Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 07:29

Poşta nu-şi ia liber pe 24 şi 31 decembrie

Autor:

Publicat la 17 decembrie 2014

Poşta nu-şi ia liber pe 24 şi 31 decembrie
Deşi anul acesta bugetarii au liber pe 24 şi 31 decembrie, Compania Naţională Poşta Română a anunţat că unităţile poştale vor fi deschise în aceste două zile.
Astfel, în mediul urban, în ziua de 24 decembrie 2014 se va asigura programul de lucru  cu publicul, între orele 8:00 – 16:00, iar în ziua de 31 decembrie între orele 8:00 – 14:00. În mediul rural, toate subunităţile poştale vor lucra după program normal. 
În zilele de 25 şi 26 decembrie 2014, respectiv 1 şi 2 ianuarie 2015, toate subunităţile poştale din mediul urban si rural vor fi închise. Totodată, în zilele de sâmbătă, 27 decembrie, respectiv 3 ianuarie, se va respecta programul, acolo unde orarul obişnuit al unei zile de sâmbătă este de zi lucrătoare.
„În zilele de 24 şi 31 decembrie 2014, societăţile comerciale bancare asigură program normal de lucru cu publicul, situaţie in care Sucursala Servicii Express va asigura şi activitatea de distribuire şi colectare la sucursalele bancare”, se mai arată în comunicatul prin care Compania Naţională Poşta Română anunţă programul de sărbători.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie