Pentru cine lucrează statul român?

Într-o ţara normală, statul trebuie să lucreze în interesul cetăţenilor lui. Bineînţeles, există unii cetăţeni care încălca regulile de convieţuire şi atunci intervine statul, prin diferitele sale instituţii. Două dintre aceste instituţii sunt Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi Justiţia. Una dintre acestea – Justiţia – lucrează în ultimii ani tot mai aproape de ceea ce ne dorim, chiar dacă mai apar probleme. Cealaltă lucrează şi ea după legile statului român, însă, din păcate, scopul final pare că nu a fost avut în vedere atunci când au fost adoptate aceste legi. În plus, la Braşov se pare că anumite persoane au profitat de imperfecţiunea legii pentru a-şi atinge obiective personale, în detrimentul celor ale căror interese ar trebui să le reprezinte.
Cititorilor noştri le este cunoscut cazul familiei Florea, din Fişer, una care s-a văzut dezintegrată ca urmare a acţiunilor asistenţilor sociali, ale DGASPC şi chiar ale Justiţiei. Chiar dacă războiul familiei cu autorităţile a început mai demult, noi o să începem cu un episod din luna iulie.
Mirela, fata de 7 ani, a primit o palmă de la tatăl ei, în urma unui scandal cu o familie din vecini. Vecina a sechestrat fata peste noapte şi a doua zi a chemat asistentul social din Rupea, care a luat-o pe Mirela şi a dus-o la spitalul din Rupea, de unde a ajuns la un centru din Codlea. După câteva zile, asistentul social a revenit şi, deşi familia s-a opus, i-a luat şi pe cei doi copii mai mici, Marian şi Argentina, pe care i-a dus la un centru din Săcele, deşi micuţa nu avea doi ani şi, potrivit legii, era interzisă internarea ei fără mamă. Tatăl a pornit pe urma copiilor să îi aducă acasă şi aşa a ajuns la Săcele, unde era doar micuţul Marian. Primul lucru pe care acesta i l-a spus a fost că ia bătaie. Adrian şi-a luat fiul acasă şi a aflat că sora lui este la spital. Ajuns în salonul în care era internata micuţă, Adrian a fost dat afară de personalul medical, după ce directoarea adjunctă de la DGASPC a spus că este decăzut din drepturi (fapt total fals, deoarece nu există şi nici acum nu exista vreo hotărâre în acest sens). Adrian a început să plângă şi i s-a făcut rău, văzând că nu poate sta măcar lângă fetiţa lui. A doua zi a mers la directorul adjunct Dana Luca – cea care spusese cu o zi înainte că este decăzut din drepturi) şi i-a cerut documentul prin care copiii i-au fost luaţi împotriva voinţei lui.
Nici acum, la 7 luni de la solicitare, nu a primit vreo hârtie. În toamna a început procesul în cazul Mirelei (pentru a vedea dacă aceasta se întoarce în familie sau merge în plasament). Familia Florea a făcut un efort incredibil şi şi-a angajat un avocat, iar Irina a făcut un efort suplimentar şi a venit până la Braşov să fie prezentă în sala la proces. Cu toate acestea, judecătorul de la Tribunalul pentru Minori şi Familie a decis să trimită copila în centrul de la Rupea. Printre motivări a fost şi faptul că „mama a arătat lipsă de interes faţă de proces (!?!) şi nu o poate îngriji pe Mirela deoarece este internată în spital cu fetiţa cea mai mică, născută în iulie anul trecut!!! Ca şi cum o internare în spital durează o viaţă întreagă. Dacă doamna judecător a plecat vreodată de acasă, să zicem că la coafor, înseamnă că nu poate avea grijă de copilul ei (în cazul în care are copii)?
Mirela a ajuns la Rupea şi am fost să o vizităm, împreuna cu Irina. „În fiecare noapte mă gândesc la fetiţa mea şi plâng pentru ea”, ne-a spus Irina şi au trecut peste 7 luni de când Mirela a fost smulsă din sânul familiei. În timp ce mama era internată cu bebeluşa la Spitalul de Copii, asistenta socială care este prezentă aproape zilnic acolo l-a determinat pe medicul micuţei să scrie în fişa de externare despre o soră a acesteia.
Într-un material din „Bună Ziua, Braşov” o întrebam pe asistenta socială din Rupea ce a făcut cu o altă fetiţa a familiei, pe care o cheamă tot Mirela, născută cu doi ani înainte de fata internată la Codlea şi apoi la Rupea. Medicul scria că „s-a găsit o fată pe nume Sutirel Mirela (acelaşi nume cu al Mirelei din centru) la centrul de la Brădet”. Numai ca informaţia pe care i-a dat-o asistentul social doctoriţei este falsă. Am făcut investigaţii şi am aflat că Mirela nu a fost internată niciodată la Brădet. Ea este în plasament la o familie care o iubeşte şi o îngrijeşte cum nu se poate mai bine, drept dovadă că familia o duce la tratament la Brădet de câte ori este nevoie şi aceasta este singura legătura a fetei cu Brădetul.
Acum ne întrebăm: până unde merg minciunile, incompetenţa şi ticăloşia celor care ar trebui să lucreze în interesul familiei şi, mai ales, al copilului şi nu împotriva acestora? De ce plătim atâţia oameni ca ei să lucreze împotriva noastră? De ce este necesar să provocăm suferinţe atât de mari unor familii şi unor copii nevinovaţi încât o mamă să plângă în fiecare noapte de mai bine de 7 luni, iar un copil să tânjească tot de atunci după părinţii şi fraţii ei?