Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 14:11

Poiana Braşov şi Predealul, printre destinaţiile de iarnă preferate de români

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 11 august 2015

ANAT a lansat programul „Înscrieri Ultra-Timpurii de iarnă”, care oferă reduceri de până la 50% la vacanţele de Crăciun şi Revelion.

Poiana Braşov şi Predealul, printre destinaţiile de iarnă preferate de români
Turiştii români se gândesc în avans la vacanţa de iarnă, atraşi de ofertele cu reduceri de până la 50% lansate de agenţii de turism şi hoteluri din România, în cadrul celei de-a doua ediţii a programului „Înscrieri Ultra-Timpurii de iarnă”, potrivit operatorilor de turism. 
Sinaia, Buşteni, Predeal şi Poiana Braşov rămân în topul preferinţelor turiştilor români cu o cotă de 38%, fiind urmate de Călimăneşti-Căciulata (19%) şi Băile Felix (16%). Deşi sunt considerate destinaţii mai scumpe, staţiunile de pe Valea Prahovei vor atrage în continuare cei mai mulţi turişti, datorită tradiţiei pentru sporturile de iarnă, cu atât mai mult acum, când există beneficiul reducerilor de până la 50%, prin programul „Înscrieri Ultra-Timpurii”, spun operatorii.
Astfel, pentru un sejur de 4 nopţi, cu demipensiune şi masă festivă de Revelion, la un hotel de 3 stele din Predeal, turiştii vor achita în perioada programului „Înscrieri Ultra-Timpurii’ un preţ redus la 1.750 lei, faţă de 3.500 lei - preţul standard - sau, pentru iubitorii de pensiuni tradiţionale, la 4 margarete în Maramureş cu 3 nopţi cazare şi pensiune completă, aceştia beneficiază de o reducere de până la 500 lei/persoană, preţul promoţional al unui sejur fiind de 1.075 lei. Pentru a beneficia de aceste reduceri, turiştii trebuie să-şi rezerve vacanţa până la 30 septembrie 2015.
„Turiştii români vor vacanţe mai accesibile şi întotdeauna au tendinţa de a se raporta la alte destinaţii care oferă programe promoţionale şi implicit preţuri mai mici. Ne-au trebuit aproape 20 de ani să înţelegem că putem avea preţuri mai mici, prin programe de promovare moderne, fără a afecta calitatea serviciilor turistice. A fost doar o chestiune de voinţă pentru ca hotelierii şi noi, agenţiile de turism, să oferim reduceri importante, iar turiştii să înveţe că pot primi aceste reduceri doar dacă îşi cumpără încă din vară o vacanţă de iarnă. Am demonstrat, încă de anul trecut, că acest lucru se poate face şi în România”, a declarat Adrian Voican, preşedintele comisiei de marketing din cadrul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Când vine vorba despre vacanţa de iarnă, turiştii români vor confort, fie că este vorba despre hoteluri sau pensiuni. Anul trecut, 61% dintre turişti au ales să treacă în noul an la un confort de 3 stele şi 15% la 4 stele. Extremele, însă, au fost egale, astfel că 12% cei mai pretenţioşi turişti au ales 5 stele, iar 12% cei mai economici turişti au ales un confort de 2 stele.
„Credem în turismul românesc şi ne dorim să creştem cererea pentru hotelurile de 4 şi 5 stele, astfel încât turiştii români să beneficieze de servicii foarte bune. Toată lumea ştie că, în general, puţin dai, puţin face, dar programul «Înscrieri Ultra-Timpurii» chiar contrazice acest lucru. Poţi plăti cu mult mai puţin pentru un hotel mult mai bun. Totul este să rezervi o vacanţă până la 30 septembrie 2015″, a declarat Adrian Voican.
În cadrul celor peste 10.000 de unităţi de cazare româneşti clasificate, dispunând de 380.000 de locuri de cazare, sunt înregistrate 32 de hoteluri de 5 stele, 302 hoteluri de 4 stele, iar 833 de unităţi sunt hoteluri de 3 stele. Restul sunt vile, pensiuni, hosteluri şi alte tipuri de unităţi clasificate.
România are atestate 41 de staţiuni turistice de interes naţional şi 48 de interes local.  Pentru sporturile de iarnă sunt disponibile 164 de pârtii de schi cu o lungime totală de 146 kilometri în 71 de localităţi din ţară.
 
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie