Povestea IAR Airfox: Singurul elicopter românesc de atac, care nu s-a mai fabricat pentru a nu leza interesele marilor producători

IAR 317 Airfox a fost o realizare de top a industriei aviatice româneşti de război de la jumătatea anilor 1980. Singurul elicopter de atac construit vreodată de România avea performanţe foarte bune încă de la primele prototipuri fabricate şi modelul s-ar fi putut îmbunătăţi substanţial. Din păcate, jocul intereselor a făcut să se renunţe mult prea uşor la această armă care ar fi putut aduce României bani mulţi şi prestigiu pe măsură.
Întreprinderea de avioane de la Ghimbav a realizat multe aparate de zbor performante, însă acesta promitea să fie „Top Gun”, potrivit comandorului Miron Rândetean.
„În primul rând, e meritul inginerilor noştri proiectanţi, deoarece s-au gândit să facă din elicopterul Alouette, printr-o schimbare de alură a structurii – au făcut scaune de tip tandem, tipice pentru elicopterele de atac – singurul elicopter românesc de atac. Ar fi avut un viitor foarte frumos acest elicopter, dacă ar fi fost susţinut. A trecut toate testele, inclusiv cele de vibraţii şi mai urma doar remotorizarea elicopterului, deoarece era mult mai greu acum, cu armament pe el. Am fi avut un elicopter de atac propriu despre care putem spune că s-ar fi apropiat foarte, foarte mult de calităţile elicopterelor de atac americane”, a precizat comandorul Miron Rândetean, cel mai longeviv pilot de încercări, retras de la manşă la 70 de ani.
Comandorul spune că, de exemplu, elicopterul Puma naval este perfecţionat continuu şi a ajuns la perfomanţe mult mai bune decât primele aparate realizate.
Potrivit pilotului militar, şi la Airfox s-ar fi întâmplat la fel. Testele pe care elicopterul de atac le-a trecut cu brio au fost extrem de dificile şi complexe. „Programul de apuntare a fost extraordinar de complex şi greu din punct de vedere al pilotajului. Comandantul vasului Regina Maria m-a dus în turnul de control al navei şi mi-a arătat un dosar extrem de gros, în care erau trecute toate elicopterele care au apuntat de când există această fregată. În dreptul fiecărui elicopter erau trecute performanţele de apuntare, adică vântul total. Cea mai bună performanţă aparţinea elicopterului Lynx. Ţin minte şi acum că era vorba de 42 de noduri. În program, noi aveam 38 de noduri. Am coborât şi am vorbit cu echipa de ingineri şi le-am cerut colegilor să facă testul la 43 de noduri. Nava, cu motoare Rolls Royce, putea atinge maxim 43 de noduri şi a fost nevoie de aprobări speciale pentru a înainta cu această viteză, deoarece consumul era imens. Am obţinut aprobările şi am realizat testul. Am executat zborul de apuntare în maximă siguranţă şi cu o precizie milimetrică, pentru că aveam o cameră video sub elicopter care filma harponul unde intră în grilă. Şi grila avea un cerc alb, cu diametrul de 25 de centimetri. În acel cerc am băgat harponul!”, a mai povestit comandorul.
Miron Rândetean a spus că a existat o comandă din partea Emiratelor Arabe Unite. Aşa cum fac de obicei, arabii nu se uită la bani. Elicopterul a fost dotat cu cele mai performante computere şi dotări şi şi-a dovedit perfomanţele. Din păcate, ţara noastră nu a ştiut să-şi promoveze interesele aşa cum se cuvine şi elicopterul nu a mai fost fabricat mai departe.
Dacă alte aparate au adus chiar şi 800 de milioane de dolari României, cu siguranţă că şi IAR 317 Airfox ar fi adus ţării noastre venituri importante. Dar, pe lângă bani, specialiştii din ţara noastră ar fi fost apreciaţi aşa cum merită şi, în viitor, realizările lor s-ar fi numărat printre primele opţiuni ale clienţilor.

Variantele de înarmare ale elicopterului de atac românesc
1) rachete 9M14 Malyutka, elicopterul fiind observat cu 6 astfel de rachete suspendate pe suporţi de lansare
2) magazine de muniţie tip GMP-2 pentru containere cu mitraliere duble (numărul 3 din text) tip PK de 7,62 mm şi 800 de cartuşe capacitate (nicăieri nu am găsit dacă erau 400 cartuşe per ţeavă mitralieră sau alte detalii ).
4) lansator de proiectile reactive nedirijate UB-12-57 (maxim 4 blocuri acroşate) făcute în România, dar având rachete nedirijate clasice tip S-5.
5) 4 blocuri fiecare cu câte 12 mici rachete distribuitoare de mascare/înşelare termică de producţie românească. Nu credem că au fost construite fizic vreodată acestea, ci s-a intenţionat.
6) rezervor suplimentar de combustibil cu capacitate de 125 litri. Nu a fost construit fizic.
7) container mitralieră PK de 7,62 mm care se ataşau în faţă lateral de fuselajul elicopterului cu capacitate aproximativă de 200 de lovituri.
9) schiuri ataşabile opţional la trenul de aterizare. Nu au fost construite fizic.
10 şi 11) bombe BE-50 de 50 kg şi BE-100 de 100 kg. Nu au fost vreodată acroşate la elicopter.
11) bloc de proiectile reactive nedirijate tip R-57/IV cu 4 rachete fiecare. In România le spuneau generic UB-4-57, însă NU Uniunea Sovietică le-au fabricat original. Ci fosta Cehoslovacie pentru aparatele Aero L-29. In textul imaginii grafice la numărul "13" este menţionat "UV-4-130". Nu am găsit date nici cu numele UB-4-130, că "ar fi existat".
14) flotor gonflabil preluat de la IAR-316B Alouette-III. Nu a fost montat aşa ceva pe IAR-317.
15) periscop optic tip 9ShL6 special destinat pentru rachetele 9M14 Malyutka, însă folosit pentru mitraliere şi proiectile reactive nedirijate. Cabina din faţă la IAR-317 era ocupat de trăgător şi pilotul era în spate.
Sursa: Istoria Aviaţiei Româneşti

Foto: IAR-317 Airfox, articol de prezentare din revista Skrzydlata Polska, Polonia, 1985.

Foto: IAR-317 Airfox, imagine dintr-un articol de fond despre Salonul Aeronautic de la Paris 1985, din revista Flieger Revue, Germania de Est, 1985.

Foto: IAR-317 Airfox, decupaj dintr-o revista occidentala, articol despre Salonul Aeronautic de la Paris, 1985.

Foto: Variantele de înarmare la tipul IAR-317 Airfox, apărut grafic în publicaţia Illustrated Guide of Helicopters, ediţie Marea Britanie.

Foto:  Macheta elicopterului IAR-317 Airfox, făcută de un pasionat de machete din Rusia.