Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 16:06

Până la Paște, trufandalele nu scad sub 2 lei legătura

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 24 martie 2010

Salata, ceapa verde, spanacul și ridichile se vând acum 2 - 3 lei „porția” Comercianții din piețe au început să aducă încă de la începutul lunii legume și verdețuri cu marca „made în Romania”

Până la Paște, trufandalele  nu scad sub 2 lei legătura Salata, ceapa verde, spanacul și ridichile se vând acum 2 - 3 lei „porția” Comercianții din piețe au început să aducă încă de la începutul lunii legume și verdețuri cu marca „made în Romania”. N-au dispărut însă nici legumele de peste hotare, arătoase, foarte scumpe și cam fade la gust. Bună perioada postului, mai ales pentru curățarea organismului. Nu prea bună însă pentru buzunar. Pentru că legumele nu sunt chiar atât de ieftine, mai ales că acum cererea este mai mare. Și vorbim aici despre oferta din Piața Dacia, unde prețurile sunt cam cu 1-2 lei mai mici față de celelalte piețe brașovene. Legumele de import – scumpe, dar cu căutare Pentru o salată de dimineață, în piață găsești cam tot ce îți trebuie. Roșii (de import), castraveți, ceapă verde, conopidă, și ea de import, morcovi. Roșiile însă nu sunt pentru buzunarul oricui, un kg costă 5 – 6 lei. Și vorbim aici despre roșiile „calitatea I”, cum spun comercianții, aduse direct de sub soarele Spaniei. „Roșiile sunt calitatea I, bune și gustoase. Sunt aduse din Spania. Până la Paște nu vor apărea roșiile românești. De fapt, nu mai apar până în mai încolo. Asta pentru că nu mai vin roșiile românești de seră. Nu știu de ce nu se mai fac anul ăsta roșii de seră”, ne spune o vânzătoare. La aceeași tarabă, femeia vindea și castraveți, românești de seră. Prețul lor: 7 lei pe kilogram. Pentru un kilogram de conopidă arătoasă scoți din buzunar alți 9 lei. Nici dovleceii nu sunt prea accesibili – 7 lei kilogramul. Ridichile, mici și la 3 lei legătura Pe la tarabe au apărut și ridichile noi. Micuțe, e drept, însă pentru a-ți face pofta într-o dimineață – de ajuns. Și nu prea scumpe dacă ai răbdare să cauți: le poți găsi și cu 2 lei. „Sunt ridichi românești, eu le dau cu 2,5 lei. Mai sunt și alții care le dau cu 3 lei. Sunt mai mici ridichile pentru că abia au apărut. Peste ceva timp o să aducem și ridichi mai mari”, ne spune un vânzător din Piața Dacia, care ne asigură că prețurile rămân așa până la Paște. Dacă însă ai o familie mai numeroasă la masă, de la piață trebuie să pleci cu vreo două legături de ridichi – cam 5-6 lei în total. Pe tarabele din piețe mai găsești, tot din producție autohtonă, ceapă verde – cam la același preț – 2,5 – 3 lei. Și usturoiul verde ajungea la 2 lei, 2,5 lei legătura. Prazul nu sărea nici el de 2 lei legătura. Spanacul – cel mai solicitat O altă legumă de sezon – spanacul pare să fie preferata cumpărătorilor în această perioadă. „Se dă foarte bine spanacul. Este proaspăt, arată bine și nu e decât 3 lei kilogramul. Vine lumea și cumpără, mai sunt și din cei care mă întreabă de ce e 3 lei kilogramul, dar eu zic că nu este scump”, ne spune o vânzătoare. Dacă doriți să mai schimbați meniul puteți încerca și urzicile. Ieri, o precupeață ne cerea 5 lei pe patru punguțe de urzici, spunea ea, proaspăt culese. Morcovii, cartofii, ceapa veche au rămas cam la același preț: 1 leu kg de cartofi și până la 3-3,5 lei ceapa. Comercianții spun că, în următoarea perioadă, prețul lor ar putea crește cu câțiva bănuți, având în vedere că și cererea va crește semnificativ.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie