Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:01

Patinăm şi de Paşti

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 10 decembrie 2019

Patinoarul de la Baza Olimpia din Braşov, pregătit să funcţioneze şi la 14 grade Celsius. Gheaţa ar putea rezista şi în luna aprilie

Patinăm şi de Paşti
După aproximativ o lună de la începerea lucrărilor de amenajare, luni, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, a fost redeschis patinoarul de la Baza Olimpia. De altfel, acesta este singurul patinoar în aer liber din municipiul Braşov şi cel mai mare din judeţ. Faţă de anul trecut, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat că au fost aduse unele îmbunătăţiri.
„Am investit în instalaţia de nocturnă suma de 100.000 de lei, astfel că vom putea oferi condiţii optime, inclusiv în timpul serii. Prin instalarea noilor reflectoare se va reduce consumul de energie electrică”, a declarat Veştea. Acesta a anunţat că vor exista facilităţi pentru grupurile de copiii, iar dacă vor dori, micii sportivi vor avea parte de cele mai bune condiţii de pregătire.
Suprafaţa de gheaţă are 1.600 de metri pătraţi, iar pentru menţinerea gheţii există patru compresoare. „Patinoarul va putea funcţiona până la 14 – 15 grade, temperatură exterioară”, a precizat Radu Jica, directorul SC Consilprest SRL, firma din subordinea Consiliului Judeţean Braşov care administrează patinoarul.
De altfel, reprezentanţii administraţiei judeţene estimează ca patinoarul va funcţiona chiar şi în luna aprilie a anului viitor (sunt şanse ca şi de Paşti, care anul acesta se sărbătoreşte pe 12 aprilie - la catolici, 19 aprilie - la ortodocşi).   
Cât despre noua instalație de nocturnă, reprezentantul Consilprest a precizat că vechea instalaţie era extrem de costisitoare, pentru că frecvent trebuiau schimbate reflectoarele, costul unuia fiind de 1.200 de lei.

10 lei pentru copii, 15 lei pentru adulţi
Luni, intrarea la patinoar a fost liberă, însă de marţi se vor plăti şi taxe de intrare, respectiv 10 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi. O serie durează 90 de minute. Cei care nu au patine le vor putea închiria, la preţul de 15 lei. Tot pentru 15 lei, la Patinoarul Olimpia se pot ascuţi şi patine.

Consiliul Judeţean Braşov nu poate amenaja şi alte patinoare
Totodată, Adrian Veştea a spus că administraţia judeţeană nu poate amenaja şi alte patinoare în aer liber în municipiul Braşov, la alte baze. „Unele persoane se aşteaptă să amenajăm astfel de patinoare şi în alte locuri din oraş. Singurul teren pe care îl are în proprietate Consiliul Judeţean este acesta. De asemenea, avem o singură instalaţie de producere a gheţii. În ceea ce priveşte Baza Agrement, de sub Tâmpa, terenul este în proprietatea municipiului Braşov”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Patinoarul de la Olimpia e singurul patinoar în aer liber din Braşov.

 

 
+4 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie