Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 21:19

Petrolul a făcut instrucție cu Concordia!

Autor: D.V.

Publicat la 17 martie 2008

Dacă în topul clasamentului nu-mărul echipelor cu tendințe de promovare s-a micșorat, în subsol lupta devine din ce în ce mai acerbă. În afara echipei săcelene, care mai are șanse matematice, dar la cum acumulează puncte situația nu va fi prea roză, în rest, de la locurile 12 și până la 17 nimic nu este sigur

Dacă în topul clasamentului nu-mărul echipelor cu tendințe de promovare s-a micșorat, în subsol lupta devine din ce în ce mai acerbă. În afara echipei săcelene, care mai are șanse matematice, dar la cum acumulează puncte situația nu va fi prea roză, în rest, de la locurile 12 și până la 17 nimic nu este sigur. Toate cele cinci echipe au acumulat puncte. Intergaz a smuls un punct la Săcele, cu toată superioritatea gazdelor, care au irosit și un penalty, dar care încă mai speră. Dunărea Galați a scos un punct în Regie în fața Sportului, care a capitulat. Câmpinenii și-au tras o brigadă de arbitri pe care ori de câte ori are nevoie, Ștefan Chițu o cheamă și câștigă, de data aceasta întâmplându-se în fața fostei câștigătoare a seriei sezonului trecut. Focșănenii au remizat la Botoșani în fața unei echipe ce-și propusese promovarea, iar băcăuanii au mai comis-o o dată acasă, remizând cu giurgiuvenii. Au egalat astfel „performanța” săcelenilor în privința meciurilor egale, care au ajuns acum la 10. În „culpă” se află și Progresul, care în sezonul trecut activa prin prima ligă. În top, cei din Otopeni au câștigat în „Groapă”, acolo unde au pierdut „stegarii”, luându-le fața, momentan, celor din Chiajna. Botoșănenii au pierdut două puncte prețiose care vor conta foarte mult în cvartetul seriei est. Echipa antrenată de Eusebiu Tudor, Petrolul Ploiești, a învins duminică, cu scorul de 4-0, pe Concordia Chiajna, într-un meci din etapa a 20-a a Seriei I din Liga a II-a. Golurile ploieștenilor au fost marcate de Muțiu (11), Budescu (21), Coțan (26) și Rus (73). În urma acestei victorii, Petrolul a urcat pe locul 6 în clasamentul Seriei I a eșalonului secund și rămâne la zece puncte în spatele lui CS Otopeni, ocupanta poziției a doua, ultima care asigură promovarea în Liga I. Etapa următoare are în vedere un derby de zile mari, CS Otopeni – Brașov. Rezultatele înregistrate: FCM Câmpina – Delta Tulcea 1-0 (0-0). A înscris: Enache (86); FC Botoșani – CSM Focșani 0-0; Sportul Studențesc – Dunărea Galați 1-1 (0-0). Au înscris: Ferfelea (65) / Popescu (55); Dinamo II București – CS Otopeni 2-4 (0-1). Au înscris: Lemnaru (63), Mihălcescu (83) / Ciortea (4), Kalle (65), Dicu (71 pen), Fl. Manea (89); FCM Bacău – Dunărea Giurgiu 0-0; Petrolul Ploiești – Concordia Chiajna. Au înscris: Muțiu (11), Budescu (21), Coțan (26) și Rus (73). Victorie decisivă a medieșenilor Seria a II-a estică a adus în fața iubitorilor de fotbal unul dintre derby-urile mult așteptate. La Mediaș, Gaz Metan a câștigat pe propriul teren în fața vecinei de clasament, CSM Rm. Vâlcea și are un avans ce poate fi hotărâtor, de șase puncte. Mureșenii nu și-au oprit motoarele și după victoria asupra rezervelor timișene se mențin în cvartetul seriei. Minerii din Petroșani au reușit o victorie după cele două înfrângeri consecutive și se mențin în cvartet. Lidera clasamentului, FC Argeș, după victoria asupra reșițenilor, se menține în frunte, dar diferența față de locul secund poate fi anulată, fiind vorba numai de două puncte. Echipa din Alba Iulia a învins cu greutate pe ultima clasată și se menține la „bătaie” pentru primul sextet. Etapa de sâmbătă programează un nou derby, CSM Rm. Vâlcea – FC Argeș. Rezultatele înregistrate: Corvinul Hunedoara – Ind. Sârmei C. Turzii 1-0 (1-0). A înscris: Fotescu (28 pen); Poli II Știința Timișoara – Mureșul Deva 0-1 (0-1). A înscris: Bitiș (39); Jiul Petroșani – CFR Timișoara 4-1 (2-1). Au înscris: Antoni (24), Boboc (40), Răduțoiu (56), Afrem (76) / Molcuț (15); Arieșul Turda – FC Târgoviște 1-1 (0-0). Au înscris: Năbădan (68) / Adam (74 pen); Unirea Alba Iulia – FC Caracal 1-0 (0-0). A înscris: Zăgrean (82); Gaz Metan Mediaș – CSM Rm. Vâlcea 2-1 (0-0). Au înscris: Fl. Lazăr (47), Prodan (48) / Labun (68); FC Argeș – FCM Reșița 2-0 (2-0). A înscris: Ad. Iordache (10 și 24); Minerul Lupeni – Liberty Oradea 2-1 (1-0). Au înscris: Nicorec (43), Luca (90+2) / Deaconescu (85).
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie