elevii lui Răzvan Lucescu au început excelent partida și au deschis scorul în minutul 4, Cristescu reluând din 7 metri centrarea lui Șandor din corner. Gazdele nu își revin după primirea golului și stegarii punctează din nou în minutul 12, când Hadnagy reia cu capul din cădere centrarea excelentă a lui Cristi Ionescu, majorînd scorul la 2-0. În minutul 14, Roman, scăpat singur spre poarta lui Ignătescu, putea pecetlui soarta partidei încă după primul sfert de oră, însă șutul său trece mult peste. Din acel moment, Brașovul se metamorfozează într-o echipă de nerecunoscut. Crezându-se deja învingători, brașovenii renunță la ofensivă, intră în jocul gazdelor și devin victime sigure. În minutul 16, lovitura de cap a lui Vraciu este reținută de Nae. Au urmat 20 de minute de joc haotic dominat teritorial de elevii lui Popovici. Minutul 28 a fost unul cu mari emoții pentru brașoveni, Nae intervine corect la o acțiune a lui Cojocaru, centralul Moceanu dictează penalty, însă revine asupra deciziei la semnalizarea tușierului Iulian Szekely și decide continuarea jocului. În minutul 39, Vraciu reduce din handicap cu un șut din 8 metri, la o gafă colectivă a apărării brașovene. Stegarii resimt șocul golului și sunt pe cale să fie egalați în minutul 42, însă Nae scoate cu o paradă de senzație lovitura de cap a lui Ghiuș din 5 metri. Brașovenii sunt în situația unui pugilist aflat în pragul knock-outului, însă sunt salvați de gongul pauzei. Mitanul secund începe în aceeași notă, cu stegarii aflați parcă într-o altă galaxie. Ei sunt readuși rapid cu picioarele pe pământ de execuția de senzație a lui Ghiuș, din minutul 56, care egalează cu șut de la 25 metri, mingea lovind și transversala înainte să poposească în poartă. După primirea golului, brașovenii își aduc aminte că sunt liderii seriei, că au primit un singur gol în nouă meciuri și că au cel mai bun atac din liga secundă și încep iureșul la poarta lui Ignătescu. Partida este rezolvată în trei minute de fantasticul Hadnagy care fructifică cu capul centrarea lui Roman, din minutul 66, și cea a lui Sburlea, din minutul 69. Deși soarta partidei era pecetluită, sarabanda gafelor în cele două defensive a continuat până la final. În minutul 82, Sburlea scoate un penalty și salvează astfel evoluția sa extrem de modestă. Lovitura de pedeapsă este executată, deja în stilul caracteristic, de Senin: șut în portar, mingea revine la picioarele sale și jucătorul brașovean reia în poarta goală, majorând scorul de pe tabelă la 5-2 pentru FC Brașov. În minutul 85, în ciuda unei partide bune, Nae gafează nepermis la marginea careului de 16 metri, trimițând mingea în picioarele lui Botezatu, care înscrie nestingherit în poarta goală. Scorul putea fi majorat în ultimul minut al prelungirilor, însă șutul lui Roman trece milimetric pe lângă bară. Scor final FCM Bacău- FC Brașov 3-5, trei puncte importante pentru stegari în fieful unei echipe care va avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru promovare! Cu această victorie, stegarii acumulează 19 puncte și se distanțează la 4 puncte de ocupanta locului secund, Concordia Chiajna, echipă pe care o vor întâlni în etapa viitoare la Brașov.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie