Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 12:53

Pentru pensia medie de 4.000 de euro de la 49 de ani

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 21 iunie 2023

Sute de magistraţi întrerup actul de justiţie de frica tăierii pensiilor. De azi, pe termen nelimitat

Pentru pensia medie de 4.000 de euro de la 49 de ani

Nemulţumiţi de preconizatele modificări privind pensiile speciale, sute de judecători şi procurori din toată ţară au anunţat că de azi, 21 iunie, îşi suspendă activitatea şi încep unul dintre cele mai mari proteste din ultimii ani. Magistraţii vor bloca mare parte din procese şi anchete.  

Cum gândesc magistraţii din Braşov
Oficial, protestul nu e din cauza grevei, ci din cauza faptului că nu au existat consultări privind modificările legislative preconizate. „Nu vrem să se interpreteze greşit. Nu despre pensii este vorba, ci despre respectul ce trebuie să ne fie acordat de celelalte puteri din stat. De aceea cerem reprezentanţilor noştri să participe la discuţii şi să ne informeze. Spre deosebire de alte categorii socio-profesionale, noi nu avem dreptul la grevă, cum greşit se postează, şi deci nu-l exercităm, dar trebuie să fim consultaţi cu ocazia legiferării”, au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din cadrul magistraturii braşovene. „Protestul nostru nu are legătură neapărată cu pensionarea, ci cu modul în care suntem trataţi. Dacă aveam voie să facem grevă, făceam şi vedeam ce ieşea prin negocierile sindicatelor. Dar cum nu avem, legea a stabilit să fim consultaţi. Or nu suntem”, a întărit sursa citată.
Potrivit modificărilor preconizate, magistraţii nu se vor pensiona la 25 de ani vechime, ci la limită de vârstă de 65 de ani. Şi cuantumul pensiei va suferi modificări. Deocamdată „sunt zvonuri care circula între noi şi declaraţiile spontane ale unor politicieni afirmate în interviuri”.
Ce spun cei afectaţi? „Dincolo de faptul că este sau nu corect, gândiţi-vă următoarea situaţie: sunteţi magistrat de 20 de ani şi aveţi 44 de ani. În tot acest timp v-aţi supus rigorilor, incompatibilităţilor şi v-aţi făcut treabă corect. Va aşteptaţi ca la 49-50 de ani, când veţi fi împlinit 25 de ani vechime, să vă puteţi pensiona. Dar în al 21-lea an de activitate vine o lege care vă spune că dacă în 2 ani nu ieşi la pensie, nu mai ieşi decât peste 15 ani. Cât de corectă este aceasta lege?”, a precizat sursa citată. „Nu sunt de acord cu pensionarea la 49 de ani. De aceea am spus «dincolo de faptul că e sau nu corect» ceea ce se întâmplă acum. Dar şi să creşti din pix cu 15 ani vârsta mi se pare prea mult”, a adăugat sursa citată.
 
Ce transmit procurorii din Parchetul Braşov
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au anunţat ieri că protestează pe o perioadă nedeterminată, începând de azi, 21 iunie. Pe durata protestului, procurorii vor soluţiona numai cauzele urgente şi vor suspenda audienţele.
În comunicarea oficială se arată că magistraţii sunt nemulţumiţi pentru că reprezentanţii puterii executive şi legislative dovedesc lipsă de respect faţă de ei. Procurorii spun că nu sunt cooptaţi la discuţiile privitoare la modificarea statutului magistraţilor. Deoarece actualul statut este unul foarte recent, magistraţii acuză lipsa de previzibilitate a carierei lor. De asemenea, Executivul şi Legislativul sunt lipsite de transparenţă în această situaţie, deoarece magistraţii au aflat prin intermediul presei modificările care ar urma să fie operate. Magistraţii braşoveni au hotărât să solicite reprezentanţilor magistraţilor din CSM să informeze procurorii din parchete despre stadiul discuţiilor pe legile care vizează sistemul judiciar şi să adopte o poziţie oficială. De asemenea, au solicitat reprezentanţilor să stabilească liniile de acţiune faţă de variantele de modificări legislative aflate în lucru.

Ce cauze se vor mai judeca de azi, la Braşov
Şi judecătorii Curţii de Apel Braşov au transmis că vor declanşa un protest constând în reducerea activităţii, începând de azi. Decizia iniţierii unui protest a fost luată marţi dimineaţă în Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Braşov la care au participat 31 de magistraţi din totalul celor 41 de judecători care activează la nivelul instanţei.
În materiile non-penale, de azi, 21 iunie, vor fi judecate doar cauzele de: ordonanţă preşedinţială, măsuri asigurătorii, suspendare executare hotărâre, suspendare provizorie, suspendare executare act administrativ, instituire plasament, plasament de urgenţă, apel/recurs împotriva hotărârii prin care s-a admis deschiderea procedurii insolvenţei.
În ceea ce priveşte cauzele penale, magistraţii vor judeca doar speţele în care au fost dispuse măsuri preventive, indiferent de natura acestora (arestare preventivă, arest la domiciliu, control judiciar) şi stadiul procesual, cauzele de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele reglementate de Legea nr. 302/2004, indiferent de obiectul acestora, precum şi cauzele apreciate de fiecare complet de judecată ca având caracter urgent.

Poziţia CSM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) spune, legat de „iminenta modificare” a sistemului de pensii speciale, că susţine necondiţionat poziţia exprimată de magistraţi în adunările generale, în sensul că „această situaţie este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie”.

Primul răspuns de la Guvern
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat referitor la protestul magistraţilor că „proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii”.  „Ministerul Justiţiei respectă dreptul magistraţilor la liberă exprimare, dar porneşte de la premisa că dialogul este soluţia rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depăşească salariul este unul moral. Societatea românească aşteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”, a spus oficialul.
Ieri au fost programate şI primele discuţii cu membrii conducerii CSM, cu premierul Marcel Ciolacu, ministrul Justiţiei - Alina Gorghiu şi liderul PNL Nicolae Ciucă.

Ce se pregăteşte
Potrivit amendamentelor asumate de Coaliţie la finalul lui mai, de anul viitor judecătorii şi procurorii se pot pensiona dacă au cel puţin 25 de ani vechime şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80%din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării. Vârsta minimă de pensionare este de 50 de ani şi creşte, etapizat, până la 60 până în 2035.
Cuantumul pensiei nete nu poate fi mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul, se arată în amendamentele depuse.
De asemenea, potrivit ultimelor modificări vârsta standard de pensionare va creşte la 65 de ani, până în 2035, pentru militari, diplomaţi şi personalul auxiliar din instanţe.
Totodată, s-a decis impozitarea cu 30% pentru partea din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi excede aplicării principiului contributivităţi. În prezent, câştigul salarial mediu brut este de 6.700 de lei. O altă decizie se referă la faptul că nu se mai pot cumula mai multe pensii speciale, iar cele aflate în plată se recalculează.
Coliţia a decis să se elimine pensia de serviciu pentru o serie de categorii cum ar fi personalul de specialitate juridiciar asimilat judecătorilor şi procurorilor, personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice în cadrul misiunilor diplomatice, personalul asimilat funcţionarilor publici parlamentari.

CÂT CÂŞTIGĂ, ÎN MEDIE, UN MAGISTRAT PENSIONAR
În luna mai 5.252 de persoane au încasat pensie în baza legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, pensia medie încasată fiind de 21.555 de lei, respectiv de peste 4.000 de euro.
Spre comparaţie, pensia medie din sistemul public de pensii de stat, de care beneficiază circa 4,76 milioane de persoane a fost, în luna mai, 1.962 de lei, respectiv de aproape 11 ori mai mică.
Practic, un magistrat încasează într-o lună cât un pensionar „de rând" încasează aproape într-un an întreg, conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii.
Spre comparaţie, cei 20.748 de beneficiari ai legii 49/1991 şi 44/1994 privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război primesc, în medie, 851 de lei lunar.

Comentarii

'Willy'

2023-06-21 23:23:34


'Iote-te putorile! Vor bani nemunciti dar in schimb sa nu dea nimic. Numai termene si amanari. Huooo!'

'mihai'

2023-06-21 07:29:08


'Daca nu e vorba de pensii, cum pretind ei, ci de respect, ar fi bine sa renunte la pensiile speciale si au respectul nostru!! Facem targul, \"specialilor\"?'

'Ana'

2023-06-21 06:57:41


'Ce nerușinare!!!! Ce tupeu!!! Revoltător!!!'

'Barbu Gh.'

2023-06-21 05:56:51


'Prea bine o duc la cât sunt de incompetenți, corupți și ticăloßi.\nNu le convine, marș în sectorul privat cu ei.'

'cristian'

2023-06-21 05:33:50


'Si MAGISTRATI TREBUIE SA RESPECTE CONSTITUTIA;OENSIA PE BAZA DE CONTRIBUTIE SI VARSTA DE PENSIONARE LA 65 DE ANI,NIMENI NU ESTE SPECIAL,nu au FOST ANGAJATI CCU FORTA SI SUNT LIBERI NU LA CONVINE PA SI PUSY.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie