Pentru Mihaela Tatu, viaţa bate filmul

Pentru majoritatea dintre noi, când spui Mihaela Tatu, spui „De 3X femeie”. Pentru unii însă, când spui Mihaela Tatu, mai spui căutarea sinelui, cunoaştere şi înălţare spirituală sau dezvoltare personală continuă.

- Puţini ştiu că de ceva vreme te-ai mutat la Oradea. Ce te-a determinat să părăseşti Bucureştiul?
- În primul rând, vreau să-ţi mulţumesc pentru interviu. Pentru că, poate nu-ţi vine să crezi, dar eşti primul jurnalist din Braşov care îmi ia un interviu. Am participat la evenimente în toată ţara, am ţinut conferinţe, am fost invitată la emisiuni în toată ţara şi nu mai spun de interviuri. Mai puţin în Braşov. Oraşul meu. Pe care îl iubesc şi nu am încetat niciodată să-l promovez. Am prieteni în Braşov care sunt necăjiţi pe mine, că nu m-am întors acasă şi m-am mutat în Oradea. După provocarea pe care am primit-o în sănătate, mi-am propus să fac o parte din lucrurile pe care mi-am dorit toată viaţa să le fac, dar nu am avut timp. Adică să călătoresc, dar şi să pun voce pe desene animate. Iar la Oradea este BTI studio. Am început acest minunat proiect care îmi aduce satisfacţie şi bucurii şi pentru care era mai bine să mă mut în Oradea şi să vin în Bucureşti decât invers. Şi mă gândeam că va fi pentru o perioadă determinată. Dar m-am îndrăgostit de oraş. De-a lungul timpului, m-am vindecat de ataşamente faţă de locuri, lucruri. Când m-am întors de pe Camino, am fost întrebată de către ziarişti, care este locul unde mă simt cel mai bine? Nici nu am stat pe gânduri şi am răspuns „la mine în inimă”. Atât timp cât mă simt bine şi în echilibru cu mine însămi, cât pot să mă fac utilă şi pot să aduc un plus de valoare celor din jur, restul e „suflare de vânt”.
- Eşti implicată în proiecte caritabile, alergi prin ţară dintr-un capăt la altul. Îţi lipsesc însă studiourile de televiziune, emisia, emoţiile emisiunilor în direct? Mă refer la formatul emisiunilor în care erai moderatoare, prezentatoare, nu cele la care eşti prezenta în calitate de invitat.
- Întotdeauna, am făcut ceea ce mi-a plăcut şi am stat în locurile în care m-am simţit bine,  de unde am avut ceva de învăţat şi am avut ceva de dat. Am plecat din contabilitate, pentru că mi-am dorit altceva şi pentru că am simţit că nu mă mai împlineşte acea profesie. Am luat-o de la început într-un domeniu, radio, foarte nou, dar care era foarte provocator şi fascinant. Şi asta s-a întâmplat la aproape 30 de ani. Apoi, a urmat televiziunea. La aproape 38 de ani, am plecat la Bucureşti, la ProTv.  Şi nu mi-a fost teamă. A fost o altă provocare pentru mine. După 20 de ani de media, am pornit pe un alt drum, dar fără să renunţ la ceea ce înseamnă comunicare. Acum trei ani, mi-am luat o pauză şi mi-am mai realizat un vis. Să călătoresc. După doi ani, când m-am întors, am găsit o mass media în care nu m-am mai regăsit, cu care nu am rezonat. Eu am propus ceva, alţii mi-au propus altceva… aşa că mi-am spus că nu mai e de mine. În acest timp, m-am trezit invitată de către asociaţii de femei din ţară, să le împărtăşesc câte ceva din experienţa mea. Şi aşa am început să fac emisiunea „De 3x femeie” în direct şi faţă în faţă cu femeile. Apoi, am făcut cunoştinţă cu ToastMasters şi leadership, club de oratorie şi leadership. M-am înscris. Eu învăţ să-mi structurez ideile şi gândurile într-un timp dat, iar colegii învăţa de la mine o frazare corectă, o dicţie şi o atitudine potrivită într-un discurs. Apoi, am descoperit „Business Days”, un eveniment-platformă program de networking şi informare pentru antreprenori. Împreună cu un coleg din Timişoara, sunt moderatorul acestui eveniment de 4 ediţii. Apoi, am făcut un curs de „TOT”, Trainer of Trainers, iar recent m-am întors de la Londra la un training cu Anthony Robbins, care vine în Europa o dată pe an. În paralel am făcut un curs de mediator. Am lăsat viaţa să curgă, iar eu nu am făcut altceva decât să învăţ şi să mă specializez în alte domenii. Îmi este dor de televiziune şi de radio. Dar vreau calitate şi conţinut şi valoare şi substanţă şi decenţa şi umor de calitate. Şi modele reale.
- Ai avut de-a lungul anilor sute şi sute de invitaţi, artişti celebri, oameni pe care mulţi poate visează să-i aibă în preajma lor. Unii dintre ei ţi-au devenit prieteni. Ţi-au fost alături când te-ai îmbolnăvit? Dar acum, când Mihaela Tatu nu-i mai invită în platou să-i facă „Celebri sau NU” , ne poţi spune dacă s-au cernut adevăraţii prieteni?
- Chiar mii de invitaţi. Nu numai că am avut şansa să  cunosc oameni deosebiţi, dar am legat prietenii de drum lung cu mulţi dintre ei. Prietenii care rezistă în timp. Am amici, cunoştinţe şi prieteni. Cei care mi-au fost prieteni îi am şi acum prieteni. Prietenia ca şi iubirea au ajuns nişte termeni folosiţi poate, cu prea multă uşurinţă. Prietenia se dovedeşte în timp. În schimb, rămân în fiecare an plăcut impresionată de telefoanele şi mesajele pe care le primesc de ziua mea. Apoi am mai învăţat să nu am aşteptări. Şi mi-a fost greu la început, dar totul se educă. Atunci când nu îmi este bine, mă retrag în intimitatea căminului şi a vieţii mele împreună cu cei foarte apropiaţi. Şi depăşesc momentul. Pentru că pentru mine, este un moment foarte personal.
- Urmezi în prezent o dietă alimentară completată de exerciţiu fizic şi meditaţie ?
- Vreau, nu vreau, acum urmez o dietă, puţin exerciţiu fizic şi multă meditaţie. Pentru că în decembrie am scos şi colecistul. Aşa că dieta cât cuprinde, pentru mişcare mai am încă două luni de convalescenţă (asta nu m-a împiedicat să merg la piscină şi la călărie), iar meditaţia face parte din mine ca şi respiraţia. Lumea mă întreabă : dar de unde ai tu atâta energie şi bună dispoziţie? Eu le răspund că din aşezarea interioară.
- Există, în prezent, în viaţa ta un partener care să îţi împărtăşească pasiunea pentru călătorii, pentru cunoaştere şi lângă care să te simţi împlinită ?
-Este greu să găseşti pe cineva cu care să rezonezi chiar la toate. Dacă te referi la a avea un iubit… cam întârzie să apară. Dar mă mai gândesc şi la faptul că, dacă mi-aş dori cu toată fiinţa, poate că ar apărea. De unde rezultă că încă mai am alte lucruri de făcut şi care nu exclud prezenţa unui partener de viaţă, dar îi întârzie apariţia. Atunci când eu voi fi pregătită, sigur va fi şi acel „el” lângă mine.
- În final, te rog să adresezi un mesaj pentru toţi braşovenii, care te iubesc şi poate îţi simt lipsa.
- Iubesc cu toată fiinţa mea acest oraş. Şi chiar dacă am plecat nu am încetat nici o clipă să îl iubesc. Iar braşovenii trebuie să ştie că educaţi şi bine informaţi, ei aleg ce vor să fie. Pentru că eşti ceea ce alegi să fii. Dar într-o foarte bună cunoştinţă de cauză. Aş vrea să le transmit să aibă grijă de sănătatea lor indiferent de vârstă. Este cel mai important lucru. Şi să-şi bazeze existenta pe valori morale trainice. Să nu-şi piardă entuziasmul şi curiozitatea. Să le pese de cei din jur şi mai ales de generaţie tânără pentru că ea este viitorul. Celor tineri vreau să le spun câteva cuvinte care îi aparţin lui Nelson Mandela: Educaţia este cea mai puternică armă a unui popor. Iubire, preţuire şi consideraţie.

Familia ei de acum e formată din fiica sa Ioana şi căţelul Gore
Fosta realizatoare tv a trecut prin multe experienţe şi a experimentat mereu lucruri noi. Face călărie, drumeţii şi pelerinaje, meditaţie, a făcut scufundări, cântă, pictează, are o fiică minunată şi un căţel foarte simpatic. „Am făcut foarte multe şi privesc cu drag în urmă, dar şi înainte. Pentru că nu aş fi fost ce sunt acum fără experienţele prin care am trecut. Dar nu sunt ancorată în ele. Nu-mi alimentez prezentul cu păreri de rău. Şi nici nu îmi fac planuri pentru un viitor foarte îndepărtat, pentru că este atâta iluzie în jur. Şi tocmai pentru că am trăit şi am făcut atât de multe lucruri, am de lăsat o moştenire celor mai tineri. Am o familie, în acest moment formată dintr-o fiică, Ioana, care este designer de interior şi care s-a mutat la Berlin, şi un câine, Gore, care este cu mine la Oradea şi îmi aduce multe bucurii şi mai ales nu îmi dă voie să mă plictisesc. Aceste două fiinţe mi-au adus bucurii peste măsură. Sunt implicată în multe proiecte care mă fac să mă simt utilă. Tot ce îmi doresc este să fiu sănătoasă şi să pot da mai departe din ceea ce am primit şi eu la rândul meu, cu generozitate. Mai e şi  dorinţa de a călători, căci mai am destinaţii. Iar mai încolo, îmi doresc să lucrez o perioadă într-un centru de echitaţie. Şi după... mai vedem noi”, a încheiat plină de optimism Mihaela.

„Am învăţat să fiu eu, nu să mă raportez la măştile altora”
Mihaela Tatu crede că vine un moment în care începi să îţi pui întrebări despre cine eşti cu adevărat sau care este motivul pentru care ai venit pe lume şi care e moştenirea pe care o laşi în urmă. Şi atunci primeşti experienţe din care să înveţi. „Asta s-a întâmplat cu mine în ultimii şase ani. Acum, văd lumea altfel. Ştiu doar că tot ce am nevoie ca să merg mai departe, să evoluez, este în mine. Eu aleg felul în care vreau să curgă viaţa, viitorul meu. Mai ştiu că oamenii din jurul meu sunt cei care rezonează cu mine. Am aflat despre mine că sunt o fiinţă universală şi că dacă în sufletul meu este echilibru şi armonie, pot trăi în oricare colţ de lume. Am învăţat că oamenii sunt frumoşi şi intră în viaţa ta ca să îţi ofere lecţii de viaţă. Am mai descoperit, şi nu din cărţi scrise de alţi trăitori, că nimic nu este întâmplător, nici un eveniment şi nici o trăire. Şi că poţi citi toate cărţile de dezvoltare personală şi spirituală care abundă acum rafturile librăriilor. Dacă nu aplici, este egal cu zero. Adică fii trăitor şi nu doar cititor. M-am descoperit pe mine, cu toate fricile şi spaimele mele, cu toate prejudecăţile mele. Este uimitor câte poate ascunde un om «sub preş” doar din teamă sau jenă de a descoperi ceva neplăcut despre el însuşi. Şi ce eliberare simţi când ai depăşit momentul. Am învăţat să nu mă mai raportez la alţii, de fapt la măştile altora, ci să fiu eu”, a concluzionat Mihaela Tatu.

A mers pe jos peste 800 de km, pe „Drumul Regăsirii”
Mihaela Tatu a călătorit mult. Majoritatea călătoriilor au reprezentat  locuri încărcate de spiritualitate. Anul trecut, a parcurs pe jos, singură, peste 800 de kilometri, pe „Drumul Regăsirii” - El Camino.
„Una dintre marile mele bucurii sau pasiuni este călătoria. Şi nu să merg la un hotel de 4-5 stele şi să stau într-un resort, cu toate că am făcut-o şi pe asta. Ci, cu un rucsac în spinare, să străbat pe jos străduţele oraşelor vizitate, să cunosc oameni şi locuri deosebite, poveştile şi câte ceva din cultura ţărilor pe care le vizitez, bucătăria şi tradiţiile lor. Despre Drumul Sfântului Iacob, am auzit în urmă cu vreo 6 -7 ani. Ascultasem o piesă de teatru radiofonic în interpretarea lui Motu Pitiş, după cartea lui Paulo Coelho. Şi un gând, o dorinţă m-a străbătut scurt. Apoi m-am luat cu altele, dar am rămas cu o nelinişte. Apoi am citit  toate cărţile scrise şi traduse în romana despre Camino, am cunoscut persoane care au parcurs drumul. Şi mi-am propus să îl fac acum 3 ani. Ştiam deja că am ceva probleme de sănătate, eram într-un regim homeopat. Dar când am fost la control, medicul mi-a interzis categoric. Atunci am hotărât împreună cu fiica mea să vizitez oraşul Santiago de Compostela. Vroiam să văd de ce îmi doresc atât de mult să fac «Drumul». Acolo am aflat. Şi mi-am propus ca, dacă trec cu bine peste provocările pe sănătate, să parcurg Camino de Santiago de Compostele”, ne-a destăinuit Mihaela, care, a plecat în această călătorie la mai puţin de un an de la operaţie. Dar înainte de aceasta, în martie 2012, s-au întâmplat multe: două săptămâni în Mexic, în peninsula Yucatan, chiar de echinocţiu, dar şi o săptămână la Mănăstirea Temişeni, lângă Timişoara, chiar în Săptămâna Mare.
„Camino te cheamă atunci când vrei să afli lucruri despre tine şi când ceri răspunsuri”, a mărturisit fosta realizatoare tv.