Perspectivele excepţionale ale loteriei bonurilor fiscale

Loteria bonurilor are toate şansele să devină cea mai importantă realizare a Ministerului Finanţelor.

Au pus umărul la construcţia ei trei miniştri. Primul – sau prima - a fost „domnişoara Usturoi”, cea care a venit de fapt cu ideea, fără a avea timpul necesar pentru a procesa şi pune în practică. Aceasta a fost preluată în vrac de către Darius Vâlcov, care n-a reuşit însă să-şi facă suficient timp pentru a o desăvârşi, date fiind presantele sale preocupări plastice. Şi a venit rândul lui Orlando Teodorovici, spilcuitul fost ministru al Fondurilor Europene, promovat intempestiv peste toate finanţele ţării. 

Domnia sa a văzut în acest proiect excepţionale valenţe de spectaculozitate. Demarată cu tam-tam, prima ediţie a căzut în derizoriu prin numărul prea mare de câştigători şi prin premiile necompetitive, care uneori nu acopereau nici costurile transmiterii bonurilor la unităţile de procesare. S-a luat atunci decizia (care ar fi putut fi luată de la bun început) să se mărească valoarea premiilor prin scăderea numărului de premianţi. Era însă doar o idee, la fel de netestată ca şi prima, aşa încât ministerul a renunţat să mai anunţe data următoarei trageri. Probabil că dl Teodorovici s-a gândit că e păcat să nu participe la tragere şi posesorii bonurilor fiscale pentru bacşişul la pizza – operaţiunea pe care atât de inspirat şi de aplicat a descris-o el însuşi.

Dacă tot s-a luat acest răgaz, ne facem datoria de cetăţeni şi propunem câteva variante procedurale care ar creşte cu siguranţă interesul cetăţeanului.

Prima – care derivă direct din altă idee a dlui Teodorescu – cea cu transmiterea fotografiei bonului prin intermediul telefonului mobil, ar putea suferi câteva perfecţionări. Pentru a nu limita numărul participanţilor doar la cei cu telefoane inteligente, ar trebui organizate mai multe categorii: pentru posesorii de telefoane neinteligente – care să trimită fotografiile prin poştă, şi cea pentru posesorii de telefoane fixe – care să ducă personal bonurile la centrele de colectare.

Este, deasemenea, necesară împărţirea pe categorii de bonuri achiziţionate pentru a nu restrânge posibilităţile de câştig. Să se organizeze trageri separate pentru bonurile de la legume-fructe, de la carne-mezeluri sau de la hrană pentru câini şi pisici. Nu este de neglijat nici categoria cumpărătorilor de bunuri de folosinţă îndelungată – aici, însă, datorită valorii mari a bonurilor, ar trebui să se facă posibilă participarea la toate tragerile din următorii ani, pentru că ar fi nedrept ca unul care cumpără un kil de roşii să aibă aceleaşi şanse cu unul care cumpără un BMW.

O atenţie deosebită ar trebui să acorde dl Teodorovici tragerilor la sorţi propriu-zise. Acestea s-ar putea face în cluburi şi discoteci (a căror atmosferă domnia sa o cunoaşte mai bine decât alţii) cu hostesse (dez)echipate corespunzător şi cu un program artistic în deschidere, la care să fie invitaţi solişti vestiţi din ţară şi de peste hotare. În aceeaşi linie de show-bizz, câştigătorii ar putea fi îmbarcaţi în nişte care alegorice, purtând numele celor mai vestiţi miniştri de finanţe, şi plimbaţi la paradele care ar putea fi organizate la Mamaia sau în alte staţiuni turistice. O variantă extrem de atractivă ar fi şi aceea ca tragerea la sorţi să se efectueze din Cosmos, cu sprijinul unor cosmonauţi de pe staţiile orbitale, care în felul acesta ar putea fi influenţaţi să participe ei înşişi, prin achiziţionarea de bonuri fiscale româneşti.

Şi o ultimă propunere: câştigătorii să fie impozitaţi pe baza unor declaraţii pe care vor trebui să le depună la secţiile financiare în minim 24 de ore!