După aproape 52 de ani de când stegarii au debutat pe prima scenă, pe bătrânul stadion „Silviu Ploieșteanu” s-a aprins lumina, Brașovul intrând în lumea infrastructurii moderne
După aproape 52 de ani de când stegarii au debutat pe prima scenă, pe bătrânul stadion „Silviu Ploieșteanu” s-a aprins lumina, Brașovul intrând în lumea infrastructurii moderne. Evenimentul a fost marcat cu focuri de artificii, fumigene și tot arsenalul pirotehnic, iar cei 7.000 de spectatori din tribune au fost martorii unui spectacol de lumini și umbre.
A fost un meci început destul de calm. Stegarii nu concepeau să-și strice blazonul, pe când medieșenii se agățau de orice balon, măcar să plece cu un punct de sub Tâmpa, pentru a-și mai păstra o șansă de a se salva de la matineu. Brașovenii au avut încă din prima parte trei oportunități de a se desprinde, pe când elevii lui Cristian Pustai au evoluat cu un atac cu trei vârfuri, doar-doar vor străpunge cea mai bună defensivă din campionat. Nu au reuși decât pe final, la o nesincronizare brașoveană.
Meciul s-a încins în repriza a doua, atunci când stegarii s-au năpustit peste oaspeți, tăindu-le din fașă ultimele speranțe. Ultimele 10 minute însă au fost demențiale, ridicând tribunele în picioare, iar suporterii purtându-și favoriții spre victorie. Două cartonașe roșii, trei oficiali trimiși în tribune, completate cu gafa cuplului Victor Berbecaru – Octavian Șovre la revenirea asupra deciziei de acordare a unui penalty din min. 70. Victoria a fost indiscutabilă, o victorie care menține echipa de sub Tâmpa în cărțile pentru UEFA. Nu începuse bine meciul și în min. 5 Buga iese de pe teren șchiopătând, fiind înlocuit de Hadnagy. Se anunțau nori negri pentru stegari? Nici vorbă. Brașovenii sunt în atac, Munteanu trimite din lovitură liberă 30m, dar Vâtcă, atent, reține. Medieșenii au o posesie mai bună și atât. În min. 28 apare o primă neînțelegere în defensiva brașoveană și balonul se strecoară, paralel cu linia porții, afară. Marile ocazii brașovene apar spre finalul primului mitan. Mai întâi Hadnagy, în min. 38, primește o pasă de la Măldărășanu, ajunge în situație de unu la unu cu Vâtcă, dar trimite pe lângă poartă. La numai un minut, tot Hadnagy are posibilitatea de a deschide tabela, dar șutul telegrafic nu are șanse de izbândă. Surdu pătrunde vijelios în careu, dar în loc de o pasă inspirată la Cristescu în poziție avantajoasă, șutează defectuos. Repriza secundă începe mai bine pentru elevii lui Răzvan Lucescu, care se instalează confortabil în careul advers. În min. 50, Ezequias, din 17 m., șutează de puțin pe lângă poartă, pentru ca în min. 62, gazdele să acuze un henț în careu al lui Hoban. Presiunea se accentuează în min. 69, Munteanu centrează lui Hadnagy, care cu capul trimite pe lângă poartă. În min. 70, Markovici îl faultează pe Măldărășanu, acesta primește cuvenitul galben și Berbecaru indică punctul cu var. La semnalizarea asistentului Octavian Șovre, centralul se consultă cu acesta și revine la decizie. Acordă galben lui Nae Constantin, îl trimite în tribună pe Andrei Șanta, după care Răzvan Lucescu este trimis și el în tribună în momentul în care vroia să-și calmeze elevii: „De regulă, nu intru în comentarii. A fost penalty - punct. Eu am mers la acea fază să îmi îndepărtez jucătorii. Dar și așa, dacă nu a fost penalty, era pasă la portar și trebuia indirectă. Mi s-a explicat că în cazul unei presupuse greșeli, jocul se reia cu o minge de arbitru.” Conflictul încheiat, stegarii au înghițit pastila amară, continuând să domine și în min. 80, Romeo Surdu scapă la limita ofseidului și înscrie: 1-0. După gol, acesta se îndreaptă spre tribuna I și arată maieul pe care scria: „Pentru Ibrahim Dosey”. În min. 84, Dudiță vede al doilea galben și implicit pe cel roșu. Neatenția costă în multe cazuri. Așa s-a întâmplat și în min. 85, când Edson reușește să egaleze cu un șut la colț lung: 1-1. Dani Coman primește primul gol de când evoluează la Brașov. Brașovenii își continuă marșul victorios și în min. 86, la cornerul executat de Măldărășanu, de pe dreapta, Nae Constantin înscrie scurt: 2-1. Meciul este prelungit cu șase minute și în acest ultim minut, Ionuț Buzean îl lovește cu cotul pe Robert Ilyeș și vede roșu în fața ochilor. Așa se încheie un meci început calm și terminat în corzi pentru oaspeți.
De la extaz la agonie
Așa consideră Cristian Pustai meciul de pe Silviu Ploieșteanu: „Consider că a fost un joc frumos, plăcut privirii. Am încercat să plecăm de la Brașov cu punct sau puncte, dar, din păcate, cu fiecare etapă care trece, șansele noastre se micșorează. Fie-care meci contează. Am fost foarte aproape. Avem doi jucători eliminați, iar miercuri avem un meci important cu Argeșul.”
O partidă la discreție
„Cred că a fost un meci la discreția noastră. Am întâlnit un adversar care s-a agățat de orice minge, încercând să plece cu un punct. Am avut situațiile noastre uriașe în prima repriză și sunt supărat că am primit gol imediat după ce am înscris”, a declarat antrenorul stegarilor. Răzvan Lucescu s-a referit și la Mugurel Buga: „Din câte se pare, are o ruptură musculară și va lipsi o perioadă mai lungă. Vom ști mai mult în zilele următoare”, dar și la public: „Publicul a fost extraordinar și așa ar trebui să fie la fiecare partidă. Avem nevoie de susținerea lui.”
Adaugă un comentariu