Planurile secrete ale Rusiei şi Ungariei de a distruge România

De-a lungul istoriei sale, România a trecut prin numeroase momente de cumpănă. În câteva dintre a fost la un pas să dispară ca entitate politică şi statală. Printre acestea se pot număra şi evenimentele din anului 1919, cele care au hotărât soarta ţării noastre. Pe de o parte era vorba despre conferinţele şi întâlnirile la nivel internaţional care redesenau harta Europei după Primul Război Mondial, de cealaltă parte erau noile entităţi statale şi planurile lor ascunse privind teritoriul României. Puţin cunoscut publicului larg este faptul că, în anul 1919, Ungaria şi Rusia şi-au dat mâna într-o încercare de anihilare a României şi transformarea ei într-o guberniei bolşevică. 

Între ciocan şi nicovală
România a terminat Primul Război Mondial într-o situaţie delicată. Guvernul român a fost nevoit să încheie Pacea de la Buftea-Bucureşti cu Germania în condiţii umilitoare, fiindcă nu mai putea duce efortul de război, abandonată de Rusia pe frontul de est după Revoluţia Bolşevică. România a reintrat în război de partea Antantei, cu doar câteva zile înainte de semnarea convenţiei de armistiţiu privind sfârşitul războiului. Tocmai de aceea, la negocieri, mult timp, românii au fost trecuţi cu vederea. Vestea îmbucurătoare, în schimb, era prăbuşirea marilor imperii şi dorinţa românilor din Transilvania, Basarabia şi Bucovina de a se uni cu România.
Acest proces de unificare realizat până la finele anului 1918 nu era însă recunoscut oficial la nivel internaţional. Mai mult decât atât, era negat de state nou apărute pe harta Europei, dar care aveau gânduri revanşarde. Era vorba în special despre Ungaria, care şi-a obţinut independenţa în noiembrie 1918, după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, dar şi despre Rusia bolşevică care nu se împăca cu gândul pierderii Basarabiei. De exemplu, guvernul maghiar al lui  Mihaly Karolyi visa refacerea Ungariei Mari în graniţele sale medievale, adică inclusiv Transilvania, părţi din Serbia, Ucraina şi Slovacia. Guvernul lui Karolyi trăia cu iluzia că, de fapt, popoarele doreau să se desprindă de Ungaria doar fiindcă au fost nemulţumite de oprimarea regimului monarhic şi că noul regim republican-democrat ar fi rezolvat această problemă a minorităţilor. Până în primăvara lui 1919, visele despre Ungaria Mare ale guvernului democratic de la Budapesta s-au spulberat rând pe rând. Au pierdut Slovacia, iar armata română  s-a asigurat că voinţa transilvanănenilor este respectată. Această situaţie au fost privită de o parte a populaţiei maghiare drept o pierdere a prestigiului naţional şi un lucru inacceptabil. Pe acest fond, comuniştii unguri conduşi de Bela Kun, un comunist originar din Transilvania, ajung să pună mâna pe putere.
Pe 21 martie, regimul democratic al lui Karolyi a fost înlăturat, iar Ungaria proclamată Republică Socialistă, sub conducerea lui Bela Kun. Situaţia s-a schimbat la 180 de grade. Bela Kun a început un război revanşard pentru recuperarea prioritară a Transilvaniei şi Slovaciei. Unităţile militare prezente în Crişana au început o ofensivă împotriva armatei române din Transilvania. Comandanţii români au reacţionat prompt şi i-au împins pe unguri tocmai până la Tisa. De cealaltă parte, bolşevicii nu priveau cu ochi buni dorinţa de independenţă a basarabenilor. Ba chiar erau prăgătiţi să intervină militar. Nu mai vorbim de propagandişti şi agitatori, specialitatea comuniştilor. Ca un rezumat, în primăvara lui 1919, România era prinsă la est şi la vest între două state comuniste.

Un pact secret pentru distrugerea României
Guvernul bolşevic din Rusia şi comuniştii din Ungaria au pus la punct un plan pentru destructurarea României. Mai precis, ar fi trebuit să atace conjugat din est şi din vest. Ungaria ar fi obţinut Transilvania iar Rusia ar fi transformat România într-o republică sovietică. 
„Republica Sovietică Ungară crea pentru România primejdia de a fi atacată din est şi din vest, de Armata Roşie sovietică şi de cea ungară. Christian Rakovski(membru al Comiternului sovietic) stăruia pentru un atac conjugat sovieto-ungar împotriva României, convins că, de îndată ce joncţiunea celor două Armate Roşii avea să se facă pe teritoriul acestei ţări, ea avea să devină o republică sovietică. În timp ce situaţia se stabiliza pe frontul de vest, Rakovski şi Cicerin, comisarul poporului pentru Afaceri Străine în guvernul sovietic de la Moscova, au trimis note ultimative guvernului român, cerând imediata evacuare a trupelor române din Basarabia şi Bucovina (1-2 mai). Moscova şi Kievul pregăteau astfel intervenţia militară, coordonată cu autorităţile de la Budapesta, destinată să includă România în sistemul republicilor sovietice”, preciza istoricul Florin Constantiniu în „O istorie sinceră a poporului român”.
Ungurii şi ruşii erau încurajaţi şi de atitudinea marilor puteri vest-europene privind situaţia din est. Pe de o parte, americanii şi englezii erau nemulţumiţi de acţiunile româneşti în Transilvania, de cealaltă parte francezii şi-ar fi dorit ca armata română să-i atace pe unguri. 
„La Paris, atitudinea Aliaţilor faţă de România era ambiguă. Pe de o parte preşedintele SUA, Wilson, şi premierul britanic, Lloyd George, puneau căderea guvernului Karolyi — pentru ei un moderat — pe seama ofensivei trupelor române şi reproşau lui Brătianu înaintarea până la Tisa; pe de altă parte, faţă de succesele ungare împotriva cehoslovacilor, mareşalul Foch considera necesară o campanie militară împotriva Ungariei, pentru care doar România nu făcea rezerve şi nu prezenta cereri”, scria Florin Constantiniu în aceeaşi lucrare.   

Algerienii şi ultimii oameni ai ţarului au salvat flancul estic
Ruşii nu au stat prea mult pe gânduri şi au trimis primele trupe să atace în Basarabia. Câteva mii de soldaţi ruşi au trecut pe malul drept al Nistrului pe data de 27 mai 1919 şi au ocupat Tighina. Mai apoi au declanşat ofensiva asupra trupelor române din Basarabia. Au dat însă peste câteva contingente ale armatei franceze venite să-i ajute pe români. Erau formate din soldaţi algerieni aduşi din coloniile franceze, care s-au descurcat admirabil şi au făcut prăpăd în rândul trupelor ruseşti. „Soldaţii roşii au fost constrânşi să se retragă, cu mari pierderi”, precizează Florin Constantiniu. Ulterior, generalul ţarist A.I. Denikin, care a condus o contraofensivă anticomunistă în Rusia, a stricat planul ruso-ungar. Atacul puternic al trupelor lui Denikin l-a făcut pe Lenin să-i ceară lui Rakovski retragerea trupelor ruseşti din Basarabia şi aducerea lor pentru a face faţă pericolului reprezentant de „albi” (n.r. aşa erau numiţi susţinătorii ţarului).
De cealaltă parte a României, după două luni de la atacurile îndreptate asupra Basarabiei, ungurii au început şi ei ofensiva. Pe 20 iulie, la 3 dimineaţa, forţele maghiare deschid atacul cu un baraj de artilerie. Având superioritatea artileriei şi a efectivelor sporite, ungurii au străpuns linia de apărare românească ajungând pe malul stâng. Armata română s-a redresat rapid, primind întăriri, şi în cea de-a patra zi a oprit ofensiva maghiară. Românii au declanşat un contraatac devastator. Pe 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa, în dreptul satului Tiszabo. Pe 4 august, trupele române au intrat în capitala Ungariei. Ungaria bolşevică se prăbuşise. La fel şi planurile lui Lenin şi Bela Kun.

O conspiraţie secretă şi ştergerea din istorie a unui general român
Sunt autori care spun că Rusia avea planuri secrete de transformare a României în stat bolşevic chiar înainte de terminarea războiului. Aceste planuri ar fi fost dejucate de celebrul mareşal Constantin Prezan. Mai precis, la ordinele lui Lenin, câteva mii de soldaţi ruşi au sosit în apropiere de Iaşi cu scopul precis de a-l aresta pe regele Ferdinand şi de a destabiliza România. Intervenţia mareşalului Prezan a salvat situaţia.
„La sfârşitul anului 1917, în momentul în care la Moscova s-a instaurat conducerea bolşevică, Lenin împreună cu Troţki au hotărât să transforme România în republică sovietică pe calea armelor. Au trimis un grup de 3.000 de militari care au fost cartiruiţi lângă Iaşi, la Socola, sub pretextul că vin să întărească frontul, dar aveau obiectivul de a aresta guvernul şi pe rege, a-i împuşca şi transforma România în ţară sovietică. Generalul Prezan era într-o relaţie foarte bună de prietenie cu generalul Dimitri Cerbacev, şeful trupelor ruse din Moldova, care i-a spus că în noaptea respectivă să nu rămână în Iaşi. Prezan a insistat să afle de ce, iar Scerbacev, crezând că Prezan nu va avea timp de reacţie, i-a spus despre ce e vorba. Prezan s-a dus la rege. Situaţia era foarte complicată, pentru că atacarea trupelor ruseşti putea să ducă la un conflict între armata rusă şi cea română. Mareşalul Prezan a trimis două regimente de vânători de munte şi în noaptea respectivă a lichidat gruparea respectivă. Câteva sute de ruşi au fost omorâţi, iar ceilalţi au fost dezarmaţi”, preciza Generalul (r) Mihai Hodorogea, cunoscut autor de romane istorice. Din această cauză, preciza generalul în rezervă Hodorogea, comuniştii au încercat ştergerea amintirii lui Prezan.