Povestea porcului

Un român amărât, pe nume Victor Viorel, a primit de la un consătean, Mihai Răzvan, un purcel dolofan. „Ai grijă de el, dă-i să mănânce bine şi de Ignat o să-ţi saturi toată familia” – i-a zis acesta. De prisos să spunem că familia lui Victor Viorel era numeroasă şi, la fel ca şi el, nici unul dintre membri nu ştia să facă ceva de Doamne ajută.
Sarcina de a îngriji şi hrăni porcul le-a revenit tuturor.
Au făcut sacrificii, au pus mai puţin pe masa lor şi mai mult în troaca porcului, l-au ţesălat cu drag după ce se tăvălea prin glodul din curte, i-au mărit coteţul şi l-au umplut cu paie şi coceni furaţi de pe câmp. Porcul creştea şi se rotunjea văzând cu ochii, pe măsură ce Victor Viorel şi familia deveneau nişte umbre din motive de nehrană. Şi-au amanetat ultimele lucruri de valoare din casă ca să-i cumpere nutreţuri combinate, i-au dat lui tot laptele muls de la vaca flămândă, l-au înconjurat cu dragoste gândindu-se la ziua în care aveau să-l prefacă în jumări, slănină şi cârnaţi. Ba i-au mai pus şi un cip în ureche, ca nu cumva să se rătăcească şi să nu-l mai găsească. Curând porcul n-a mai încăput în coteţ şi, generoşi, l-au mutat în casă, unde erau condiţii mai bune, transferându-se cu toţii în coteţul care acum le ajungea cu prisosinţă la cât de slabi ajunseseră. Au făcut credit neperformant la bancă, ca să-i asigure cele necesare unui trai decent, i-au dat să asculte muzică simfonică şi s-a minunat cum creştea şi se rotunjea ca Făt-Frumos Fiul Porcului. Curând nobilul animal nu mai putea fi scos din casă şi ajunseseră să-l hrănească pe geam. Iar oridecâteori se apropiau de el, îi vedeau în ochi o lucire pofticioasă. Apoi, ca printr-o minune, copiii omului au început să dispară, pe rând, când erau trimişi să hrănească animalul, până în ziua în care, rămas singur, Victor Viorel s-a dumirit: porcul devenise carnivor! Iar Ignatul aşteptat urma să fie al său, nu al porcului...
Cam în felul acesta ar putea fi interpretată evoluţia statului român: o naţiune întreagă se străduieşte să hrănească un porc administrativ pe care nu-l va putea sacrifica niciodată! Geaba eforturi, geaba proiecte, animalul trăieşte pentru a se amplifica şi reproduce în ciuda celor pe care, chipurile, ar trebui să-i servească. Bugetul devine, tot mai mult, tărâţa din care se prepară hrana unei administraţii supraponderale care-şi crează noi necesităţi şi justificări. Românii ar putea, probabil, să trăiască mai bine, dacă diriguitorii n-ar aloca o mare parte din resurse spre acest aparat care pretinde tot mai mult, mereu. Un aparat compus din clientela fiecărui partid care ajunge la putere şi care pretinde răsplata jertfei patriotice, de a fi adus voturile necesare câştigării alegerilor. Perspectiva unui trai general mai bun se îndepărtează văzând cu ochii, pe măsură ce cheltuielile administraţiei statului cresc şi se diversifică. Taxele şi impozitele curg cu dărnicie spre acele instituţii care nu doar că nu produc nimic, dar şi consumă în exces. Nu ştim cum se face că, deşi lucrurile par foarte simple şi clar de văzut din opoziţie, când se ştie unde şi pe ce se cheltuiesc banii aiurea, odată ajunşi la putere politicienii mai văd doar nevoile sistemului şi nu pe cele ale oamenilor.