Pe unde mai plimbăm pisica moartă?

Am asistat în ultimele zile la o frenezie a datului cu părerea pe tema “Vai, noi cum înscriem copiii dacă softul a picat?” Vedeam déjà copiii rămași repetenți înainte de a începe clasa pregătitoare, plânsetele părinților acuzatori în fața camerelor de filmat și a reportofoanelor, analiștii luați cu japca din toate domeniile (dar neapărat și un psiholog), toți dându-și avizat cu părerea la televizor, înfierând, cerând capete și descoperind dedesubturi murdare cu mândria că vor instaura o dată pentru totdeauna dreptatea pe pământ. O parte din toate lucrurile astea s-au întâmplat pe parcursul a numai două ore în care a durat pana de curent. N-au fost sute de mii de părinți, ci doar zeci. N-au stat de pomană, ci au făcut cereri de mână, pe care oricum trebuiau să le completeze. (Aproape că e o rușine să mai scrii de mână în ziua de azi.) N-a fost de la soft, ci de la curent. S-a luat curentul. Ce prozaic, nu? Ni se întâmplă tuturor să ne pice curentul, să-i înjurăm pe cei care ni-l furnizează și să așteptăm scuze de la ei, dar primim în schimb facturi tot mai mari. Aproape că ENEL s-a bucurat că tirul s-a mutat pe firma de software, care chiar n-avea nicio vină. Poate doar că oferise softul gratuit. A, păi de ce este gratuit? Ce o să ceară după asta? Uite, d’aia n-a mers, domnule, că e gratuit! Păi pe ce se duc banii ministerului? Rău să dai gratuit, rău să dai pe bani, tot prost ieși. Măcar când iei banii, reclamațiile intră în factură. Corul național al clevetitorilor te jumulește fără milă încadrându-te sentențios în paradigma: faci afaceri cu statul = ești un corupt. Și când șezătorile atinseseră cote maxime de paroxism (ucigașul de la coafor se antrena pentru știrile din prime time) totul a intrat în normal. Specialiștii în bla-bla-uri, tăiați brutal de la microfon, s-au agățat de el în continuare. Da, s-a terminat, dar ancheta, ancheta, când se va face? Nu am văzut demult timp o atât de mare risipă de forțe pentru două ore în care calculatoarele au stat mute, amintindu-ne cât de mult depind de mâna omului care aduce curentul. Trăim într-o țară de opozanți vehemenți, justițiari, agresivi, care s-au specializat în plimbatul pisicii moarte. Nefericirea acestor oameni e când lucrurile sunt normale. O crimă, un calculator blocat, o sinucidere, un tampon făcut de un șofer celebru, un accident cu multe victime sunt sarea și piperul vieții lor. Nu mai avem timp pentru lucrurile simple, frumoase, aducătoare de bucurii. În numele ratingului trebuie să ținem audiența vie în priza nenorocirilor.