Piaza Rea de la „portiţă"…

Imaginaţi-vă următoarea secvenţă: la confruntarea dintre cei doi candidaţi la preşedinţie, Johannis întreabă, cu un zâmbet malefic: V-aţi simţit bine, domnule Ponta, în club la Dubai, cu Ghiţă?

Evident că substituirea nu e verosimilă. Actualul tur a funcţionat oarecum după alte principii decât cel precedent, Johannis neputând fi un Băsescu şi nici Ponta un Geoană, cu eticheta lui Iliescu în frunte.    

Ce este verosimil este că la fiecare dintre ultimele scrutinuri prezidenţiale, candidaţii social-democraţi au avut câte o Piază Rea agăţată de sacou. În cazul lui Năstase a fost ceea ce Băsescu a numit “mafia personală” a fostului premier – gruparea Bittner-Petrache, devenită ulterior colaboratoarea apropiată, prin Elena Udrea, a noului preşedinte. Geoană l-a avut pe Vântu în calitate de consilier şi suporter. Iar Ponta, pe Ghiţă…

Asemănări şi deosebiri între cele trei entităţi? În timp ce “mafia personală” acţiona în planul doi, fără a se expune, trăgând beneficii de pe urma notorietăţii relaţiei, Sorin Ovidiu Vântu dorea să joace un rol de primadonă, la vedere, servindu-se de “imperiul media” în care adunase mai toţi deontologii mercenari ai momentului. Îi era suficientă calitatea de mogul media pentru a se impune pe piaţa speculaţiilor de tot felul.

Ghiţă face parte din altă categorie. Aceea a unor aparenţe onorabile, de tehnocrat care a făcut avere pe seama unor abilităţi “cibernetice”. Genul de lup tânăr, lipsit de scrupule, s-a servit de orice oportunitate – inclusiv politică sau… informaţională – pentru a-şi promova afacerile. Multimilionar la o vârstă la care alţii abia deschid ochii ca să vadă cum funcţionează economia, Ghiţă a ochit sus: în mod firesc, treapta pe care putea face pasul decisiv era cea politică. Şi-a constituit o grupare de susţinere în Prahova natală şi şi-a făcut din Vântu un model de etapă. A înţeles că are nevoie de presiunea pe care o poate exercita un grup media. Profitând de dificultăţile lui Vântu, a făcut cu acesta un aranjament oneros de preluare a activelor publicistice ale acestuia, cu intenţia clară de a-i trage ceea ce în limbajul pe care-l foloseau în conversaţiile private se numeşte ţeapă. Ameninţat cu represalii, a recurs la sprijinitorii săi din servicii şi i-a montat acestuia un flagrant.

Ameninţat cu “îngroparea sub dealurile Moldovei” a făcut reclamaţie penală şi Vântu s-a trezit judecat şi condamnat urgent pentru ceea ce, în termeni obişnuiţi, nu putea să constituie mai mult decât o ameninţare de mahalagioaice geloase. Pe acest postament juridic, Ghiţă şi-a făcut, prin copy-paste, propriul canal de televiziune prin care şi-a utilizat resursele pentru a ajunge în adăpostul tuturor penalilor: Parlamentul.

Sub aparenţele sale de băiat de treabă se ascunde un personaj de o vulgaritate pe care stenogramele conversaţiilor cu Vântu au dat-o în vileag şi o lipsă de scrupule pe care toţi cei din jurul său o resimt. Cu excepţia, poate, a lui Ponta, care a văzut în Ghiţă chiar un posibil lider al partidului, de după el. Antipatizat sau detestat în chiar propriul său fief politic, Ghiţă mai avea puţin până la a transfera social-democraţia pe numele său, ca aghiotant al unui Dragnea care înţelesese semnalul şefului său.

Urmările escapadei de “băieţi” veseli în Dubai pot fi dezastruoase pentru Ponta. Cam de calibrul celor care s-au spart în capul lui Năstase după participarea la vânătoarea de la Balc, consfinţind calitatea de piază rea a băiatului de la “portiţa” partidului…