Palmele lui Băsescu

Traian Băsescu a mai marcat un punct în meciul său indirect cu Călin Popescu Tăriceanu: acesta trecuse și el, în urmă cu vreo lună, pe la Glina, la ieșirea spre autostradă și sesizase, la rândul său, mizeria și mormanele de gunoi ce ornau această poartă a orașului. A făcut și el tărăboi, dar rezultatul a fost: zero! Nici Primăria Capitalei nu s-a sinchisit prea tare, cu atât mai puțin cea din Popești-Leordeni. Singura reacție a fost că Domeniile Statului au pus mâna pe terenul nimănui și n-au știu ce să facă cu el. Dealtfel, imobilismul aparatului birocratic de stat este celebru și nu-mi închipui că Tăriceanu și-a făcut iluzia că se va întâmpla ceea ce trebuia să se întâmple. Iată însă că Băsescu a reușit să dubleze semnalul de acțiune. În loc să aștepte ca mecanismele legaliste să se pună în mișcare și să încerce să găsească o soluție, a convocat câțiva dintre colaboratorii săi de pe vremea când era ministru al Tansporturilor și le-a cerut o mână de ajutor. Și ei i-au dat-o. De ce? Din respect față de șeful statului? Din obligație față de cel care pe vremuri le dădea lucrări? Nici nu mai are importanță. Cert este că în două zile Băsescu a reușit să facă ceea ce nu se face de 17 ani! Veritabilă performanță, cu impact major la public. În fond, nimic nou sub soarele României. Tehnica a fost exersată cu succes de către Ceaușescu. El ar fi făcut la fel. Numai că n-ar fi rugat pe nimeni – ar fi dat dispoziție să se facă și, ca lucrurile să iasă rotunde, l-ar fi trimis la munca de jos pe primarul Capitalei (el putea s-o facă!). Băsescu a reușit să împuște doi iepuri dintr-un foc: să demonstreze că șeful Executivului este incapabil de acțiune concretă. Și, doi, că el rămâne adevăratul șef al democraților, permițându-și să-l plesnească, scurt, pe chiar liderul partidului cu cea mai înaltă funcție aleasă. Șahul la Tăriceanu a fost și un șah la Videanu și la oligarhia democrată care reușește tot mai greu să nu-și dea și ea în petic. Un singur lucru nu este în ordine cu această acțiune: modul în care a fost făcută! „Îndatorarea” prezidențială la șefii companiilor care au lucrat benevol, cheltuind bani și materiale pe care vor fi nevoiți să le deconteze cumva. Cum altfel dacă nu încărcând nota de plată la alte lucrări, primite prin licitație sau pe ochi frumoși. Aș fi preferat, pentru doza de siguranță morală pe care o impunea, să nu fi apelat președintele la bunăvoința unor colaboratori, ci să fi pus în mișcare mecanismele legale responsabile pentru această acțiune.