banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8689 - 26 iun 12:54

Pasionaţii de infrastructură au publicat imagini noi de pe şantierul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 10 martie 2026

Pe lotul 1, între Boiţa şi Avrig, constructorul lucrează la fundaţiile structurilor, terasamente şi la realizarea unuia dintre cele mai complexe noduri rutiere din România

Pasionaţii de infrastructură au publicat imagini noi de pe şantierul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş

Un pasionat de infrastructură, Ioan Adrian Gica, a vizitat recent şantierul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş, pe lotul 1 Boiţa – Avrig, pentru a vedea stadiul lucrărilor. Potrivit acestuia, constructorul este prezent în teren cu numeroşi muncitori şi utilaje, iar lucrările avansează pe mai multe fronturi.
„De această dată din şantierul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş, lotul 1, acolo unde antreprenorul turc lucrează susţinut la forajele diverselor structuri, dar şi la excavaţiile necesare aducerii amplasamentului la cota finală. Se lucrează la descoperirea şi spargerea capetelor piloţilor turnaţi, la armarea, cofrarea şi turnarea cu beton a coroanelor de fundare şi la montarea podeţelor de pe traseu. După părerea mea, Makyol este mult mai prezentă în şantier, atât cu muncitori, cât şi cu utilaje”, a spus autorul filmărilor, potrivit colegilor de la Turnul Sfatului. 
Potrivit datelor CESTRIN, stadiul fizic al lucrărilor pe acest lot este în prezent de aproximativ 2%, iar stadiul financiar a ajuns la 8,71%.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), intersecţia va asigura legătura la viteze mari între autostrăzile A1 şi A13, dar şi conexiunea cu DN7. Nodul rutier va fi construit pe trei niveluri şi va include numeroase poduri, pasaje, viaducte şi bretele de mare viteză, astfel încât traficul să poată fi direcţionat pe toate direcţiile.
Tronsonul 1 al A13 Sibiu – Făgăraş are o lungime de 14,25 kilometri, iar valoarea contractului se ridică la aproximativ 1,89 miliarde de lei + TVA. Lucrările de execuţie au început oficial în noiembrie 2025, cu termen de finalizare 36 de luni.
În prezent, constructorul (compania turcească Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S., care şi-a adjudecat şi celelalte loturi ale A13) este mobilizat cu aproximativ 300 de muncitori şi peste 75 de utilaje. Se lucrează la forarea fundaţiilor pentru structuri, la execuţia piloţilor foraţi, în special între kilometrii 4 şi 8,5, precum şi la terasamente. De asemenea, a început construcţia celui de-al doilea viaduct peste Valea Tălmăcelului.
Autostrada Sibiu – Făgăraş va avea o lungime totală de 68,04 kilometri şi este împărţită în patru loturi, iar în prezent se lucrează pe toate tronsoanele proiectului. Termenul estimat pentru finalizare este anul 2027. 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie