Piața Universității la CNSAS

După 16 ani de exercițiu democratic, ceea ce se întâmplă în jurul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității mă transportă brutal în atmosfera anilor ’90-’91, când democrația era percepută sub forma contestării oricui și a orice, în numele unor principii inventate ad-hoc. Lanțul uman, declarațiile tragi-comice, profețiile prăpăstioase și băile de mici mulțimi constituie recuzita cu origini în Piața Universității a unei manifestări fără noimă, dacă pretindem că trăim într-o societate care a absolvit măcar cursul primar al democrației. Ce s-a întâmplat? O instituție cam bătută de soarta incertă pe care i-au rezervat-o cei care i-au alcătuit statutul, își schimbă echipa. Din cei 11 membri ai Colegiului, în sarcina cărora rămân deciziile de a hotărî cine-a făcut sau nu poliție politică și cine a fost sau nu a fost informator, patru sunt noi. Între aceștia s-a numărat și dl Ticu Dumitrescu, cel care a avut inițiativa creării acestei instituții, dar care din motive neclare, a abandonat-o (sau a fost abandonat). Ca un semn de reparație istorică, premierul i-a promis că-l pune șef peste noua echipă. Promisiune hazardată, pentru că dl Tăriceanu ar fi trebuit să știe că, cel puțin formal, nu poate face acest lucru. Ticu Dumitrescu l-a luat însă în serios și a început să se agite, punând condiții și lansând avertismente, suficient ca să creeze o atmosferă ostilă din partea celor care s-au simțit afectați. „Înțelegerea” verbală dintre PNL și PD a durat până la validarea noilor membri, de aici înainte aceștia luând-o pe cont propriu. Cu binecuvântarea discretă a partidului care l-a propus, dl Turianu și-a încercat norocul, autopropunându-se la șefie, și a câștigat, găsind teren favorabil. Prin vot secret, dar suficient de transparent. Liberalii au sărit ca arși. Democrații au mers pe burtă, derobându-se de responsabilitate. A început o păruială generală care nu justifica de fel miza: soarta lui Ticu. De fapt, în joc era controlul instituției. Și a milioanelor de dosare recent preluate, în care fiecare parte speră să găsească suficient de multe documente compromițătoare despre partea adversă. Așa-zisa societate civilă a intrat și ea în joc, ca musca-n lapte, cu manifestări al căror penibil atinge culmi greu de egalat. Se vehiculaseră, chiar de la vârful guvernării, soluții și argumente care se potrivesc ca oiștea-n gard cu principiile democratice și cu regulile juridice. „Serbările Colegiului” îi adună pe angajații plictisiți și pe obișnuiții gură-cască spre deliciul câtorva posturi de televiziune de nișă care trebuie să-și umple programele cu ceva. Se invocă - cu o seriozitate care te pune pe gânduri în legătură cu sănătatea mintală a promotorilor - „viciul de consimțământ”, în virtutea căruia alegerile ar trebui anulate și refăcute în așa fel încât Ticu Dumitrescu să-și primească prăjitura promisă. Jenant, penibil, comic, întristător - alegeți adjectivul care vă convine pentru a defini această nouă deraiere de la normalitate.