Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 03:54

Petrică, adoptat de Braşov până în martie 2022

Autor: George ALDEA

Publicat la 14 sepembrie 2021

Peste 36.400 de ambalaje de băuturi colectate de automatul Petrică, într-o săptămână, de la braşoveni

Petrică, adoptat de Braşov până în martie 2022

Plasticul reprezintă 45% din ambalajele de băuturi colectate în gospodăriile românilor, dozele din aluminiu, 30%, iar ambalajele din sticlă deţin cel mai mic procent la acest capitol, însumând un procent de 25% din totalul recipientelor golite. Datele statistice au fost obţinute de Brai-Cata, în săptămâna 6-12 septembrie 2021, ca urmare a administrării automatului inteligent de reciclare Petrică amplasat cu ocazia Forumului Oraşelor Verzi (FOV), în Piaţa Livada Poştei, din centrul municipiului Braşov, în parteneriat cu Envipco şi Primăria Municipiului Braşov.
„Într-o săptămână, automatul Petrică de reciclare a recipientelor de băuturi, din plastic, sticlă şi aluminiu amplasat în zona Pieţei Livada Poştei din municipiul Braşov - un punct important de pornire a mijloacelor de transport în comun, către mai multe zone ale oraşului şi chiar către Poiana Braşov – a contorizat 36.433 de ambalaje de băuturi, în doar o săptămână de exploatare. Cantitatea de ambalaje reciclabile de băuturi şi succesul pe care l-a avut această iniţiativă care a recompensat fiecare 10 tichete de reciclare, cu două călătorii gratuite cu mijloacele de transport în comun din oraş au fost impresionante. În fiecare zi şi chiar în timpul nopţii, mii de oameni au aşteptat la rând, minute bune, pentru a recicla ambalaje prin intermediul lui Petrică”, a declarat Bogdan Constantinescu, managerul general al companiei de salubritate Brai-Cata, care s-a ocupat de colectarea, transportul şi predarea ambalajelor către reciclatori.
Datele colectate în săptămâna 6-12 septembrie 2021 au stat la baza realizării de către companie a unei statistici cât se poate de relevante, în privinţa ponderii pe care o deţin cele trei tipuri de materiale reciclabile, în totalul recipientelor acumulate într-o gospodărie.
Raportul final de colectare de la încheierea Forumului Oraşelor Verzi arată că din cele 36.433 de ambalaje colectate, 16.332 au fost PET-uri, 10.957 au fost doze din aluminiu, iar 9.144 au fost sticle.
Astfel, datele arată că plasticul reprezintă 45% din ambalajele de băuturi colectate în gospodăriile românilor, dozele din aluminiu, 30%, iar ambalajele din sticlă deţin cel mai mic procent la acest capitol, însumând 25% din totalul recipientelor golite.
„Din punct de vedere cantitativ ponderea este diferită, cele mai multe kilograme fiind trecute în contul sticlei, care are o greutate medie de 275 de grame/ bucată şi care a totalizat 2.515 kilograme. Ţinând cont de faptul că un PET cântăreşte în medie 30 de grame, cantitatea colectată din acest material este de 490 de kilograme. De asemenea, o doză din aluminiu este cotată la doar 13 grame în medie, aşa că putem deduce uşor faptul că cele 10.957 de obiecte de acest fel colectate de automatul Petrică însumează 142 de kilograme”, a detaliat Bogdan Constantinescu.
Dincolo de eficienţa dovedită de acest sistem de colectare şi de recompensare a populaţiei care a reciclat prin intermediul automatului inteligent se află - potrivit specialiştilor implicaţi în campania „Bine Faci, Bine Primeşti!” - şi o dorinţă foarte mare a oamenilor de a-şi schimba comportamentul faţă de mediu, prin reciclarea pe scară largă în sistem controlat.
Programat iniţial să rămână în Piaţa Livada Poştei doar pe perioada FOV, Petrică şi-a câştigat repede simpatia oamenilor şi, respectiv, dreptul de a-şi prelungi şederea în centrul Braşovului încă şase luni, până la începutul lunii martie a anului viitor.
Desigur, este posibil să apară unele modificări în procesul de colectare, pentru eficientizarea sistemului, dar acestea vor fi anunţate imediat ce vor fi decise.

Comentarii

'activistul brasovean'

2021-09-14 08:01:35


'Deci, sase luni, cu gunoiul in Livada...\nCa, la capetele de linie din cartiere, unde de fapt locuiesc oamenii ce produc aceste ambalaje, era prea facil si s-ar fi strans mult mai multe astfel de deseuri...\nExist, de ce sa mai gandesc?'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie