Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:39

Peste 100 de credincioşi la hramul bisericii de la Dâmbul Morii

Autor: Iulian CUIBAR

Publicat la 10 sepembrie 2015

La sărbătoare au participat mai multe feţe bisericeşti, în frunte cu protopopul Braşovului, pr. Dănuţ Benga.

Peste 100 de credincioşi la hramul bisericii de la Dâmbul Morii
Peste 100 de persoane au participat ieri la hramul bisericii de la Dâmbul Morii, care şi-a sărbătorit hramul, pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului. Programul slujbelor a început încă de marţi, de la ora 19.00, când au fost săvârşite vecernia mare şi acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, iar ieri, începând cu ora 8.30, s-au oficiat Utrenia şi Sfânta Liturghie. Preotul paroh Constantin Neagovici (foto stânga) i-a avut ca oaspeţi pe protopopul Braşovului, pr. Dănuţ Benga, pr. Raul-Valer Şerban (biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Săcele), mai multe feţe bisericeşti din Ţara Făgăraşului, dar şi pe fostul paroh al bisericii de la Dâmbul Morii, pr. Laurenţiu Norocel Milotoiu, care în acest moment păstoreşte credincioşii de la bisericile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sf. Nicolae” din Cernatul, Săcele. „În fiecare an, la 9 septembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, ca o continuare a sărbătorii Naşterii Maicii Domnului. Ei sunt patronii bisericii noastre şi chiar dacă în calendar sărbătoarea e trecută cu cruce neagră, încercăm ca aici să o tratăm ca pe una cu cruce roşie, fiind o sărbătoare a locului. E un aspect pe care vreau să-l fac simţit şi în rândul credincioşilor”, ne-a explicat afirmă preotul paroh Constantin Neagovici. Sfinţii Ioachim şi Ana sunt consideraţi ocrotitorii familiei şi mijlocitori la Dumnezeu pentru familiile creştine care doresc dobândirea de prunci sănătoşi. De aceea noi spunem că această sărbătoare este a familiilor, atât pentru familiile care au copii pentru că Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana îi protejează, cât şi pentru familiile care nu au copii deoarece aceşti mari sfinţi ai Bisericii noastre mijlocesc la Dumnezeu pentru naşterea de prunci de către cei care le cer ajutorul.
Biserica de la Dâmbul Morii este una din cele trei ale parohiei Văii Timişului, iar construcţia ei a început în anul 2007, când un localnic mutat între timp în Teleorman a turnat fundaţia. De altfel, 80% din tot ce s-a construit până în momentul de faţă s-a realizat cu ajutorul enoriaşilor. Momentan, până la finalizarea lucrărilor, slujbele se ţin la demisolul clădirii, în naos şi pronaos în acest moment fiind amenajata o magazie. „Trebuie să finalizăm clopotniţa, construită în regie proprie şi să amenajăm magazia, pentru a scoate toate materialele din interiorul bisericii şi pentru a le muta acolo”, a spus părintele Neagovici. Credincioşii care doresc să ajute la finalizarea lucrărilor o pot face prin sponsorizări şi donaţii în contul RO82RZBR0000060008836199 (pr. Paroh Constantin Neagovici 0769700007).
+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie