Piața imobiliară din Brașov nu dă doi bani pe UE. Deocamdată
Autor: Ovidiu VRÂNCEANU
Publicat la 12 ianuarie 2007
Piața imobiliară brașoveană nu resimte schimbări majore după aderarea României la Uniunea Europeană. Începutul de an a fost chiar apatic din punct de vedere al tranzacțiilor imobiliare
Piața imobiliară brașoveană nu resimte schimbări majore după aderarea României la Uniunea Europeană. Începutul de an a fost chiar apatic din punct de vedere al tranzacțiilor imobiliare. „Nu se vede nicio schimbare, deoarece legislația nu s-a schimbat”, spune vicepreședintele filialei brașovene a Uniunii Naționale a Agenților Imobiliari, Adrian Pop.
Legislația românească îngrădește, în continuare, accesul cetățenilor străini la achiziția de terenuri, ceea ce face ca cererea în acest domeniu să nu fi crescut. În ceea ce privește locuințele, Adrian Pop spune că nu se vede o schimbare majoră, nici chiar dacă de la 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare noul Cod Fiscal, care a schimbat modul de impozitare a tranzacțiilor imobiliare. „Nu au crescut prețurile pentru că în cele mai multe cazuri impozitele sunt chiar mai mici decât cele care se plăteau anul trecut”, a arătat sursa citată.
Nici pe viitor nu se arată o posibilitate ca prețurile să crească exploziv. Nici oferta de apartamente scoase la vânzare nu a înregistrat o scădere semnificativă, lucru care ar fi însemnat că oamenii ar amâna momentul vânzării în speranța unui preț mai mare adus de integrare. O altă evoluție s-a înregistrat însă la chirii, proprietarii începând deja „specula” europeană. Despre acest subiect însă, într-o ediție următoare a cotidianului nostru.
Prognozele
imobiliare indică majorări de prețuri
Institutului de Consultanță Imobiliară SGA România a dat publicității Raportul de prognoză imobiliară 2007. Potrivit acestuia, prețurile pe piața imobiliară vor crește și în acest an. În ceea ce privește apartamentele din blocurile vechi, compania respectivă anticipează o majorare a prețurilor acestora cu cel puțin 5%, procentul regăsindu-se în modificările legislative - asigurarea obligatorie sau taxa notarială. Mai mult, cei care doresc locuințe în blocuri vechi (sectorul popular) nu își permit să achiziționeze apartamente în noile construcții (sectorul premium), acesta fiind destinat, în general, micii burghezii apărute după 1990. Aceste locuințe sunt achiziționate cu precădere de cetățenii străini ajunși în România, dar și de speculanți români.
Evoluție atipică după integrare
Perioada post–integrare va fi agitată, piața se va reașeza abia în câțiva ani, iar fenomenul va fi atipic, nu va semăna cu ceea ce s-a întâmplat în Ungaria, Polonia sau Cehia. Primii doi ani vor fi influențați puternic tot de mitologia integrării, ce a devastat piața imobiliară românească. „Legendele integrării vor emoționa în continuare o populație lacomă, care a transformat o piață în expansiune necontrolată într-un domeniu al absurdului definit de o dictatură a vânzătorului. Acum se adaugă certitudinea că integrarea s-a produs și că vin străinii!”, se arată în studiul Institutului de Consultanță Imobiliară. Potrivit analiștilor, în acest moment nu pot fi făcute prognoze pe mai mult de trei ani. „Există foarte multe necunoscute, dar în primul rând va depinde de bănci, de dobânzile bancare care vor trebui să se apropie de cele din UE, de renunțarea la avans etc.”, se precizează în raport.
Studiul denotă faptul că piața imobiliară din România este una imprevizibilă și atipică. De altfel, piața a fost deseori destabilizată de așa-zișii „investitori”, cei care cumpără acum un apartament și îl revând după câteva săptămâni după ce îi șterg geamurile. Primul raport lansat de SGA România în 2007, spulberă astfel speranța scăderii prețurilor la locuințe, atâta vreme cât nu există o strategie centralizată în această direcție. În ultimii cinci ani, creșterile de preț pentru apartamentele de pe piața populară din Capitală au fost de peste 250%. În restul municipiilor, majorarea a fost cuprinsă între 100 și 200%. Un fenomen similar nu s-a petrecut în niciun alt stat din Europa și mai ales într-un interval de timp atât de scurt.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu