Parchetul anticorupţie şi parchetul din Ciolpani

Om cu grija spaţiului vital - aici îndrăznesc să mă asemuiesc preşedintelui Iohannis, pe care îl respect şi pentru abilităţile sale casnice, de genul montării cu mâna proprie a faianţei şi gresiei - primul meu gând de după anunţul percheziţiei la vila din Ciolpani al lui Sorin Oprescu, s-a îndreptat către dezastrul provocat de căutarile procurorilor pe sub parchetul din încăperile clădirii. Mai mult de jumătate din acesta a fost dislocat cu ranga în speranţa găsirii milionului de euro din spagi despre care făcuseră vorbire turnatorii. 

Probabil că procurorul de caz este un cinefil pasionat aflat sub influenţa peliculei Night Shift, cu Denzel Washington, în care o lada cu câteva milioane de dolari era scoasă de sub duţumeaua unui traficant de droguri.

Banii primarului n-au fost găsiţi acolo, iar locuinţa a rămas în starea repectiva, pentru că mă îndoiesc că echipa de investigatori avea în componenţă şi nişte parchetari. Probabil că aşa va rămâne, pentru că n-am auzit că vreodata poliţia şi parchetul să mai şi refacă ce au distrus. Codul Penal nu prevede acest amânunt şi nici de unde ar putea să provină fondurile pentru reparaţii ( măcar la cei găsiţi nevinovaţi).

Dar, asta sa fie paguba cea mai însemnată pe care o va suporta primarul general. Personal am fost surprins şi întristat de faptul că unul dintre puţinii oameni publici în care mai aveam încredere - inclusiv din punctul de vedere al capacităţii de a rezista la tentaţia corupţiei - se află într-o astfel de situaţie. Şi, cu toate aproximaţiile şi expedientele anchetei, vizibile cu ochiul liber încă din acesta faza, nu-mi fac iluzii în legătura cu finalitatea cazului. 

Din pacate ce se întamplă la Primaria Capitalei face parte dintr-un sistem promovat de o strâmba asezare a lucrurilor. Atâta timp cât decizii care implica sume enorme stau la bunul plac al unei persoane (sau chiar mai multe, dar grupate) corupţia va prospera. Şi tot atâta timp cât licitatiile nu vor ţine cont de dificultatea de a constitui entităţi viabile şi calificate pentru execuţia unor prestaţii complexe, rezultatul va fi acelaşi. Întregul lanţ generează o activitate economică paralela care sifonează banul public şi-l bagă in buzunare private. Aşa se şi explică marea vulnerabilitate a unor funcţii alese şi numârul mare de primari sau şefi de consilii judetene care cad victme tentaţiilor şi presiunilor exercitate de angrenajele economice care depind de comenzile pubilce. Practic, se poate considera ca aceşti oameni sunt impinşi să comită acte de corupţie. Nu ştiu care ar fi soluţia, dar trebuie gasită una până când ţara asta nu-şi va epuiza rezerva de persoane dispuse să-şi asume asemenea responsabilităţi. Pentru că va trebui sa recunoaştem că, odată cu candidaturile, acestea îşi asuma, aproape automat, şi riscul puşcăriei. 

Veti spune că oamenii cu adevarat cinstiţi nu vor avea de ce sa se teamă. Dar oamenii cu adevarat cinstiţi nu vor putea rezista în interiorul unui mecanism care "standardizeaza" persoanele conform cerinţelor subterane ale funcţiei.