Povestea satului braşovean care a renăscut din propria cenuşă

Cunoscut drept polul frigului în România, după ce pe 25 ianuarie 1942 în localitate s-a înregistrat cea mia scăzut temperatură de la noi din ţară de când se fac astfel de măsurători, -38,5 grade Celsius, satul braşovean Bod are şi o serie de alte poveşti surprinzătoare. Bodul a fost pentru ascultătorii radio cam ce ar fi un nod important de cale ferată pentru călători. În 1933/34 a fost instalată la Bod prima staţie de emisie pe unde lungi din România, care a jucat un rol important in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin ea fiind transmise toate anunţurile importante, inclusiv mesajul regelui către ţară. Bodul mai era vestit şi datorită fabricii de zahăr, ai cărei muncitori au dat naştere unui nou sat, numit Colonia Bod.

Aici s-a născut Damasus Dürr (1535-1585), personalitate a saşilor, umanist ilustru şi preot devenit cunoscut prin predicile sale, cea mai veche colecţie de predici evanghelice săseşti, prin care putem cunoaşte viaţa, credinţa saşilor şi controversele în epoca Reformei. Întreruptă în 1939, publicarea operei lui Dürr este un eveniment ce se lasă încă aşteptat.

Astăzi, toate aceste poveşti fermecător rostite de localnici, alături de biserica evanghelică nou restaurată, ar putea aşeza locul pe harta turistică a aşezărilor săseşti. 

 

Despre istoria şi numele „satului ars”

Prima menţiune istorică a satului datează din anul 1386, deşi acesta a fost probabil fondat în secolul al XIII-lea. În 1241, satul a fost incendiat de tătari, după ce mai înainte avusese de suferit din pricina năvălirilor cumane. Numele  german de „Brenndorf” (satul ars) este cel mai adesea explicat prin prisma acestor evenimente, deşi etimologic nu este corect. Dacă urmărim istoric evoluţia numelor satului, acesta şi-ar fi putut primi numele de la numele sfintei Brigitta – Brigittendorf (v. A. Marienburg, Die Entstehung der Ortsnamen im Burzenland, 1877) sau de la alte forme derivate în timp: Brigondorf (1377), Brengendorf (1452), Brendorf (1484, pe harta lui Honterus).

Pentru a face faţă invaziilor, saşii au construit în jurul bisericii o fortificaţie puternică, ce a fost însă distrusă parţial într-un cutremur în anul 1802. Mărturie pentru existenţa cetăţii stau astăzi resturile unui zid în centrul satului. Cum saşii acordau o mare importanţă educaţiei, chiar şi în mediul rural, prima şcoală din Bod datează din 1508.

 

Biserica satului, o pasăre Phoenix

Turnul gros al bisericii evanghelice din Bod domină panorama întregii aşezări. Astăzi, pe faţada turnului bisericii din Bod stă scris anul 1310, amintind de faptul că atunci a fost ridicată pe acest loc o bazilică romanică. De atunci, biserica a avut de înfruntat nu numai năvălitori şi trecerea nemiloasă a timpului, ci şi neliniştea acestor pământuri, fiind aşezată într-o zonă cu mare activitate seismică.

În 1790, turnul clopotniţă a fost grav afectat de un cutremur, drept pentru care a fost demolat şi înlocuit cu un turn nou, în forma în care îl vedem şi astăzi. În 1802, un nou cutremur a avariat biserica, ce a fost reconstruită complet patru ani mai târziu, în stil neoclasic. şi cutremurul din 1977 a zguduit grav biserica, fiind renovată şi resfinţită ulterior. De atunci, ani la rând, ochiul Duhului Sfânt vegheat de pe cupola bisericii cum băncile devin tot mai goale, pe măsură ce saşii plecau în Germania.

În mai 1990, biserica a fost avariată de un nou cutremur, fiind închisă zece ani mai târziu pentru că structura clădirii nu mai prezenta siguranţă. Multă vreme a fost un monument inaccesibil, pentru a cărui renovare s-au făcut eforturi şi acţiuni de strângere de fonduri. Astfel, în decembrie anul trecut biserica a fost resfinţită şi a redevenit neîncăpătoare. Pentru o clipă, ochiul protector de pe tavan a zâmbit din nou.

 

Comorile din biserică

Dintre comorile bisericii fac parte cristelniţa din piatră în formă de potir, datând din anul 1491, cea mai veche din ţara Bârsei. În cor sunt aşezate cele patru covoare anatolice din secolele XVII-XVIII. Altarul pictat în 1869 de Karl Dörschlag reprezintă scena cu Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani. Orga datează din anul 1810, a fost transformată în 1874 de Karl Schneider şi reparată în 1898 de către Karl Einschenk. În 1957, a fost electrificată. Ceasul turnului datează din 1869, iar în turn sunt amplasate trei clopote din oţel aduse în 1923 din Apolda în Turingia şi încă unul din bronz datat 1846.

 

 

Legenda pietrei lui Hannes de pe Dealul Lempeş

Dealul Lempeş din apropiere de Bod este astăzi o rezervaţie naturală protejată datorită florei spectaculoase ce creşte aici: fagi şi stejari seculari, luminişuri şi pajişti cu felurite flori ce dau locului un farmec aparte, mai ales primăvara. O poveste stranie, cunoscută de localnicii din zonă vorbeşte despre legătura omului cu aceste locuri, o simbioză de sute de ani. Se spune că a fost odată un om pe nume Hannes, care locuia într-o colibă amărâtă la marginea satului Bod. Hannes era atât de voinic încât i se duse vestea până la marginile ţării Bârsei.

Hannes al nostru avea în ogradă un cocoş tare certăreţ, ce sărea un-doi la oameni şi pe mulţi îi rănea. Aşa că, într-o bună zi, Hannes luă cuţitul şi se hotărî să scape de pacoste. Numai că pe când Hannes se apropia furios, cocoşul a fost mai rapid şi îi sări lui Hannes direct în faţă şi îi scoase ochii. Orbit şi strigând de durere, Hannes rătăci prin împrejurimi, până ajunse pe Dealul Lempeş. Obosit, se cuibări în iarbă şi de aici nu se mai mişcă în veci, transformându-se într-o piatră. Ca un fel de Pan ancestral din poezia lui Blaga, de atunci a rămas vorba în Bod că atunci când cântă cocoşul la miezul nopţii, piatra lui Hannes se întoarce de pe o parte pe cealaltă cutremurând pământul.