Părintele spiritual al mişcării Flower-Power s-a născut în Braşov

Considerat astăzi drept unul dintre cei mai cunoscuţi pacifişti şi filosofi naturalişti din Germania, Gustav Gräser (Gusto Gräser, după cum era ştiut sau Arthur Siebenbürger, după cum îşi spunea adesea, amintind de originile sale) a fost, pentru mulţi dintre intelectualii vremii, întruchiparea „noului om”, concretizarea idealurilor lui Nietzsche sau ale lui Whitman, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în nicio biserică. Iar mulţi alţii au văzut în el un nou Francisc de Assisi care propovăduia pacea, iubirea, renunţarea la proprietatea privată şi viaţa în armonie cu natura.
Poetul şi profetul naturalist Gusto Gräser s-a născut pe 16 februarie 1879, în Braşov. După ce, în 1896, cu o sculptură de a sa câştigă medalia de aur la Expoziţia Mondială de la Budapesta, începe studiile de artă la Viena.
Frecventează pentru scurt timp grupul Humanitas al pictorului Karl Wilhelm Diefenbach, al cărui spirit nonconformist şi reformator l-a influenţat foarte mult. Totuşi nu tolerează mult stilul autoritar al maestrului, aşa că tânărul Gräser se va întoarce în Transilvania. Aici realizează pictura-program „Der Liebe Macht” („Puterea iubirii”), o pictură despre forţa iubirii, în care îşi exprimă dezacordul faţă de lumea pragmatică şi industrializată, dezumaniza(n)tă, care se autodistruge, optând pentru renaşterea într-o existenţă în armonie cu natura. Astăzi, pictura este expusă în Muzeul Casa Anatta, de pe celebrul Monte Verità, notează site-ul webcultura.ro.

Colonia din munţi
1900, Ascona, Elveţia. La începutul secolului XX pe Monte Verità, se năştea o societate utopică ce va inspira generaţii. O mână de artişti şi intelectuali dezamăgiţi de situaţia politică, de frenezia oraşelor, industrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne căuta o viaţă liberă, în comuniune cu natura. O comunitate pe care unii o numesc a „primilor hipioţi”.
Monte Verità era o zonă extrateritorială, în care biserica, normele guvernamentale şi sociale nu aveau jurisdicţie. Povestea sa a început în 1900, când belgianul Henry Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din Antwerp, împreună cu iubita sa Ida Hofmann, întemeia în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca Monescia, ceea ce a numit „Colonia cooperativă vegetariană Monte Verita”. Iar printre membrii fondatori ai Coloniei avea să se regăsească şi Gusto Gräser, sasul plecat din Braşovul natal, împreună cu fratele său, Karl (1875-1920).
În curând s-au alăturat „coloniştii” – scriitori, pictori, psihanalişti, anarhişti ce militau împotriva convenţiilor, a tot ce ţinea de „establishment-ul” vremii. Respingeau partidele politice, dogmele, căsătoria, codurile vestimentare, declarându-se „tolerantly intolerable“.

„De atunci am trăi gol şi sprinten ca un cerb”
Aşa s-a creat pe malurile feericului Lago Maggiore o colonie în care se experimentau noi moduri de viaţă: nuditate, dietă vegetariană, meditaţie, arta ca libertate deplină de expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru individ şi pentru comunitate. Un paradis al extravaganţilor, rebelilor, hoinarilor, visătorilor, nebunilor.
În 1904 se mută aici anarhistul Raphael Friedeberg, alături de mulţi alţi intelectuali consideraţi sau intitulaţi anarhişti, o societate boemă din toate domeniile. Printre ei, scriitorul Hermann Hesse, pionierii dansului expresionist Rudof Laban şi Mary Wigman, Isadora Duncan, Else Lasker-Schüler, pictorii Kadinsky, Picabia, Hans Arp, Paul Klee, psihanalistul Carl Jung, Otto Gross, Hugo Ball, Rudof Steiner, Max Picard etc.
Ca mulţi alţii, Hermann Hesse a venit aici căutând libertate şi inspiraţie. Avea să afirme ulterior că „de atunci am trăi gol şi sprinten ca un cerb”. Deşi la scurt timp după întemeierea Monte Verità, Gusto Gräser s-a retras din colonie, Hermann Hesse a găsit în el nu doar un prieten, ci şi un model pentru eroii romanelor sale.

Lupul de stepă
Boem, visător, filosof, scriitor, spirit complex şi greu de înghesuit în sertare, Gusto Gräser părăsise însă „colonia vegetariană” încă din anul 1901: nu putea fi de acord cu direcţia comercială şi turistică spre care Oedenkoven orienta colonia, aşa că a ales să trăiască, asemeni unui ascet, într-o grotă din apropierea Asconei.
În grota din pădurea Arcegno îl va avea ca oaspete, în 1907, pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă prietenie. Împreună cei doi pornesc în drumeţii în Alpi, în izolare completă, meditând.
Raymond Duncan, fratele dansatoarei Isadora Duncan, a fost un alt ucenic al lui Gustav Gräser, care a răspândit stilul de viaţă şi filosofia lui Gräser în cercul prietenilor săi, Gertrude Stein, Matisse sau Picasso. În pădurile Asconei, lângă grota în care a locuit, din dansurile frenetice sub clar de lună, se va contura dansul expresiv al cărui promotori sunt Rudolf Laban şi Mary Wigman.

Şi atunci a fost condamnat la moarte…
Întors în München, cutreieră străzile ca un Socrate rătăcitor şi trăieşte vânzând pliante cu poeziile proprii. În scurt timp avea să devină un simbol al pacifiştilor germani şi, din cauza numărului tot mai mare de simpatizanţi, mai ales în rândul tinerilor şi intelectualilor, a stilului de viaţă şi gândirii sale pe care şi-o exprima ad-hoc şi nestingherit în public, Gräser îşi atrage, evident, şi mulţi oponenţi.
Este arestat în repetate rânduri şi cum numărul simpatizanţilor săi continua să crească, iar Primul Război Mondial deja începuse, în 1915 este expulzat în Austria, unde este condamnat la moarte, sub acuzaţia de instigator şi contestatar. Însă după numai trei zile petrecute în celula condamnaţilor la moarte, invocându-se gândirea incoerentă şi „idei confuze”, este mutat într-un ospiciu.
Este perioada în care în apărarea lui Gusto Gräser sar mai multe mari personalităţi. Printre acestea, Thomas Mann, care declară răspicat că „acest om are un suflet curat”.

În căutarea adevărului suprem
În 1918 îşi atrage şi antipatia comuniştilor germani cărora le-a predicat ideile pacifiste chiar în perioada în care aceştia au reuşit ca, pentru câteva zile, să proclame Republica Sovietică a Munchenului. În 1920, împreună cu noua grupare de tineri adunaţi în jurul său şi al prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bavariei şi Turingia, într-o caravană a dansului şi cântecelor, pornită spre est, în căutarea adevărului suprem.
O călătorie ce va inspira celebra Cruciada a copiilor sau Cruciada iubirii, „Confreria” pe care Hermann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre Soare-Răsare (Morgenlandfahrt). În plus, Demian şi Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă sunt personaje despre care s-a speculat că sunt inspirate din personalitatea lui Gusto Gräser. Expulzat din nou din Bavaria, revine în 1927 la Berlin, unde lucrează la „Muzeul Anti-Război” (care, ironic, mai târziu avea să fie folosit drept cameră de tortură de către nazişti).
Continuă să împartă manifeste pacifiste şi, în 1933 ajunge într-un lagăr de concentrare. Va fi eliberat, dar în 1936 i se interzice să mai scrie. După o serie de ameninţări cu moartea, în 1940 se retrage în secret la München, trăind ascuns în podurile unor prieteni, unde continuă să scrie, în condiţii care, de multe ori, coborau chiar şi sub standardele sale de ascet.

Un Ghandi al Vestului
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a intrat în legendă gestul său de a-şi tipări poeziile pe fluturaşi pe care apoi i-a împrăştiat din balconul Primăriei din München, peste Marienplatz.
A murit în 27 octombrie 1958, în cartierul Freimann al Münchenului, în complet anonimat şi în sărăcie. Însă, la doar zece ani de la moartea sa, profetul avea să „reînvie din morţi” pentru a reveni în conştiinţa publică şi a deveni un simbol al mişcărilor Flower Power, un model al pacifiştilor şi mişcărilor ecologiste până în ziua de astăzi.
Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto Gräser un Ghandi al Vestului, iar activitatea sa pe Monte Verità este considerată „leagănul mişcării alternative” şi Graal al modernităţii.
Desculţ ori purtând sandale romane, într-o tunică lungă până în pământ sau haine largi, cu plete argintii şi barba încâlcită, ochi senini şi blânzi, un zâmbet cald şi un chip luminos, de un calm nesfârşit. Acesta a fost Gusto Gräser.
Poet inspirat de budism şi filosofia Orientului, cufundat în meditaţie, rătăcitor, vizionar. În timpul vieţii a fost un personaj misterios, despre care se ştia foarte puţin. Viaţa şi opera sa sunt în continuare cunoscute numai în cercuri restrânse, deşi mulţi sunt cei care îşi datorează convingerile şi stilul de viaţă de astăzi unui sas născut în Braşov în urmă cu aproape un veac şi jumătate…