Poiana Mărului devine stațiune agroturistică
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 04 octombrie 2007
Comuna Poiana Mărului, aflată la 35 de kilometri de Brașov, pe ruta Brașov – Cristian – Râșnov – Zărnești – Poiana Mărului, se dorește a deveni o stațiune agroturistică cunoscută atât în România, cât și în lume
Comuna Poiana Mărului, aflată la 35 de kilometri de Brașov, pe ruta Brașov – Cristian – Râșnov – Zărnești – Poiana Mărului, se dorește a deveni o stațiune agroturistică cunoscută atât în România, cât și în lume. Primarul acestei comune, Nicolae Codreanu, ne-a explicat că are în derulare mai multe proiecte pentru realiza în Poiana Mărului o stațiune turistică. Principala investiție care va fi făcută o reprezintă două pârtii de schi, dar sunt în lucru și câteva pensiuni și hoteluri.
Două pârtii de schi la Poiana Mărului
„La acest moment lucrăm la studiul de fezabilitate pentru realizarea în comună a două pârtii de schi. Anul viitor proiectul va intra pe finanțare din fondurile structurale. Pârtiile vor fi realizate cu dotările necesare, valoarea lor fiind de aproximativ 10 milioane de lei”, ne-a declarat primarul comunei Poiana Mărului, Nicolae Codreanu. Una dintre pârtii va avea o lungime de 8 kilometri, iar a doua de 5 kilometri, ambele urmând a fi amenajate pe Dealul Vârf, în zona „În vârful Predealului”. Pe lângă aceste pârtii de schi, la intrare în Poiana Mărului un investitor străin vrea să amenajeze un patinoar. Iar Primăria din Poiana Mărului are de gând să construiască și o sală de sport.
Drumuri bune de acces
Pentru a atrage turiștii în această comună este nevoie și de drumuri bune, așa că, după cum ne-a spus primarul Nicolae Codreanu, au început deja lucrările la amenajarea CJ 110 și drumul comunal 8. „Avem un proiect pentru modernizarea infrastructurii, pentru un acces mai facil în comună. Se lucrează deja la reparația DJ 110, în lungime de 5 kilometri, lucrare a cărei valoare este de 4,9 milioane de lei. Celălalt drum, care este comunal, va fi reparat pe o distanță de 3 kilometri, iar valoarea investiției este de 3 milioane de lei. Sumele provin din alocații bugetare de la Guvern. La drumul județean lucrarea a început deja și va fi gata la începutul anului viitor”, a mai spus primarul Nicolae Codreanu.
Punct de informare
pentru atragerea turiștilor
La acest moment, în comuna Poiana Mărului există 16 pensiuni omologate, dar se află în construcție alte câteva, precum și hoteluri. „Anul acesta, de Paște, am avut în comună 200 de turiști, dar la anul vrem să avem 700 – 800 de turiști. Sperăm că noile spații de cazare vor fi gata cât mai repede posibil, pentru că am observat că turiștii preferă Poiana Mărului, față de Bran și Moieciu, pentru că avem o localitate mai aerisită”, a subliniat primarul Codreanu, menționând totodată că la sediul Primăriei a fost deschis un centru de informare turistică și în curând va fi angajată și o persoană care să se ocupe de partea de rezervări. Turiștii, pe lângă viitoarele pârtii de schi și patinoarul, au posibilitatea să cunoască și folclorul zonei, pentru că la căminul cultural din comună ansamblurile de dansuri și de muzică susțin spectacole atunci când sunt solicitate. „Suntem la început, dar vrem să ne ridicăm din punct de vedere turistic. Turiștilor le place zona și de ce să nu profităm de frumusețile naturale pe care le avem? Sperăm că vom reuși să facem ceea ce avem acum de gând. Avem o mulțime de avantaje. Comuna are gaz metan, apă și este destul de aproape de Brașov”, a conchis Nicolae Codreanu.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu