Curs BNR

1 EUR = 4.9708 RON

1 USD = 4.7332 RON

1 GBP = 6.0336 RON

1 XAU = 412.7388 RON

1 AED = 1.2886 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5415 RON

1 BRL = 0.7948 RON

1 CAD = 3.3478 RON

1 CHF = 5.3401 RON

1 CNY = 0.6514 RON

1 CZK = 0.1983 RON

1 DKK = 0.6665 RON

1 EGP = 0.0932 RON

1 HUF = 1.2147 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.1088 RON

1 KRW = 0.3307 RON

1 MDL = 0.2584 RON

1 MXN = 0.2354 RON

1 NOK = 0.4262 RON

1 NZD = 2.7458 RON

1 PLN = 1.1623 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0451 RON

1 SEK = 0.4316 RON

1 TRY = 0.1358 RON

1 UAH = 0.1136 RON

1 XDR = 6.2166 RON

1 ZAR = 0.2684 RON

Editia 8326 - 13 dec 08:24

Poftiţi de intraţi în „Grădina de 5 persoane”

Autor: Adina CHIRVASĂ

Publicat la 12 august 2016

Seamănă cu un viespar, dar este mult mai blândă. Este de fapt, o grădină secretă - aşa cum îi spune chiar creatorul ei - Thomas May, din Nurnberg

Poftiţi de intraţi în „Grădina de 5 persoane”

Pe Aleea de După Ziduri, în apropiere de Bastionul Graft, sunteţi invitaţi în... Grădina de 5 persoane - o sferă din pământ - la exterior, „legată” de creanga unui arbore. Seamănă cu un cuib de viespi, dar este inofensiv. Puteţi să vă introduceţi capul într-unul din cele cinci orificii şi să discutaţi despre iarbă, în miros... de iarbă proaspătă. Cel puţin, asta este invitaţia pe care a făcut-o chiar creatorul acestei inedite sfere turtite - Thomas May, artist din Nurnberg, Germania, invitat în Rezidenţa de Artă Contemporană (RAC) 2016, desfăşurat de Centrul Cultural Reduta.  
Grădina de 5 persoane face parte din proiectul „Firului de iarbă”, iniţiat de artistul neamţ, care este şi director al Institutul Firului de Iarbă.  „Aceasta este o grădină suspendată. Pur şi simplu introduceţi capul înăuntru şi vă regăsiţi în mijlocul ierbii. Iarba creşte în interior. Există cinci orificii pentru ca cinci oameni să poată introduce capul concomitent şi pot conversa despre iarbă. Este pur şi simplu ideea de Hortus Conclusus (grădină închisă - concept arhitectural modern de grădină într-un spaţiu închis. Totodată, face trimitere şi la Grădina Secretă a Mariei, spaţiu contemplativ, cu verdeaţă, linişte şi prospeţime - n.r.)”, a explicat artistul Thomas May.
Potrivit artistului, obiectul a mai fost prezentat în oraşe din Germania şi Coreea de Sud. „Sper ca ea să nu fie vandalizată, să nu fie nimeni tentat, pentru că nu avem această cultură, dar încercăm să o creăm acum. Grădina mi-aş dori să rămână permanent, ea are un sistem de udare, la un moment dat ceea ce se vede pe exterior pământ va fi iarbă. Va fi un punct de atracţie, pentru că pe aici trec foarte mulţi turişti. Iată o operă de artă atractivă, interesantă, care şi înfrumuseţează această promenadă După Ziduri”, a spus şi Marius Cisar, director al Centrului Cultural Reduta.

„Fire de iarbă” din toată lumea
Proiectul „Firul de iarbă” al artistului neamţ include şi crearea unei secţiuni de iarbă... internaţională. Prezent pe Aleea de După Ziduri, miercuri seara, artistul le-a oferit celor prezenţi câte un cuţit şi o bucată de lemn, pe care să o sculpteze cum doreşte.  „Eu colecţionez toate aceste fire sculptate de prin toată lumea şi fac o expoziţie cu ele - Firul de iarbă. Scopul proiectului este foarte simplu, eu doar colecţionez aceste reprezentări ale firului de iarbă de la oameni din toată lumea şi scriu pe fiecare piesă iniţialele celui care a sculptat-o. Apoi o expun într-o mare instalaţie, iar fiecare poate să revadă firul de iarbă şi îl poate compara - spre exemplu, dacă sunteţi un fermier german, puteţi vedea dacă firul dumneavoastră este diferit faţă de cel al unui măcelar chinez. Este foarte simplu. În acest proiect adun multe poveşti despre iarbă, cu care am fondat Institutul Firului de Iarbă, care cercetează relaţia dintre iarbă şi oameni. Oamenii fac multe interpretări în legătură cu iarba, aşa cum Walt Whitman explica democraţia SUA cu ajutorul ierbii. Pe de altă parte, iarba şi-a schimbat forma. Atunci când ne gândim la pajiştea, gazonul perfect, ne imaginăm iarba de pe un stadion de fotbal. Există 3.500 de tipuri de iarbă”, spune Thomas May.

Expoziţia va ajunge şi în Elveţia, dar şi în Nurnberg
Artistul neamţ este doar unul din cei şapte artişti ce au intrat în Rezidenţa de Artă Contemporană 2016. Astfel, invitaţi anul acesta au fost Gabriel Roche Tamic (Paris - Franţa), Radu Zero (Laussane - Elveţia), Thomas May (Nurnberg - Germania), Ioana Musinchevici (Bucureşti - România), care au format echipă cu artiştii braşoveni Silvestru Munteanu, Magda Vacariu şi Agata Secelean. Timp de 10 zile, de la începutul lunii august, artiştii au avut mai multe ateliere de creaţie, iar rezultatele muncii lor le puteţi vedea expuse la Bastionul Graft.
„«Reduta» face eforturi de a promova arta contemporană, este şi o directivă de la UE, dar este şi o parte din strategia culturală pe termen mediu şi lung a municipiului Braşov. Scopul acestei întâmplări este să punem laolaltă artiştii braşoveni cu cei europeni. Toată lumea are de câştigat. Dincolo de relaţiile şi simbioza care se creează în timpul celor 10 zile de ateliere, se realizează nişte contacte durabile. Artiştii braşoveni sunt invitaţi de colegii lor să participe la expoziţii comune în Europa, în oraşele din care provin. Cu Nurnberg este o oportunitate foarte bună pentru că Thomas are şi o galerie de artă”, a explicat Marius Cisar.
Proiectul este derulat de Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Centrul Cultural German şi Muzeul Judeţean de Istorie Braşov.
 

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional