Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 12:40

Podurile de la Hălmeag şi Comăna vor fi inaugurate în luna mai. Lucrările sunt pe ultima sută de metri

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 04 martie 2020

Podurile de la Hălmeag şi Comăna vor fi inaugurate în luna mai. Lucrările sunt pe ultima sută de metri
Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, a inspectat marţi stadiul lucrărilor la două poduri peste râul Olt, aflate în fază finală de construcţie. Este vorba despre podul de la Hălmeag, vechi de 100 de ani, care este reconstruit din temelii printr-un proiect accesat de CJ Brașov în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II şi despre podul de la Crihalma, afectat iremediabil de inundaţiile din 2018, a cărui proiectare a fost realizată de administraţia judeţeană, finanţarea lucrărilor şi construcţia propriu-zisă fiind preluate de Compania Naţională de Investiţii (CNI), în urma demersurilor făcute de preşedintele CJ.  După ce a fost pe cele două şantiere, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a anunţat că că ambele poduri vor fi inaugurate în cursul lunii mai.

Podul de la Hălmeag, gata cel târziu în 15 mai 
Preşedintele CJ Adrian Veştea şi primarul din Şercaia, Cristinel Paltin, au vizitat şantierul de la Hălmeag. Reconstrucţia acestui pod este esențială pentru locuitorii din satele situate în dreapta Oltului (Felmer, Ticușul Vechi, Cobor) care zeci de ani au fost văduviți de o cale de acces sigură şi directă înspre Făgăraș și Brașov. Valoarea contractului de execuţie este de 6.176.199,19 lei (inclusiv TVA), fonduri alocate Consiliului Judeţean de Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Podul este realizat din beton, având lungimea de 97,10 metri și lățimea de 6 metri, din care lățimea părții carosabile va ajunge la 5 metri. Infrastructura podului este formată din două culee și două pile pe fundații indirecte (piloți cu diametrul de 1,08 metri). Lucrările, sistate pe perioada sezonului rece, vor fi reluate după data de 15 martie. Constructorul va termina instalarea culeelor şi pilelor, după care va monta grinzile de beton, va finaliza lucrările de hidroizolaţie şi va realiza calea de rulare. Carosabilul pe pod va avea lățimea de 5 metri, cu o bandă de circulație lată de 4 metri și două benzi de încadrare, de câte 50 cm. Conform prevederilor contractuale, lucrările se vor încheia la jumătatea lunii mai, însă constructorul va lua toate măsurile pentru a le finaliza cât mai curând posibil.
 
 


 
Ce lucrări mai trebuie făcute la podul de la Crihalma 
 
Podul peste râul Olt, care leagă satele Crihalma și Comăna de Jos, grav avariat în urma inundațiilor din vara anului 2018, este într-o fază avansată de reconstrucţie. Şeful administraţiei judeţene şi primarul din Comăna, Viorel Grusea, au verificat stadiul lucrărilor realizate prin intermediul CNI.
În momentul de faţă, podul propriu-zis este construit. Urmează montarea izolaţiei peste placa de beton, finalizarea rampelor de acces, atât dinspre Crihalma, cât şi dinspre Comăna de Jos, acestea fiind în mare parte gata, după care se va trece la turnarea covorului asfaltic pe pod şi la amenajarea drumurilor de acces dinspre cele două sate. În cel mult două luni podul va fi inaugurat şi deschis circulaţiei, după care vor mai fi realizate câteva lucrări auxiliare (trasarea marcaje, montarea indicatoarelor, consolidarea malurilor), care însă nu vor afecta buna desfăşurare a circulaţiei. Podul și rampele de acces vor avea o lungime totală de 800 de metri, investiția ajungând la aproximativ 4 milioane de euro.
„După ce în ultima jumătate de secol nici un pod peste râul Olt n-a fost construit din temelii în judeţul Braşov, în acest an vom înregistra o premieră absolută: vom inaugura nu unul, ci două poduri de beton, care vor asigura legătura directă a locuitorilor din comunele Şercaia şi Comăna cu principalele artere rutiere ale judeţului. În privinţa podului de la Hălmeag, sunt şanse bune să putem deschide circulaţia pe el chiar înainte de termenul de finalizare a lucrărilor prevăzut în contract. Referitor la podul de la Crihalma, după darea lui în folosinţă, oamenii nu vor mai fi nevoiți să ocolească 37 de kilometri pentru a ajunge din Crihalma la Comăna de Jos. Am început această investiţie la nivelul Consiliului Judeţean, prin întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, realizarea expertizelor tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor, după care am purtat nenumărate discuții la București pentru preluarea și finanțarea lucrărilor de către CNI. Iată că acum această investiţie este aproape finalizată, lucru care mă bucură foarte mult”, a spus preşedintele CJ Adrian Veştea.
 
 
 
+3 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie