Povestea celui mai longeviv medic sportiv din România: „Sportul a fost viața mea”

Persecutat de comuniști, condamnat la moarte în Saigon, campion național la decatlon, reputat medic sportiv, Laurean Ovidiu Taus, „Tata Ucu” așa cum îl alintă cunoscuții, s-a născut în Brașov, la data de 16 iulie 1926. La împlinirea vârstei de 85 de ani, el își amintește cu drag de perioadele când aduna medalii la campionatele naționale de atletism, dar mai ales de cei 52 de ani petrecuți în slujba clubului FC Brașov. -De curând ați împlinit frumoasa vârsta de 85 de ani. L.Taus: Vă spun sincer că acești 85 de ani sunt mai greu de numărat decât de trăit. Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos și că pot activa la clubul meu de suflet FC Brașov, unde am grijă de jucători. Nu am încetat nici un moment la activitatea în domeniul medical. Munca te face să ai energie, să ai justificarea faptului că nu ești un inutil. Alți oameni la 85 de ani și-au pierdut orice fel de speranță. Eu nu pot să accept așa ceva. - Care este secretul acestei frumoase vârste? L.Taus: Faptul că de mic copil am făcut sport. Am îndrăgit mișcarea de mic și părinții m-au încurajat mereu să fiu la aer curat. Mereu de plăcere și asta m-a ajutat să fac și performanță. Eu sunt mulțumit că am o activitate socială, că am stat mereu într-un mediu tânăr, care m-a ajutat să uit de vârsta mea și prin faptul că fac sport zilnic, am reușit să ajung la această vârstă. Până la 83 de ani, am alergat zilnic, am făcut înot, tenis și schi. Sportul a fost și este viața mea. - Ați făcut sport încă din copilărie. L.Taus: De mic copil mi-a plăcut să mă întrec cu prietenii mei, cu colegii mei. Întotdeauna am vrut să câștig, fiind educat de mic să fiu un luptător, căutând astfel să mă afirm. Mai târziu, nici în profesie nu mi-a plăcut să pierd. A contat ca m-am născut în zona stadionului Tineretului din Brașov. Pe vremea copilăriei mele, acolo se ținea un târg de vite și toată ziua alergam cu copiii din cartier. După ce s-a construit stadionul în 1936 am câștigat prima mea cursă de 6o metri plat, iar primul meu trofeu a fost o plachetă de bomboane. - Ați câștigat titlul național la decatlon. L.Taus: în 1949, legitimat fiind la UA Brașov am câștigat titlul național la decatlon cu record național, între primii 10 la nivel european. Un an mai devreme ieșisem campion la săritura în lungime, iar în 47 am ocupat locul 3 la Balcaniadă. În 1953 am devenit campion național la Pentatlon. Am participat sub culorile României la campionatele mondiale de atletism din 1949 și 1953. - A urmat facultatea de medicină. L.Taus: Mi-au plăcut științele naturii de mic, pentru că încă de atunci mi-am dorit să fac Medicina deoarece și tatăl meu m-a sfătuit că ar fi bine să fac această facultate. Am făcut-o cu toată convingerea. Am dat examen la Cluj, am reușit și am fost cooptat în echipa de atletism locală în care se afla marele Ion Moina și oameni de mare valoare de la care am avut mult de învățat. Clujul a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea. Fiind pe Feleac am devenit vicecampion balcanic în 1947. Ion Moina alerga 10.4 pe suta de metri, poate cel mai bun alergător pe care l-a avut Romania si unul din topul Europei. - Steaua v-a adus cu forța în capitală. L.Taus: La un moment dat, fiind la Cluj, în anul 4 de facultate, am primit vizita unui ofițer de la Steaua, CCA cum se numea atunci, care mi-a adus un ordin de încorporare. „Vezi asta, te prezinți la echipa din București, fără comentarii”. Am replicat că sunt student la Cluj și că după ce termin facultatea voi face și armata. Am fost amenințat că dacă nu mă prezint în cele 48 de ore voi fi declarat dezertor și mă trimit la pușcărie. Astfel am ajuns la Steaua unde am stat până în 1952. În 1951 câștigasem din nou un titlul, de data aceasta la pentatlon și nedorind să mi se mai întâmple și alte necazuri m-am retras din activitatea de performanță. -Ați pus bazele medicinii sportive la Brașov. L.Taus: Am revenit la Brașov, în 1956, ca medic militar și din ianuarie 1957 am trecut în viața civilă și până în 1992 când m-am pensionat am lucrat la Policlinica sportivă din Brașov. Am început modest și am insistat pentru a face o adevărată policlinică sportivă pentru că la Brașov și în împrejurimi se făcea un sport de înaltă ținută. Am transformat cabinetele de la o fosta policlinică, cu ceea ce aveam nevoie pentru investigații. Practic am pus bazele acestei activități sub Tâmpa. Din 1958 a devenit viabilă. Am avut 6 medici cu asistente, toată dotarea pentru explorări funcționale. Am făcut dotări pentru gimnastică medicală și recuperare. Pe parcurs a devenit una dintre cele mai bune policlinici sportive din țară. - Ați devenit un medic sportiv recunoscut la nivel internațional. L.Taus: Așa este, am lucrat ca medic al loturilor olimpice din Indonezia pentru Olimpiada asiatică, fiind consilier personal al Ministrului Sănătății. Am organizat întreaga rețea medical-sportivă din această țară asiatică. Am fost apoi la Grenoble având și șansa de a fi ales vicepreședinte al Grupului latin de Medicină Sportivă. Cu acest prilej m-am hotărât să capacitez organele românești și am reușit să organizăm la Brașov Congresul Grupului Latin. La Madrid am primit acceptul organizării acestui Congres. În 1985 s-au strâns 50 de medici sportivi la hotelul ARO din Brașov. Cea mai mare satisfacție a mea a fost aceea că la Congres a fost prezent și președintele Federației Internaționale de Medicină Sportivă. Am fost medic al lotului național al României intre 1957-1960. Am fost medic al delegației Olimpice la Roma in 1960, medic al lotului de biatlon din 1967 si medicul echipei FC Brașvov din 1959. - Anul 1962 a fost unul de cumpănă din viața dumneavoastră. L.Taus: Da! Am trăit un coșmar când mă duceam la un concurs în 1962. Trebuia să mergem în Indonezia și m-am trezit la Saigon, în plin război americano-vietnamez. Când am coborât din avion și ne-au văzut pașapoartele, roșii, comuniste, din România, au zis: ”Voi sunteți spioni. Condamnați-i la moarte!”. Am stat șapte zile în arest, iar în prima seară am avut un șoc și mi-a albit instant părul. De atunci sunt alb. Îngrozitor moment, mi-am dat seama de dimineață. Am discutat cu angajata Air France care ne-a adus la Saigon. Și-a făcut un scandal mare că eram sportivi și nu aveam ce căuta acolo. Până la urmă ne-au eliberat, dar am ratat concursul din Indonezia. Oricum nu mai eram buni de nimic. - Cum ați ajuns la FC Brașov? L.Taus: Ironia sorții tot prin hotărâre pe linie de partid. Am lucrat cu cel mai mare antrenor al Brașovului și poate al României, Silviu Ploieșteanu. Eu am fost și am rămas angajat al Ministerului Sănătății. Personal îl știam pe Silviu Ploieșteanu pentru că eram la Policlinica Sportivă, iar în 1957 „stegarii” promovaseră în Divizia A. Făceam de două ori pe an controlul medical. Îi știam pe toți. La un moment dat am fost chemat la primul secretar Berghianu. Când te chema primul secretar ori te promova, ori te termina. Când am intrat în biroul lui am dat de Silviu Ploieșteanu. Secretarul a intrat direct în subiect: „Uite de ce te-am chemat aici. Echipa de fotbal are nevoie de un medic și m-am gândit la dumneata”. Am rămas surprins dar i-am spus că eu făcusem atletism și nu mă pricep deloc la fotbal dar mi-a tăiat-o scurt și practic mi-a dat ordin ca de a doua zi să mă prezint la echipă și iată că au trecut deja 52 de ani de atunci. Eu am avut relații foarte bune cu toți jucătorii, antrenorii sau salariații clubului. Din start i-am cerut lui Ploieșteanu să mi se acorde statutul de consilier al antrenorului și nu de subordonat. Acest principiu am căutat să-l imprim și să fie generalizat peste tot. Am căutat să demonstrez că medicul sportiv este cel care răspunde de sănătate, de capacitatea de efort, de alimentație, de medicamentație, de refacere. Personal mi-a plăcut de el că de fiecare dată mă consulta în privința capacității de efort și a alimentației. Am schimbat peste 40 de antrenori, sute de jucători și zeci de conducători, dar sufletul mi-a rămas mereu alături de oraș și echipă. - Aveți o colecție impresionantă de diplome ca recunoaștere a meritelor. L.Taus: Prima diplomă pe care am primit-o atestă faptul că sunt membru al Federației Internaționale de medicină sportivă. O altă diplomă a fost semnată chiar de Juan Antonio Samaranch, președintele Comitetului Internațional Olimpic în 1970. Am primit un certificat de la FIFA, prin care sunt singurul medic sportiv român atestat la FIFA. Diploma este semnata de Joseph Blatter. Am fost membru al Asociației de medicină sportivă din Grecia și Franța. Am militat pentru crearea grupului latin și mediteranian de medicină sportivă, fiind declarat Doctor Honiris Causa. Am avut peste 100 de lucrări prezentate la congrese. Am fost profesor și șef de catedră la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Am fost declarat de Mircea Sandu membru de onoare al Federației Române de Fotbal, iar din 1993 sunt cetățean de onoare al orașului Brașov. - Care este marele regret al vieții dumneavoastră? L.Taus: Pe plan fotbalistic, FC Brașov a luat prima cupă europeana, Cupa Balcanică, și de atunci au urmat decenii de secetă. Am avut câteva aventuri europene de scurtă durată, dar fără trofee pe plan intern. Îmi pare rău că nu am câștigat Cupa, sezonul trecut, o meritam. În rest, nu regret nimic, am avut o viață superbă și dacă aș da timpul înapoi aș face același lucru. În altă ordine de idei, îmi pare rău că încă nu am reușit să îi fac pe antrenori să înțeleagă importanța medicului sportiv. În România ideea de medic sportiv se rezumă la - facem câteva sprinturi pe teren, dăm cu spray-ul puțin și gata. Complet fals. Medicul este un om vital în viața unei echipe. - Conducătorii din ziua de azi… L.Taus: Fotbalul este o știință și ar trebui tratată ca atare. Este oglinda societății noastre. Haosul la nivel politic se resimte în fotbal. Suntem de un penibil inimaginabil. Rolul conducătorului nu este să stea toată ziua la televizor și să critice. Cum să dai sentințe după meciuri că ăla a jucat bine, celălalt prost și pe ăsta îl dau afara? Acțiuni de oameni iresponsabili. Cel mai prost exemplu e Gigi Becali. Ca să înțelegeți cât de ridicol este, vă propun următorul scenariu. Mergem într-un liceu, la o oră de matematică, întrerupem ora și începem să le vorbim elevilor despre integrale și derivate. Normal că suntem complet pe lângă subiect și nu avem pregătirea necesară să abordăm astfel de subiecte. Din păcate, media sprijină și promovează aceste non valori care duc spre declinul fotbalului, sportului și a societății românești. - Antrenorul ideal.. L.Taus: Nu cred că există. Fiecare antrenor are propria viziunea, un alt caracter și o percepție diferită. Viziunea antrenorului Silviu Ploieșteanu era modernă. Promova ideea de familie. Prietenia din teren, vestiar și din afara terenului era definiția succesului. Promova caracterele, unitatea de grup și forța colectivă. El a avut curajul în anii 70 să dea afară un secretar de partid, din vestiar, pe motiv că nu are ce căuta acolo. În acea vreme parcă timpul avea răbdare cu noi. Ploieșteanu se așeza în fața grupului și așa zisa ședință de analiză a adversarului era o discuție liberă, nu un monolog. Își întreba jucătorii cheie cum văd adversarul, care sunt punctele tari și slabe, care va fi duelul cheie al meciului, cum gândesc jucătorii să anihileze forța adversarului și să profite de slăbiciunile acestuia. Exista respect reciproc, chiar dacă antrenorul era ca un prieten al jucătorilor. Nu țipa la ei, nu îi înjura, nu îi umilea, nu își bătea joc de ei, binele echipei prima înaintea binelui personal. - Ce ați detestat cel mai mult în viață? L.Taus: Mercenarii din fotbal. Acești oameni fără suflet care fac doar rău sportului și creează o imagine falsă asupra adevăratelor valori. Am întâlnit recent jucători care veneau la meci și întrebau- azi cu cine jucăm? Nu se poate să stai noaptea prin cluburi, să bei, să mănânci hamburgeri și să vrei să faci performanță. Niciodată. În 54 de ani nevasta mea nu m-a văzut niciodată băut. Am știut să fac lucrurile cu măsură și să mă sacrific pentru performanță. Aceasta poate fi una dintre explicațiile longevității mele. - Ce v-a făcut să nu renunțați nici după împlinirea vârstei de 85 de ani? L.Taus: FC Brașov a fost și este a doua familie a mea. Am avut șansa să plec definitiv în America, dar nu am făcut-o. Fotbalul este un microb, o boală. Oricât de medic aș fi eu, nu am reușit să mă vindec și să elimin acest microb. Este o plăcere pentru mine, în fiecare dimineață, să mă trezesc și să mă duc la stadion. Acesta este farmecul vieții mele.