Partidul cu răspundere limitată

Criza - în general și insuccesul electoral a lui Geoană - în special, au făcut ca similitudinile dintre partidele politice românești și societățile comerciale să iasă în evidență mai mult ca oricând. Până acum mulți români credeau că un partid este un soi de conclav de suflet și simțire între persoane care n-au alt scop în viață decât binele patriei. Se pare că nu e așa. "Binele patriei", ca noțiune călăuzitoare s-a pierdut de mult în ceața politicianismului care a înlocuit politica, aproape imediat după restaurarea democrației. Treptat, partidele s-au transformat în entități în care fondatorii au devenit acționari, iar platformele politice business-planuri. Independent de numele său, pentru membrii obișnuiți partidiul a devenit un fel de fond mutual în care fiecare investește după posibilități așteptând ca, după alegeri, să primească dividende: mai mari, de la câștigători, mai mici de la cei rămași în opoziție. Marile afaceri au devenit, cu timpul, campaniile electorale. Aici se varsă continuu fonduri necomparabil mai mari decât cele din scriptele prezentate ulterior organismelor de control. Din registre poate să rezulte că un mare partid are operațiuni de SRL, dar și viceversa pentru cine e hotărât să investigheze în profunzime. În campanie cei care-și pun speranța că favoritul lor ajungând la putere, le va oferi pe tavă contractele prin care-și pot recupera investiția, cu un câștig frumos pe deasupra, nu fac acte. Merg pe încredere. Nenorocirea intervine când favoritul pierde. Atunci începe târguiala. Și problemele. Pentru că, de regulă, partidele care pierd se aleg și cu pierderile financiare cele mai consistente. Nu mai au de unde să acopere găurile. Cine vine să le mai dea bani să plătească datoriile? Ca studiu de caz, PSD-ul este cel mai bun material didactic. Mulți "investitori" au pariat pe Geoană. Unii i-au dat banii în mână, filmând chiar gestul. Dar, Geoană a pierdut. La mustață, dar a pierdut. Apoi a rămas și fără președinția partidului. Și cum nu există vreo "lege a răspunderii", a plecat spălându-se pe mâini și de datorii. I le-a lăsat lui ... Pilat din Ponta. Acesta are acum în mână un cartof fierbinte: vreo 8 milioane, datoriile doar de la vedere! De unde le plătești și cum? Alegeri mai sunt doar peste doi ani și până atunci orice "investiții" sunt excluse. Chiar așa: care este tehnologia falimentului în cazul partidelor? Cum își vor recupera banii cei care au prestat servicii cu bună credință? Se poate împrumuta un partid la bănci pentru a plăti? Cu ce ar putea garanta împrumutul? Întrebări, deocamdată, fără răspunsuri. Pentru unii. Alții, însă, sunt scutiți de asemenea probleme, mai ales cât se află la guvernare. Și oricât de prost ar merge aceasta, banii pentru plata investitorilor se vor găsi întotdeauna. Mai reducând niște pensii "nesimțite" mai amânând niște majorări de salarii.